RO EN
السلة فارغة

STUDIU: 8 din 10 romani au in plan sa-si renoveze locuintele in urmatorii 3 ani

Eficienta energetica a cladirilor este un subiect pentru care a existat un interes ridicat in ultimii ani, interes care a crescut si mai mult dupa alocarea de bani europeni pentru programe de reabilitare energetica a cladirilor, dar si pe fondul majorarilor de pret la energie. De asemenea, tema sigurantei la foc a constructiilor a revenit periodic in atentia publica in urma unor incendii cu efecte grave, intens mediatizate.
In acest context Reveal Marketing Research a realizat impreuna cu ROCKWOOL un studiu reprezentativ la nivel national pentru a afla care sunt atitudinile si gradul de informare ale romanilor fata de renovarea locuintei si metodele de preventie impotriva incendiilor.
- Trendul de renovare a locuintelor este pe o panta ascendenta, 8 din 10 romani planuind sa isi renoveze locuinta in urmatorii 3 ani
- 71% dintre romanii care locuiesc in apartamente si-ar dori sa se implice activ in alegerea materialelor folosite la anveloparea blocului, iar 31% ar alege vata minerala bazaltica
- Jumatate dintre romani nu stiu daca siguranta la foc a locuintei in care traiesc este reglementata prin lege, dar isi doresc reglementari mai stricte privind siguranta la incendii (49%)
 
Imbunatatirea conditiilor de locuire este o preocupare pentru majoritatea romanilor, 92% declarand ca si-au renovat cel putin o data actuala locuinta
Rezultatele studiului realizat de Reveal Marketing Research arata ca pana in prezent renovarile locuintelor au vizat cel mai frecvent imbunatatiri estetice (62%), urmate de inlocuirea usilor si ferestrelor (45%) si de refacerea/ imbunatatirea sistemelor de izolatie a spatiului de locuit (36%).
Daca ne referim la comportamentul romanilor din ultimul an putem observa ca 3 din 10 locuinte au fost renovate, procente semnificativ mai mari inregistrandu-se in cazul celor care locuiesc la casa (39%) si a tinerilor sub 30 ani (43%).
Mai mult decat atat, renovarea locuintei se dovedeste a fi o prioritate si pentru viitor, 8 din 10 respondenti manifestandu-si intentia de a demara lucrari de renovare a proprietatilor in maximum 3 ani.
 
57% dintre romanii care locuiesc la casa planuiesc sa-si renoveze locuintele in urmatorii 3 ani
Principalul beneficiu asteptat al renovarii caselor individuale este economisirea banilor prin imbunatatirea eficientei energetice (44%). Romanii de peste 44 de ani (62%) si cei din mediul urban (48%) sunt cei mai interesati de eficienta energetica, pe cand tinerii de sub 30 de ani sunt mai preocupati de cresterea sigurantei la foc.
Tot din perspectiva romanilor care locuiesc la casa, putem observa ca 51% declara ca o schema de finantare din partea statului i-ar impulsiona sa renoveze sistemul de izolatie a locuintei, in timp ce 24% ar fi influentati de existenta unor conditii avantajoase de imprumuturi bancare.
 
7 din 10 romani care locuiesc in apartamente considera ca ar trebui sa aiba un cuvant de spus in alegerea materialelor folosite la anveloparea blocului
Daca ar putea influenta alegerea materialelor folosite la anveloparea blocului in care locuiesc, 1 din 2 romani ar alege solutii de termoizolare cu vata minerala (51%).
Jumatate dintre romani nu stiu daca siguranta la foc a locuintei in care traiesc este reglementata prin lege
Nivelul de informare al romanilor privind legislatia de siguranta la incendiu a locuintelor este unul scazut avand in vedere ca din cei 47% care declara ca stiau de existenta vreunui normativ, doar 12% se autoevalueaza ca fiind informati in mare masura vis-a-vis de acest subiect.
Cu toate acestea, cei mai multi dintre romani mentioneaza ca isi doresc reglementari mai stricte privind siguranta la foc (49%) si protectia la cutremure (34%) in cazul schimbarii normelor in constructii. In randul tinerilor sub 30 ani, procentul celor care ar prefera inasprirea legislatiei privind incendiile in constructii este mai mare (53%).
Daca ne indreptam atentia catre masurile de protejare a locuintelor impotriva incendiilor, observam ca cea mai populara solutie pentru care opteaza romanii este asigurarea locuintei ce acopera acest risc (41%), urmata de montarea de materiale cu rezistenta la foc pe fatada exterioara sau pe peretii interiori ai locuintei (23%).
De asemenea, conform rezultatelor studiului, 26% dintre romani admit ca nu au luat nicio masura privind siguranta la foc a locuintei, iar 12% nu stiu ce masuri ar putea lua.
Florin Popescu, Business Unit Director, ROCKWOOL Balkans: ”Rezultatele acestui sondaj independent arata foarte clar o preocupare a tinerilor, viitorilor proprietari de locuinte din Romania, pentru siguranta la incendiu. Este o schimbare de mentalitate, rezultata din realitatea imediata legata de incendiile din ultimii ani, care au lasat rani adanci in societatea romaneasca. De asemenea, in contextul PNRR si al renovarilor anuntate, observam ca 7 din 10 romani vor sa aiba un cuvant de spus despre materialele utilizate la izolatia fatadelor, iar 1 din 2 romani ar alege materiale incombustibile. Este un mesaj foarte clar pentru decidenti si pentru administratiile locale atunci cand implementeaza proiecte cu bani din NextGeneration”.
Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research: “Este evident ca romanii, care de altfel sunt bine cunoscuti pentru simtul proprietatii bine dezvoltat pe care il poseda, au fost si vor continua sa fie interesati de renovarea si imbunatatirea locuintelor lor. Cifrele studiului nostru o confirma, 8 din 10 cetateni planuiesc sa demareze lucrari de renovare a proprietatilor in urmatorii 3 ani.
Avand in vedere actualul context socio-economic, marcat de scumpiri si o inflatie in continua crestere, putem explica tendinta romanilor de a se orienta pe viitor catre solutii functionale care sa le perrmita imbunatatirea eficientei energetice a locuintelor lor si astfel, sa economiseasca bani si sa plateasca facturi mai mici”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter