RO EN
السلة فارغة

CASA LEBADA: Estimari pozitive pentru anul 2023, cu noi perspective si investitii

Dupa un an 2022 provocator, in care afacerile producatorului de lacuri si vopsele Casa Lebada, din Iasi, au scazut in contextul dificil al pietei, conducerea companiei priveste cu optimism catre 2023, pe care il considera un an cu perspective mai bune. Compania produce si distribuie materiale de finisaje pentru constructii, vopsele lavabile si alchidice sub brandurile Eko, Ekoweiss si Lebada.
"La inceputul anului 2023, observam eforturi pe partea furnizorilor cu integritate in piata de a mentine mai stabil legatura cu importatorii si un control mai atent asupra calitatii. Este nevoie de un efort unit intre furnizori si producatori, aspecte care au fost transmise in intalnirile de colaborare. In conditiile in care anul 2022 s-a resimtit cu siguranta prin scaderea puterii de cumparare, ramanem convinsi ca anul curent va fi rasplatitor celor care dau dovada de maxima seriozitate, afinitate fata de distribuitori si un puternic control asupra costurilor", a declarat Lucretia Raicea, manager de marketing la Casa Lebada.
Perspectivele favorabile pentru 2023 se datoreaza si cresterii cererii provenite pe canalul licitatiilor publice. 
"Incepand din 2022, observam o mult apreciata crestere din sectorul licitatiilor publice, aspect care ne indruma sa credem ca se pune din ce in ce mai mult accent pe respectarea procedurilor de licitatie si ocazia egala acordata tuturor producatorilor de a suplini nevoile acestui sector in piata. In lumina sectorului de distributie, am observat o deschidere si o intampinare mult mai «prietenoasa» fata de ultimii ani, probabil iscata din dorinta de a detine produse in portofoliu la costuri cat mai aproape de cele anterioare - desigur, in parametri de calitate comparabili si utili", a precizat reprezentanta companiei Casa Lebada.
 
Eforturi majore pentru mentinerea unor preturi de rezonabile de vanzare
In 2022, Casa Lebada a depus eforturi majore pentru a mentine constante preturile produselor si pentru a-si sprijini partenerii - distribuitori, dar si clientii - consumatori finali.
"Nu am dorit sa aplicam strategii brutale de ajustare aplicate in costul de vanzare al produselor cu scopul mentinerii cifrei de afaceri, in conditiile unei scaderi a cererilor din piata si a cresterilor continue de preturi la materii prime. Am continuat pe o politica de preturi accesibile, cu speranta compensarii prin rulaj, insa intr-o fabrica de nivel mic am avut parte de ghinioanele noastre prin relatii defectuoase cu anumiti furnizori de materii prime, care au ales cai mai putin ortodoxe de a prospecta piata - fiind, de multe ori si din pacate prea tarziu, pusi in situatia utilizarii unor materii prime cu proprietati sub cele promise, in ciuda testelor de baza de laborator care ascundeau defectele in timp si ne-au creat dificultati de diferente in calitate observate in timp. Cu un istoric in spate de aproape 30 de ani de activitate, am reusit sa ne mentinem distribuitorii fideli la o scara de eforturi extrem de costisitoare de inlocuire a unor produse, insa teama este tatal curajului si mama sigurantei (Henry Tweedy). Anul 2022 a fost cel mai curajos an in ce ne priveste din toti cei 30 de ani de functionare. Pasim cu speranta in 2023, cu previziunea ca onestitatea si corectitudinea in afaceri va preleva, indiferent de greutatile pe care le-am avut de intampinat. Suferim de o scadere abrupta in cifra de afaceri, in ciuda faptului ca am intentionat sa fim un exemplu de sustinere prin preturi accesibile, gasindu-ne usor sufocati de lipsa de principii din piata accentuate in timpuri de criza. Indemnam, pe aceasta cale, sa incercam sustinerea in numar cat mai mare a brandurilor romanesti", a declarat Lucretia Raicea.
In 2022, eforturile companiei au fost directionate catre optimizarea tuturor procedurilor de lucru, cu scopul mentinerii preturilor. Au fost restructurate sectiile de productie si a fost eficientizat si spatiul de lucru al fabricii.
"In termen scurt, ca proiect de lucru, intentionam sa incepem lucrarile de renovare a fatadei exterioare. In plan de afaceri, ne dorim sa personalizam cat mai mult cererea distribuitorilor si a clientilor in piata, cu scopul de a mentine atentia strict pe nevoile acestora si cota de piata. Pe termen mediu, ne dorim sa putem avea puterea de a lansa o gama de produse ecologice, certificate in pas cu dorinta de protejare a mediului inconjurator si a sanatatii consumatorilor", a mai spus reprezentanta companiei Casa Lebada.
 
Statul trebuie sa sprijine mai mult producatorii locali
"In calitate de producatori romani cu vechime de 30 de ani, ne-a fost extrem de dezamagitoare lipsa de sprijin din partea institutiilor de stat, macar din punct de vedere consultativ", a mai spus Lucretia Raicea. "Suntem «bombardati» aproape lunar de Institutul National de Statistica pentru participarea obligatorie in sondajele privind rezultatele de piata, insa ramanem cu sentimentul ca suntem o piesa de teatru pentru acestia, in schimb. Lupta este la nivel national si recunoastem ca inclusiv institutiile statului s-au simtit coplesite de situatia economica curenta. Insa, luand in considerare beneficiul reciproc pe care il aducem acestor institutii si tarii, consideram ca ar fi de interes national un program de sprijin macar consultativ la nivel economic. De asemenea, avem nevoie de acces la un institut de stat format din experti in domeniu, creat din consultanti auditori la care se poate apela pentru intrebari legate de dezvoltare, mentinere sau de tip legal", a adaugat Lucretia Raicea.
***
Casa Lebada este o fabrica cu capital integral privat romanesc, ce produce lacuri, vopsele, diluanti, adezivi, detergenti, produse de curatenie si dezinfectie, situandu-se in topul producatorilor de lacuri si vopsele din Romania. Produsele sale sunt atestate de certificari de calitate in vigoare si de catre organismele raspunzatoare in domeniu, si anume Ministerul Sanatatii sau Laboratorul de Chimie Sanitara.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter