RO EN
السلة فارغة

HENKEL: Lucrarile la fabrica din Roznov incep in octombrie

 
Andrei Dumitrescu (36 de ani)
Functia / Firma: director de vanzari si marketing, divizia de adezivi - Henkel Romania;
Experienta profesionala: 8 ani in pozitii de management la Henkel, in domeniul materialelor de constructii.
 
Producatorul de materiale de constructii Henkel Romania va investi 10 milioane de euro in realizarea unei noi fabrici de adezivi in localitatea Roznov (din judetul Neamt), lucrarile propriu-zise urmand a fi incepute in luna octombrie 2011. Henkel detine, in acest moment, in Romania, doua unitati de productie pentru adezivi folositi in industria de constructii, langa Bucuresti, in orasul Pantelimon si la Campia Turzii (judetul Cluj), iar valoarea totala a investitiilor in capacitatile locale depaseste 30 milioane de euro. Dupa finalizarea fabricii din Roznov, compania va putea realiza 700.000 tone de materiale de constructii pe an.
 
- Care sunt principalele caracteristici ale unitatii din Roznov?
- Fabrica va avea o suprafata desfasurata de 36.000 mp si va produce gama completa de adezivi Ceresit (cu exceptia tencuielilor si amorselor), materialele fiind destinate, in primul rand, clientilor din regiunea de est a tarii. Capacitatea planificata va fi de 180.000 - 200.000 de tone de adezivi pe an. In prezent, se afla in derulare procesul de achizitii si, pana in septembrie a.c., vom desemna antreprenorul general. Termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru luna septembrie 2012, iar liniile tehnologice devin functionale chiar din noiembrie, urmand a fi angajati 72 de lucratori.
- Precizati valoarea finantarii europene obtinute pentru proiect.
- Aceasta reprezinta a treia unitate de productie a societatii, iar pentru constructia halei si achizitia utilajelor necesare procesului de fabricatie compania va beneficia de o finantare europeana de aproximativ 3 milioane de euro (circa 30% din valoarea investitiei). Fondurile sunt asigurate prin Programul Operational Sectorial - Cresterea Competitivitatii Economice (POS - CCE).
- Ce evolutie estimati ca va inregistra piata de adezivi?
- Anul trecut, sectorul de adezivi s-a situat la un nivel cantitativ de 1,4 milioane de tone (fara a lua in calcul segmentul mortarelor uscate), Henkel detinand, din punct de vedere valoric, o cota de 30% din aceasta piata. Pentru primele patru luni din 2011, evaluam la aproximativ 7% diminuarea vanzarilor totale de adezivi, in comparatie cu aceeasi perioada din 2010, avand in vedere faptul ca sectorul renovarilor (principalul domeniu de aplicare a materialelor respective) s-a redus cu 9% fata de intervalul similar al anului trecut, conform Institutului National de Statistica. Din acest punct de vedere, pentru intregul an este prevazuta, in cel mai optimist caz, o stagnare a pietei de profil. In ceea ce priveste cheltuielile operationale, am inregistrat o majorare cuprinsa intre 5% si 10% a costurilor, care nu au fost, insa, integrate in totalitate in pretul final al adezivilor. La nivel general, consideram ca economia autohtona si, implicit, piata constructiilor vor reveni pe un trend ascendent in 2012.
- Cum s-au desfasurat afacerile la nivel de grup in primul trimestru?
- In perioada ianuarie-martie 2011, grupul Henkel a inregistrat, in cadrul diviziei de adezivi, vanzari de 1,88 miliarde euro, in crestere cu 14,1% raportat la perioada similara din 2010. Rezultatele financiare evidentiaza o evolutie optima a afacerilor internationale, veniturile totale consemnand o majorare de 8,9%, pana la 3,82 miliarde euro. Toate marcile comercializate au avut o contributie semnificativa la obtinerea acestor rezultate. In continuare, este asteptata o crestere organica de 3%-5% pana la finele anului in curs.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter