RO EN
السلة فارغة

EUMEPS: Cea mai mare provocare in implementarea Green Deal este startul

Una dintre cele mai mari provocari pentru Uniunea Europeana si Pactul Ecologic European (Green Deal) este reprezentata de startul initiativei, de constientizarea exacta a momentului oportun si a actiunilor exacte cu care sa inceapa proiectele incluse. O economie bazata pe hidrogen, eficienta energetica a cladirilor, cirlularitate si energie regenerabila este ideala, dar toate acestea nu pot fi realizate simultan, arata reprezentantii EUMEPS, organizatia europeana a producatorilor de polistiren.
"Apelul recent al Comisiei Europene pentru demararea initiativei «Valul de renovari ale cladirilor" (EU Renovation Wave) este, in mod cert, benefic pentru companiile producatoare de sisteme performante de izolatii pentru acoperisurile si peretii cladirilor existente. Dar noul program ar putea promova si alte obiective de inalt nivel, precum cresterea gradului de utilizare a materialelor reciclate", a declarat Paolo Garbagna, presedintele EUMEPS.
Specialistul reaminteste ca renovarea cladirilor in sensul cresterii eficientei energetice a acestora trebuie sa urmareasca cele trei prioritati ale unei economii verzi - reducere (Reduce), reutilizare (Reuse) si reciclare (Recycle). "Europa are un stoc foarte mare de cladiri vechi, dar numai 1% dintre acestea sunt renovate, in fiecare an. Aceasta inseamna ca, la nivel european, exista inca o cantitate impresionanta de energie valoroasa, care se pierde in incalzirea si racirea cladirilor, care ar putea fi transformate cu usurinta in imobile eficiente energetic. Reducerea consumului «elibereaza» energie care poate utilizata in alte scopuri, obiectiv esential in planul european de a atinge neutralitatea din punct de vedere al impactului asupra climei pana in 2050", a mai precizat Paolo Garbagna.
Reprezentantii EUMEPS mai arata ca polistirenul expandat (EPS) este un material care indeplineste toate criteriile de performanta ecologica de-a lungul intregii perioade de utilizare a acestuia, fiind o optiune de luat in calcul in proiectele de renovare.
"EPS s-a dovedit a fi unul dintre cele mai bune materiale izolatoare. Compus din 98% aer, este o resursa eficienta si reciclabila. In ultimii ani, industria de polistiren expandat a facut investitii importante in noi tehnologii de reciclare, pentru a depasi obiectivele UE pentru 2030. EUMEPS s-a angajat ca industria europeana de EPS sa recicleze 46% din deseurile de polistiren expandat, echivalentul a 257.000 de tone pe an, pana in 2025. In plus, colaboram activ cu peste 200 de parti interesate din Alianta circulara din domeniul maselor plastice (Circular Plastic Alliance), avand ca viziune comuna utilizarea a 10 milioane de tone de plastic reciclat in fabricarea produselor din Europa, pana in 2025", mai arata reprezentantii EUMEPS.
EUMEPS reprezinta industria europeana a producatorilor de polistiren ce are ca membri 23 de asociatii nationale de profil, printre care si Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania (ROMEPS). Impreuna, cele 23 de organizatii reprezinta peste 1.000 de companii, cele mai multe dintre ele IMM-uri, si angajeaza direct circa 60.000 de persoane, in Europa.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter