RO EN
السلة فارغة

Color Smart Distribution cauta parteneri pentru extinderea in sase orase, in 2023

Color Smart Distribution, unic importator si distribuitor in Romania si Republica Moldova al brandurilor premium si premium plus Novacolor, Color Smart si Pittsburgh Paints isi continua dezvoltarea si cauta parteneri pentru extinderea cu showroom-uri dedicate in sase noi orase in 2023. Iasi, Suceava, Petrosani, Targu Jiu, Targu Mures si Covasna sunt principalele orase targetate de compania romaneasca.
„Din strategia noastra pentru anul 2023 face parte si extinderea sistemului de distributie cu showroom-uri dedicate in orasele unde nu suntem inca prezenti. De la inceputul anului 2022 am avut campanii sustinute in a gasi parteneri calificati in orasele mari din Romania. Am deschis in primele 6 luni ale anul 2022 magazine partenere in Sibiu, Alba-Iulia, Brasov. In vara am semnat un nou contract pentru zona Braila - Galati, magazin care se va deschide pana la finalul anului. Ne dorim sa continuam extinderea si sa aducem produsele din portofoliul Color Smart si in alte orase din tara, si sa incheiem colaborari in zona Moldovei - Iasi, Suceava, in zona Hunedoara - Petrosani - Targu Jiu si in Ardeal - Targu Mures, Covasna”, a declarat Catalina Trupsor, CEO si fondator Color Smart.
Investitia pe care ar trebui sa o bugeteze un viitor partener Color Smart este de aproximativ 35.000-40.000 euro. Aceasta implica amenajarea unui showroom dedicat de minim 100 mp, decorat dupa randarile realizate de unul din arhitectii cu care colaboreaza Color Smart, un stoc de marfa initial si materiale necesare.
Vanzarile partenerilor pot ajunge pana la 120.000 de euro din al doilea an de activitate, in functie de modul in care implementeaza recomandarile oferite de Color Smart pe durata trainingurilor pe care compania le ofera.
„In primul an de activitate a showroom-urilor partenere vorbim practic de o perioada de aclimatizare, in care acestia se pozitioneaza pe piata prin valoarea unica a produselor si serviciilor pe care le ofera. In aceasta perioada, ii incurajam sa isi creeze si consolideze comunitatile de arhitecti, designeri, aplicatori si bineinteles a consumatorului final. Color Smart le ofera tuturor partenerilor sprijini si suport pe intreaga perioada de activitate. De la traininguri de produs, de vanzari si in logistica si pana la strategia de promovare in social media si desfasurarea campaniilor de marketing, suntem alaturi de parteneri si ii ghidam la fiecare pas. Daca acestia respecta recomandarile noastre, vanzarile pot ajunge pana la 120.000 de euro din al doilea an de activitate”, a explicat Catalina Trupsor.
Pentru a deveni partener Color Smart este nevoie de un plan coerent de business pentru o perioada de 2-5 ani, cu o strategie bine definita, dar si cunostinte despre competitie si piata. Expertiza de business este de asemenea un punct important pe care Color Smart il ia in calcul.
Inainte de deschiderea oficiala a showroomului, Color Smart pune la dispozitie partenerilor un plan de inductie, de aproximativ 4 luni in care colaboratorii parcurg toate etapele importante, astfel incat sa poata deschide magazinul cu succes, sa aiba o echipa pregatita sa vanda inca de la inceput.
Toate materialele decorative si lavabile pentru decorarea spatiului noului partener sunt oferite de Color Smart. Totodata, acestia primesc un set complet, format din 35 de cataloage si paletare care fac parte din materialele de suport vanzare, impreuna cu una din masinile de pigmentat, care ramane in custodia lor, pe parcursul colaborarii.
Color Smart recomanda partenerilor sa lucreze de la inceput cu sisteme informatice: ERP, CRM, sa aloce un buget pentru campaniile de marketing si in achizitia de materiale de suport vanzare.
Prin strategia de extindere, Color Smart isi propune sa fie mai aproape de specialistii si clientii care au nevoie de suport pe tot parcursul proiectelor. Acest lucru va contribui la imbunatatirea serviciilor, a termenelor de livrare, dar si la crearea unor conditii optime pentru alegerea culorilor sau a texturilor necesare unei amenajari interioare de vis.
In prezent, Color Smart are locatii proprii, in Bucuresti, Constanta si in Timisoara, precum si o retea formata din 12 distribuitori la nivel national: Cluj, Oradea, Craiova, Arad, Sibiu, Alba-Iulia, Ramnicu Valcea, Ploiesti, Focsani, Bacau, Piatra Neamt, Brasov. De asemenea, compania este prezenta in 9 depozite de profil din tara.
In portofoliul Color Smart se regaseste o gama larga de servicii ce pot fi achizitionate de catre clienti, de la materiale si accesorii, la servicii de consultanta sau la proiecte la cheie realizate cu echipele sale de aplicatori.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter