RO EN
السلة فارغة

BICO INDUSTRIES produce la capacitate maxima, iar vanzarile nu sunt afectate

Activitatea Bico Industries, producator local de plasa din fibra de sticla pentru consolidarea aplicatiilor industriale si a termosistemelor, nu a suferit inca influente negative cauzate de pandemia de coronavirus. In cadrul fabricii detinute de companie in Vaslui, productia se desfasoara la capacitate maxima, iar stocurile de materii prime sunt, momentan, suficiente. Nici vanzarile nu au fost inca afectate, potrivit producatorului.
 
"Ne vom face diferite scenarii de lucru, ce vor avea la baza perioade diferite, de 2, 3, pana la 6 luni si reduceri de activitate in ponderi diferite. Pe baza concluziilor pe care le vom extrage din aceste scenarii, vom dimensiona resursele organizatiei. Vom avea o abordare incrementala (pas cu pas) si ne vom orienta catre noi insine pentru a gasi solutii si a ne autosustine, cu masuri oneste fata de orice partener. Ne vom plati furnizorii in ritm normal si avem incredere in clientii nostri ca nu se vor panica si ne vor achita datoriile la termenele scadente", a declarat Laurenta Crudu, directorul executiv al Bico Industries.
 
Masurile luate de companie in aceasta perioada dificila au efecte moderate, atat in ceea ce priveste dimensiunea stocurilor care atrag cea mai mare parte din capitalul de lucru, cat si in relatia cu salariatii.
 
"Ne preocupa ca salariatii sa fie cat mai putin afectati la nivel individual: sa obtina aceleasi venituri ca pana acum, atat prin asigurarea frontului de lucru, cat si prin somaj tehnic - daca situatia o va impune si asta in ultima instanta. Ne dorim sa platim obligatiile salariale la bugetul de stat la termenul scadent, astfel incat sa nu ne aglomeram cu obligatii financiare mari, la un moment dat", a mai spus Larenta Crudu.
 
Reprezentanta Bico Industries a mai precizat ca societatea detine resursele necesare pentru a depasi cu bine o perioada de trei luni, indiferent de cum va evolua situatia. Depasirea cu mai mult de trei luni a perioadei de criza va necesita, insa, o reproiectare a bugetului si o reasezare fidela situatiei economice care se prefigureaza.
 
"Intentionam sa ne continuam investitiile, indiferent de gravitatea sau/ si perioada de criza, deoarece acestea vizeaza modernizare tehnologica, optimizarea costurilor si, nu in ultimul rand, extinderea capacitatii de productie. Operam pe un domeniu de afaceri cu atractivitate ridicata, fiind sustinuti de factori economici, politici si sociali, si anume de necesitatea anveloparii cladirilor vechi si noi in scopul reducerii consumului energetic. Reglementarile europene si nationale in domeniul dezvoltarii sustenabile cuprind si proiecte finantate comunitar, cel putin in urmatorii zece ani. Produsul nostru - plasa de armare din fibra de sticla - este parte componenta a sistemului compozit de izolare termica la exterior (ETICS), ce reprezinta obiectul principal al reglementarilor referitoare la necesitatea termoizolarii cladirilor", subliniaza Laurenta Crudu.
 
"Efectele pandemiei pot fi percepute diferit, in functie de valorila la care ne raportam"
 
Referitor la efectele pe care le va avea asupra pandemia de coronavirus asupra unei companii, Laurenta Crudu este de parere ca efectele acesteia pot fi percepute diferit, in functie de valorile la care ne raportam.
 
"Daca o sa consideram ca am primit de la Univers sau de la Dumnezeu un «dar», atunci putem considera ca suntem in situatia de a «opri timpul» pentru un week-end prelungit, in care sa ne odihnim, sa ne relaxam si sa ne bucuram de lucruri marunte. Va fi un efect de stationare, ca un an format din 9 sau 10 luni calendaristice aferente productiei. Trebuie doar sa gestionam cu aceeasi grija resursele, astfel incat rezultatele pe unitatea de timp sa nu scada substantial. Toti ar trebui sa urmarim ca randamentul pe unitatea de timp sa nu scada foarte mult. Daca vom considera ca aceasta pandemie este o «nenorocire» si vom compara cifrele dintr-un buget pe 12 luni cu rezultatele din 9 luni, este evident ca vom resimti efectele ca o mare pierdere economica", mai precizeaza directoarea Bico Industries.
 
Pe piata de constructii, ar trebui sa se amane termenele de predare a unor obiective, proportional cu timpul stationat.
 
"Pierderile economice ar trebui sa se rezume, atat la nivel individual, cat si macroeconomic, doar la o diminuare a rezervelor sau a economiilor pe care orice om chibzuit se ingrijeste sa la aiba in permanenta. Daca, pana acum, nu am constientizat si nu ne-am orientat catre crearea de rezerve, aceasta situatie ne poate educa spre o abordarea fireasca si inteleapta a modului de gestionare a resurselor si garantiilor minime, de viata. In concluzie, efectele acestei pandemii pot fi influentate si de modul in care fiecare individ si organizatie se va comporta si va actiona. Daca vom fi solidari intre noi, onesti si vom cauta mai intai la noi «in curte» sa gasim solutii - atunci vom depasi cu mai multa usurinta si cu mai putine pierderi acesta criza. Si numai daca ne simtim neputinciosi in fata situatiei este bine sa apelam la orice forma de sprijin", mai spune Laurenta Crudu.
 

Ce ar putea sa mai faca Guvernul
"Consideram ca ceea ce s-a intreprins pana acum e binevenit, iar Guvernul sa ramana intr-un permanent dialog cu mediul economic generator de PIB, pentru a-l sustine. Ne dorim ca angajamentele pe care si le-a luat sa fie imediat operationale si suple in implementare. Ar trebui sa intervina mai eficient in relatia cu bancile comerciale, pentru a se evita cresterea costurilor cu finantarea si neplata de penalitati pentru amanarea scadentelor la rate sau dobanzi. Sa intervina prompt in negocierea cu bancile pentru a obtine facilitati de amanare a ratelor si dobanzilor, cu o decalare de minimum 3 luni - pentru inceput. Este important sa mentina ritmul sustinut de coordonare si control al operatiunilor demarate in scopul limitarii efectelor pandemiei, pe toata perioada de criza. Deoarece aceasta pandemie a adus in Tara un numar mare de romani, este recomandat ca Guvernul sa ia masuri de absorbtie a acestora in campul muncii, imediat ce se pot relua activitatile productive. Sa difuzeze in media mesaje de orientare a lor, cat si a angajatorilor, catre Agentiile locale de Forta de Munca, care sa fie pregatite cu o baza de date actualizata", considera dorectorul executiv al Bico Industries.

Mesaj pentru angajati si parteneri
"Colegilor le propunem sa considere aceasta incercare ca pe o provocare in a ne identifica si mobiliza toate resursele creative proprii cat si umanitare. In astfel de situatii ne dam seama cat de atasati suntem de valorile Organizatiei in care muncim, de colegii si partenerii nostri. Avem ocazia sa ne punem in valoare resurse nebanuite care, doar, in momente de criza se pot activa. Putem deveni mai generosi si mai solidari cu cei care au anumite nevoi, mai toleranti si mai receptivi la evenimentele din jurul nostru. Partenerilor Bico Industries le dorim sa treaca cu bine peste orice provocare si sa ne considere mai puternici si mai devotati valorilor pe care le-am aratat si exprimat de-a lungul colaborarilor noastre", incheie Lurenta Crudu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter