RO EN
السلة فارغة

BELTRAME lanseaza primul otel certificat neutru din punct de vedere al emisiilor

AFV Beltrame Group, lider european in productia de otel si unul dintre liderii in productia de bare comerciale, cu operatiuni in Italia, Franta, Elvetia si Romania, lanseaza Chalibria, un otel certificat "neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon", accelerand tranzitia catre neutralitatea climatica.
In prezent este confirmat faptul ca emisiile de gaze cu efect de sera se numara printre principalele cauze ale schimbarilor climatice globale, de aceea este necesar sa fie adoptate toate strategiile posibile pentru a le reduce. In Europa, legea recenta a UE privind clima (Regulamentul CEE/UE nr. 1119 din 30 iunie 2021) a transformat angajamentul politic al "Green Deal" privind neutralitatea climatica a UE pana in 2050 intr-o obligatie legala.
Prin urmare, obligatia de a respecta reglementarile din ce in ce mai stricte din domeniu, pe de o parte, si nevoia de a face fata provocarilor unei piete competitive, pe de alta parte, au determinat Grupul sa integreze si mai mult sustenabilitatea in toate activitatile si procesele, stabilind o strategie comuna de eficienta si rigoare pentru fiecare locatie. Din acest motiv, AFV Beltrame Group a definit ca element central al strategiei sale un plan de decarbonizare si o agenda precisa pentru a-si reduce emisiile de CO2 pana in 2030.
"Emisiile generate in timpul operatiunilor Grupului sunt cu mult sub mediile internationale si europene ale sectorului, situandu-se la 570 kg CO2 pe tona de otel laminat (Scope 1,2 si 3 upstream), cu aproximativ 75% mai scazute decat emisiile industriei siderurgice globale si cu aproximativ 15% mai mici decat media europeana pentru emisiile de otel din cuptoare electrice (EAF). Dar, compania intentioneaza sa isi imbunatateasca si mai mult performanta, stabilindu-si un obiectiv ambitios: reducerea emisiilor cu 40% pana in 2030 (comparativ cu 2015), de la nivelurile deja foarte scazute din prezent", a declarat Raffaele Ruella, Director Financiar si Director General al grupului.
Pentru a atinge acest obiectiv, in cadrul planului de decarbonizare au fost identificate patru macrogrupuri de activitati:
A) Eficienta productiei: inca de la infiintare, AFV Beltrame Group a investit in reducerea consumului de energie: eficientizarea si reducerea costurilor de productie au fost intotdeauna un factor de competitivitate. Grupul doreste sa continue pe aceasta cale si si-a consolidat strategia de eficientizare a productiei prin modernizarea cuptoarelor de reincalzire cu gaz, prin proiectarea si implementarea unor sisteme de recuperare a caldurii si prin instalarea unor sisteme de control digitale.
B) Economia circulara: Compania este preocupata constant de imbunatatirea calitatii deseurilor si a altor materii prime, de reutilizarea deseurilor din procesele de productie (zgura de otelarie gaseste utilizari interne sau este supusa unor procese certificate pentru productie de agregate, creand conditiile necesare pentru a indeplini cerintele de achizitie ecologica in lantul de aprovizionare in constructii prin inlocuirea materiilor prime, cum ar fi pietrisul sau nisipul) si de inlocuirea materiilor prime cu materiale reciclate (de exemplu, polimerul reciclat utilizat pentru a inlocui carbunele sau anvelopele scoase din uz, favorizand astfel reciclarea produselor care altfel ar fi destinate depozitarii la groapa de gunoi). Aceste solutii au permis Grupului sa consolideze eforturile de reducere a deseurilor si subproduselor trimise la gropile de gunoi, favorizand recuperarea acestora in cicluri, in interiorul sau in afara fabricilor, acoperind astazi aproximativ 90% din totalul acestora.
C) Achizitionarea de energie verde: Grupul doreste sa mareasca cantitatea de energie verde utilizata, prin construirea unor centrale din energie regenerabila pentru autoconsum si pentru contracte bilaterale de achizitie a energiei electrice. Printre principalele initiative realizate se numara "Renewability", o comunitate de consumatori de energie regenerabila infiintata in 2022, impreuna cu alte doua companii. Consortiul astfel creat isi propune sa investeasca in constructia unor centrale de productie din energie regenerabila si sa furnizeze energia electrica produsa de aceste centrale catre fiecare membru.
D) Proiecte privind hidrogenul: AFV Beltrame Group urmareste si se pregateste, de asemenea, pentru evolutiile privind utilizarea hidrogenului verde ca si combustibil. Cuptoarele AFV Beltrame Group sunt deja configurate pentru a utiliza hidrogenul ca si combustibil in amestec cu gazul natural.
Angajamentul Grupului de a implementa proiecte care sa reduca semnificativ emisiile de CO2 a dat nastere ideii de "Chalibria", otel "neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon".
Numele Chalibria provine din latinescul "Chalybs" (otel), omagiu adus poporului din antichitate Chalybes, considerati de clasici ca fiind initiatorii siderurgiei. Alaturand "libra" (balanta, echilibru), a luat nastere Chalibria: otel in echilibru. Un echilibru reprezentat, de asemenea, de cei trei "C" din logo (Carbon neutral - Circular - Commitment), care ilustreaza, inca o data, acea circularitate a valorii caracteristice activitatii grupului AFV Beltrame.
Pentru emisiile reziduale care in prezent nu pot fi reduse prin actiunile planului de decarbonizare, neutralitatea Chalibria in ceea ce priveste emisiile de carbon se realizeaza prin compensarea emisiilor de CO2 generate de lantul valoric (cradle to gate), prin achizitionarea, voluntara, a creditelor de carbon, in conformitate cu standardul PAS2060 si certificarea ISO14064-1 atestata de RINA.
Investitiile prevazute in planul de decarbonizare, care va fi implementat in intervalul de timp dictat de programele europene, vor reduce emisiile din procesele de productie si, in consecinta, vor reduce si achizitia de credite de carbon in timp.
"Chalibria este modul prin care aratam in mod transparent progresele pe care intentionam sa le facem zi de zi, un angajament pe care ni-l asumam fata de toti stakeholderii nostri, ca urmare a doi ani de munca in care am colaborat cu diferite companii si consultanti, in principal cu partenerii strategici Roland Berger si Alperia. Otelul este un material special, reciclabil la infinit si, prin urmare, sustenabil in mod inerent, dar producerea lui genereaza emisii si necesita un consum ridicat de energie", a explicat Carlo Beltrame, Group Business Development Manager si CEO Franta si Romania.
In acest sens, Grupul intentioneaza sa investeasca din ce in ce mai mult in minimizarea emisiilor atmosferice. De exemplu, s-au inregistrat progrese vizibile in proiectul de construire a unui parc fotovoltaic in apropierea fabricii de la Targoviste, pentru a reduce consumul de energie al fabricii. Pana in prezent, am obtinut 50 de hectare de teren pentru acest proiect si suntem in curs de a incheia acorduri suplimentare pentru alte 22 de hectare. Parcul onshore va avea o capacitate instalata de 60-65 MW. De asemenea, vom instala 10 MW de panouri fotovoltaice pe acoperisurile cladirilor noastre, astfel incat pana la mijlocul anului viitor, cel tarziu in octombrie 2023, vom avea o capacitate totala de productie de energie de 70-75 MW", a adaugat acesta.
"Crearea si impartasirea valorilor cu toti stakeholderii nostri este ilustrata in toate domeniile ESG (mediu, social si guvernanta). Grija fata de nevoile comunitatii, asigurarea instrumentelor necesare dezvoltarii profesionale si personale a oamenilor nostri, atentia acordata sigurantei precum si inovatiei tehnologice in procesele si echipamentele din toate locatiile noastre si, mai presus de toate, garantia unui management responsabil si transparent al afacerii, din care Chalibria este un nou bun exemplu, sunt si raman valorile care ne ghideaza" concluzioneaza Ruella.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter