RO EN
السلة فارغة

PPG anunta un program de reduceri de costuri in valoare de 170 de milioane USD

PPG a anuntat recent aprobarea unor actiuni semnificative si extinse de restructurare, ce au ca scop reducerea structurii globale a costurilor. Compania a justificat aceste masuri prin inrautatirea conditiilor economice globale cauzata de criza Covid-19, precum si prin ritmul lent de recuperare, care se inregistreaza la nivelul majoritatii pietelor de pe mapamond. De asemenea, alte motive sunt date de oportunitatea optimizarii lanturilor de aprovizionare si de posibilitatea diminuarii costurilor functionale. Dupa finalizarea planului respectiv, este de asteptat ca economiile obtinute (inainte de plata taxelor) sa se situeze intre 160 si 170 milioane USD, din care 25 – 35 milioane USD va fi cuantumul obtinut doar in acest an (diferenta urmand sa se concretizeze in bugetele grupului pana la finele anului urmator). Managementul PPG a afirmat ca acest set de masuri speciale este destinat pentru a asigura iesirea din criza a companiei cu cheltuielile structurale net diminuate. „In urma actiunilor respective, la care se va adauga un control foarte strict al cheltuielilor discretionare, ne asteptam la o crestere substantiala a marjelor, pe masura ce activitatea economica va continua sa se imbunatateasca. In pofida eforturilor de a reduce costurile totale, ramanem dedicati continuarii investitiilor direct legate de strategia de crestere, finantand puternic activitatile de cercetare-dezvoltare, serviciile si capacitatile digitale – elemente ce pot asigura dezvoltarea grupului pe termen lung”, au subliniat oficialii PPG. La momentul actual, impactul pandemiei asupra operatiunilor furnizorului nord-american se plaseaza la nivelul preconizat. Aceasta se traduce inclusiv printr-o cerere sustinuta pentru produsele arhitecturale de finisaj din gama DIY, sistemele utilizate in industria ambalajelor, care insa este complet compensata de diminuarile inregistrate pe alte segmente importante de piata (inclusiv in sectorul serviciilor arhitecturale de finisaj profesionist). Toate acestea au determinat ca vanzarile din aprilie sa fie inferioare celor din anul precedent, scaderea situandu-se la aproximativ 35%. Pentru luna mai insa prognozele sunt mai optimiste si indica contractii de numai 30%. In China volumele s-au majorat usor fata de anul anterior, iar in Europa si SUA in ultima luna au avut loc cresteri secventiale din acest punct de vedere. O evolutie similara este prognozata si pentru iunie, reflectand inclusiv redeschiderea unor activitati economice la nivel global.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter