RO EN
السلة فارغة

MASTERPLAST: Afaceri de 80 milioane de lei, realizate anul trecut

Vanzarile de adezivi si mortare uscate realizate de Masterplast Romania in 2013 au scazut cu aproximativ 10% fata de nivelul din 2012, cererea din domeniu fiind diferita in fiecare zona a tarii. Pentru anul in curs, conducerea companiei si-a planificat o stabilizare a livrarilor acestor materiale. "Societatea noastra are cate o politica de vanzare pentru fiecare regiune, analizand intotdeauna evolutia pietei si activitatea concurentei. Potrivit informatiilor publice disponibile, programul national de reabilitare termica va lua amploare in 2014 si speram ca ne va influenta in mod direct si in sens pozitiv, prin generarea unei cresteri la nivelul vanzarilor de produse incadrate in categoria termosistemelor", a declarat Tamás Feleki, directorul general al Masterplast Romania.
Anul trecut, compania a realizat o cifra de afaceri de 80 milioane de lei, pentru anul in curs fiind vizata o crestere de 2%-3%. Se va pune, insa, un accent mai mare pe profitabilitatea societatii, pe eficientizarea productiei si pe imbunatatirea serviciilor asigurate clientilor. Cele mai importante vanzari de adezivi s-au realizat in zonele de vest si nord-vest ale tarii, respectiv in zona proprie de productie, fabrica fiind situata in Sfantu Gheorghe.
Referitor la posibilitatea majorarii preturilor de comercializare a materialelor din portofoliu, managerul Masterplast Romania a precizat ca s-au anuntat deja cresteri semnificative ale cotatiilor materiilor prime. "Datorita faptului ca avem o gama variata de produse in portofoliu si fiindca lucram cu mai multi furnizori din Europa, putem spune ca s-a anuntat deja cresterea preturilor pentru mai multe produse. In plus, la inceputul anului si cursul euro ne dezavantajeaza, astfel incat preturile in moneda locala se vor majora in mod sigur. Daca vor fi introduse si noile impozite si accize anuntate, preturile vor creste cu siguranta, nu numai in domeniul nostru de activitate", a precizat Tamás Feleki.
***
Masterplast Romania are sediul central in Oradea si puncte de lucru in Bucuresti si Sfantu Gheorghe (Covasna), suprafata totala a depozitelor detinute pe plan local fiind de 11.000 mp. Peste 50% din vanzarile companiei sunt reprezentate de sistemele de termoizolare, 25% de produsele destinate acoperisurilor (folii, sindrila si placi bituminoase), 15% de materialele pentru hidro- si fonoizolare, iar 10% constituie livrarile de accesorii si alte produse. Grupul Masterplast - cu sediul in Ungaria (listat la bursa din Budapesta) - este prezent in 13 tari din Europa Centrala si de Est, avand afaceri anuale medii de circa 90 milioane de euro. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter