In lipsa rezultatelor, putem sa trecem usor de la "greenwashing" la "carbon washing"

Lumea contemporana traieste, la momentul actual, sub spectrul unei veritabile spaime generate de fenomenele cresterii "amprentei de carbon" si cel al "schimbarilor climatice". Cu totii - politicieni, oameni de afaceri, lideri de opinie etc. - s-au inregimentat in spatele ideii de salvare a planetei de la impactul dezastruos al dezvoltarii economice necontrolate. Atat de des si de apasat este vehiculata aceasta idee, incat pare a fi devenit deja o axioma - o afirmatie care nu mai trebuie demonstrata, fiind considerata din categoria adevarurilor general valabile. Nu este insa asa, teoria respectiva fiind departe de a indeplini conditiile axiomaticii euclidiene. Pur si simplu, o astfel de abordare nu poate fi acceptata. Fenomenul in cauza trebuie analizat in mod obiectiv, fara partinire, folosindu-se toate instrumentele disponibile pentru a asigura o cercetare onesta (bazata pe presupuneri reale si masurabile) si, in acelasi timp, completa (care sa ia in considerare toti factorii de influenta). Altfel, intregul demers este sortit esecului.

 

Pentru a intelege de la bun inceput problema, este necesara specificatia ca dioxidul de carbon NU este singurul gaz cu efect de sera. In categoria respectiva mai intra vaporii de apa (cu o pondere de 70%), metanul (9%, la egalitate cu CO2) si ozonul (7%). In ceea ce priveste impactul antropogen asupra emisiilor de dioxid de carbon, masurarea acestuia ar trebui sa se realizeze prin raportarea la o perioada similara din punct de vedere al intensitatii operatiunilor industriale. Astfel, daca baza de raportare se stabileste la epoca premergatoare primei revolutii industriale, rezultatul va arata o crestere de cateva mii de ori, ceea ce nu este deloc relevant. Date obiective indica faptul ca in prezent omul, prin activitatile sale specifice, are o contributie mult mai mica (desi, semnificativa, din punctul de vedere al unor specialisti) la emisiile de dioxid de carbon. Acestea sunt doar cateva aspecte ce ar trebui luate in considerare pentru a avea o imagine corecta si credibila asupra fenomenului. Desigur, schimbarile climatice sunt incontestabile, insa nu se stie cu precizie in ce masura omul poate fi considerat vinovat pentru acestea. De asemenea, este clar ca poluarea constituie o realitate ce poate fi pusa in mare masura in sarcina factorului uman, dar nu trebuie uitat, de plida, ca un fenomen natural necontrolabil si independent de vointa omului poate produce efecte mult mai nocive decat industria, in ansamblul sau. In ceea ce priveste constructiile, din nou se poate afirma ca este onesta afirmatia ca un procent insemnat din emisiile de dioxid de carbon se afla in responsablitatea cladirilor, insa trebuie verificat care este impactul concret asupra schimbarilor climatice, pe de-o parte, si daca nu cumva eforturile de sustanabilitate facute intr-un punct de pe mapamond nu produc, prin compensatie, o poluare similara sau semnificativ mai mare in alte zone. Problematica este destul de sensibila, iar o abordare exagerat de zeloasa dar marcata de subiectivitate nu are nicio sansa sa genereze o solutie viabila. In ultima perioada, exista tot mai multe opinii care sesizeaza o paralela intre bine cunoscuta abordare "greenwashing" (concretizata prin obtinerea formala a incadrarii intr-o categorie superioara din punct de vedere al criteriilor de sustenabilitate, neglijand simultan elemente esentiale de natura economica, ecologica si sociala) si mai noul concept "carbon washing".

 

Intr-un articol recent, fondatorul prestigioasei publicatii britanice Dezeen, Marcus Fairs, a trasat o paralela intre cele doua fenomene. Inca de la inceput se subliniaza faptul ca efortul global de reducere a carbonului existent in atmosfera terestra este compromis de terminologia confuza si de afirmatiile inselatoare, care fac din "carbon washing" varianta actualizata a "greenwashing". Chestiunea este cu atat mai grava cu cat alertele referitoare la schimbarile climatice au declansat o veritabila competitie in ceea ce priveste informatiile nefondate cu privire la fenomenul respectiv. Expresii precum "neutru din punct de vedere climatic", "amprenta nula carbon", "zero-net" si "compensare" sunt tot mai des vehiculate in spatiul public, la concurenta acerba cu terminologii la fel de vagi (prin lipsa de cunostinte referitoare la sensul si continutul lor) cum ar fi "material biodegradabil", "economie circulara" etc., care au acaparat piata "buzz-words" in ultimii ani. In prezent, multe companii par sa fi "schimbat macazul", modificadu-si obiectul anxietatii de la polimeri la elementele care vizeaza emisiile de carbon. Acestea sunt considerate cauza principala a problemelor climatice, fiind prezentate in mod exacerbat pe toate canalele mass-media. Noul asa-zis jargon al carbonului este astfel conceput incat sa dea impresia ca noile cladiri si materiale de constructii nu contribuie practic la emisiile de carbon din atmosfera, ci au chiar un rol major la reducerea acestuia. Oare este posibil asa ceva? De fapt, mai subliniaza expertii de la Dezeen, companiile profita pur si simplu de o terminologie vaga si adesea lipsita de sens, pentru a-si promova propriile interese, cu atat mai mult cu cat revendicarile respective sunt rareori supuse unui control riguros, ceea ce duce in mod inevitabil la inducerea in eroare, voita sau involuntara, a utilizatorilor. Un exemplu reprezentativ este acela al unei companii care in 2019 a lansat pe piata prima bautura alcoolica cu o "amprenta negativa de carbon" si care recent a propus, in actualul context pandemic, "primul si singurul produs de dezinfectare pentru maini din aceeasi categorie, fabricat cu ajutorul unei tehnologii care inverseaza trendul actual al schimbarilor climatice, prin imitarea fotosintezei". Oficialii companiei in cauza sustin ca folosesc dioxidul de carbon captat din aer pentru a produce alcoolul care sta la baza produsului de igienizare. In realitate insa pornind de la presupunerea ca informatiile despre tehnologia in cauza sunt reale, produsul ar avea o amprenta negativa de carbon doar daca nu ar fi folosit niciodata, intrucat odata cu utilizarea sa se declanseaza procesul de productie a gazului cu efect de sera (povestea este similara cu aceea a acidului ce ar topi orice material, care nu poate fi produs din cauza ca nu ar avea cum sa fie stocat). 

 

Pe segmentul constructiilor, ilustrative sunt exemplele legate de proiectele (in general, imobile de birouri) cu o amprenta nula de carbon, care, din pacate, sunt promovate chiar de asociatii profesioniste, cu un renume consolidat in bransa. Unii se grabesc sa incadreze cladirile in categoria respectiva, pentru ca ulterior sa revina cu precizarea ca este vorba despre emisii nete nule doar in ceea ce priveste carbonul operational (cel rezultat din utilizarea propriu-zisa a imobilului in cauza) si nu se refera la cel incorporat (este vorba despre emisiile din timpul procesului de constructie, de aprovizionare si din cel de fabricare a materialelor folosite la edificare). Daca se ia in calcul acest cumul de factori, niciun proiect actual nu este "liber de carbon", deoarece afirmatia respectiva vizeaza intregul ciclu de exploatare a constructiei evidentiat in LCA si in cadrul caruia ponderea carbonului incorporat este de aproximativ 50% din total. Cele doua exemple prezentate anterior demonstreaza necesitatea definirii unei terminologii mai precise, expertii fiind de parere ca sintagma "net-zero" este cea mai acoperitoare atunci cand vine vorba despre procesele de decarbonizare. Desi nu a fost stabilita o definitie precisa a conceptului respectiv, acesta se refera, pe larg, la faptul ca un produs sau proiect nu are contributii nete de carbon la cuantumul existent in atmosfera, pe durata intregului sau ciclu de exploatare (de la proiectare pana la dezasamblare sau demolare). 

 

Din acest punct de vedere, exista pareri conform carora multe dintre schemele actuale de certificare a sustenabilitatii sunt, de fapt, lipsite de continut. Arhitectul Andrew Waugh a afirmat, intr-un comentariu recent, ca sistemele respective trec destul de usor cu vederea carbonul inglobat in materialele de constructii si, concomitent, incurajeaza designerii sa adauge sisteme si dispozitive inutile, doar pentru a asigura obtinerea unor clasificari foarte bune. Problema este cea a focalizarii excesive pe emisiile operationale de dioxid de carbon si ignorarea deliberata a celor aferente lantului de aprovizionare a operatiunilor de constructii. Dupa cum se mentiona anterior, carbonul inglobat are, conform calculelor, o pondere de circa 50% in totalul emisiilor unei constructii, iar respectivul procent se majoreaza pe masura ce cladirile devin mai eficiente din punct de vedere energetic, iar energia regenerabila este prevalenta. De exemplu, pentru a obtine cea mai inalta clasificare in sistemul BREEAM o cladire are nevoie de 85 de puncte, din care doar noua sau zece pot fi obtinute in urma evaluarii carbonului incorporat. In cazul LEED, este vorba despre trei credite din 80. La nivelul Marii Britanii, situatia in ceea ce priveste emisiile operationale de dioxid de carbon este destul de buna, intrucat reteaua de electricitate translateaza rapid spre energia regenerabila. Din acest punct de vedere, regulamentele existente in ceea ce priveste incalzirea, iluminarea si conditionarea aerului sunt in mare masura corespunzatoare. Eroarea este data insa de faptul ca unele scheme incurajeaza arhitectii sa se concentreze prea mult pe adaugarea unor tehnologii care sa asigure scaderea consumului energetic. Un exemplu concret este constituit de sediul central al Foster & Partners, din Londra. Finalizat in 2017, imobilul de birouri a fost promovat drept “cea mai sustenabila cladire din lume", consumand cu aproximativ 35% mai putina energie. Cu o valoare de peste un miliard de lire sterline, constructia extravaganta include sisteme complexe de reglare a castigului solar si solutii avansate pentru tavane ce sunt acoperite cu 2,5 milioane de elemente ce reflecta lumina si contribuie la reglarea temperaturii si acusticii. Au existat insa experti, chiar din randul juriului ce a premiat lucrarea, ce au sustinut ca aceasta constituie un veritabil dezastru, date fiind resursele disproportionate folosite pentru proiectare si executie. Explicatia a fost ca amprenta de carbon incorporata este un multiplu semnificativ de mare al celei corespunzatoare unei cladiri de birouri de clasa A, care nu este compensat nici macar de mult clamata majorare a duratei de exploatare. 

 

Un alt termen de care se face abuz pe scara larga la momentul actual este cel de "compensare". Acesta a devenit un veritabil Jolly Jocker, o carte ce poate fi jucata pentru a face chiar si cele mai poluante intreprinderi sa para prietenoase cu mediul. "Compensarea" implica adesea tranzactii dubioase, cum ar fi plata catre o entitate terta pentru a produce mai putine emisii si a acoperi astfel efectul distrugator al unor activitati ce echivaleaza, de pilda, cu taierea unei intregi paduri! Deseori se ia in calcul chiar plantarea propriu-zisa de copaci pentru a "compensa" emisiile, fara a tine insa seama de riscul incendiilor (foarte mare in multe regiuni de pe mapamond) ce face ca actiunea in cauza sa fie lipsita de sens din punct de vedere al capacitatii sale de retinere a carbonului. Astfel de strategii sunt, din pacate, aplicate de mari corporatii, inclusiv de pe segmentul high-tech, ce se presupune ca ar trebui sa fie cel care promoveaza in mod direct si corect reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Exista deja asa-numite "portofolii de compensare" cuprinzand proiecte care capteaza metanul rezultat din activitatile agricole sau din depozitele de deseuri. In realitate, prin astfel de actiuni se previne doar intrarea unor gaze cu efect se sera in atmosfera, ceea ce nu anuleaza insa emisiile pe care compania in cauza deja le-a provocat. In plus, metanul captat este folosit pe post de hidrocarbura destinata productiei de energie, eliberand dioxid de carbon ce este, le randul sau, eliberat in atmosfera, zadarnicind intregul efort.

 

Din pacate, strategiile descrise in paragraful anterior sunt oficial acceptate ca standarde pentru neutralizarea carbonului, fapt ce incurajeaza companiile din intreaga lume sa le adopte pentru ca ulterior sa "bifeze" in mod eronat indeplinirea sarcinii de sustenabilitate. Toate cele prezentate constituie, in opinia expertilor de la Dezeen, o dovada a faptului ca actiunile prezente sunt, de fapt, forme diverse ale fenomenului "carbon washing". Pentru a iesi din fundatura, se considera necesara inlocuirea termenului de "compensare" cu cel de "eliminare", care ar scoate definitiv excesul de dioxid de carbon din atmosfera (adica acea parte care contribuie, cu o pondere de 9%, la efectul de sera) prin metode care sa includa sechestrarea sa la sol, precum si captarea directa din aer, ulterior trecandu-se la stocarea permanenta pe pamant printr-un proces cunoscut sub numele de CCS sau folosirea directa in produse, cum ar fi materiale de constructii (CCU). Din pacate, abuzuri apar chiar si in aceasta abordare mult mai pragmatica, de exemplu companiile din industria petrolului si a gazelor propunand tehnologia de captare, stocare si utilizare a carbonului (CCUS), ce reprezinta doar o perdea de fum ce acopera recuperarea imbunatatita a petrolului, prin pomparea de dioxid de carbon in rezervele de petrol epuizate, pentru a "stoarce" ultimele depozite de combustibili fosili, in prezent greu accesibile. Astfel, companiile se folosesc de acest subterfugiu, exploatand faptul ca terminologia carbonului este inca confuza si prolixa, in prezent multi asa-numiti termeni tehnici nefiind suficient definiti sau suprapunandu-se (net-zero, zero absolut, climat pozitiv si net negativ, compensare, inserare etc.).

 

Noua "industrie climatica", cu toate componentele sale, trebuie sa isi asume un rol educational si sa ofere utilizatorilor linii directoare mai simplu de urmat. Terminologia confuza nu ar trebui sa reprezinte o scuza pentru lipsa de actiune si nici un paravan pentru practicile de "carbon washing". Acordul de la Paris stabileste obiective clare, iar indemnul actual este acela ca toata lumea, inclusiv specialistii in proiectarea si punerea in opera a constructiilor, sa se inscrie cu buna credinta in cursa de eliminare a pericolelor ce pun in pericol sanatatea planetei.