RO EN
السلة فارغة

ARMSTRONG: Sporire optima a vanzarilor in regiunea EMEA

Grupul Armstrong World Industries, specializat in productia de materiale pentru executia de pardoseli, tavane si mobilier, a anuntat datele financiare aferente trimestrului al doilea din 2017, conform carora, in intervalul mentionat, s-a constatat o crestere sustinuta a tuturor indicatorilor financiari. Astfel, cifra de afaceri neta ajustata s-a ridicat la 330 milioane USD, fiind mai mare cu +6,1% fata de valoarea aferenta perioadei corespunzatoare din anul anterior. Veniturile operationale ajustate s-au majorat cu +18,9%, pana la cota de 73 milioane USD, iar profitul EBITDA a fost de 92 milioane USD (+13,8%). La nivelul primelor sase luni ale actualului an fiscal, vanzarile au totalizat 647 milioane USD, ceea ce constituie o apreciere de +8,2%, iar fluxul liber de numerar s-a situat la 33 milioane USD (+94,1%). Analiza structurala a activitatii din aprilie-iunie 2017 indica livrari optime in cadrul principalelor piete-tinta. Astfel, in cele doua Americi, daca se exclude impactul cursului nefavorabil de schimb valutar, majorarea a fost de +5,4%, pana la 226 milioane USD, dar cantitatile comercializate s-au majorat intr-un ritm modest doar pe canalul comercial din SUA, trendul ascendent fiind contracarat de diminuarile din Canada, America Latina si de pe canalul Big Box. In regiunea EMEA s-a confirmat un salt de +7,7% tot pe baze LFL (la rate constante de schimb), ceea ce a insemnat un rulaj de 68 milioane USD, evidentiindu-se atat cresterea vanzarilor din Rusia si Orientul Mijlociu (in pofida problemelor geopolitice sau de alta natura), cat si impactul favorabil dat de ajustarile de pret, respectiv de majorarea productivitatii si de investitiile efectuate pentru dezvoltarea activitatii de marketing-vanzari. Cea mai puternica rata de crestere LFL, de +8% (la 35 milioane USD), s-a constatat insa in zona Asia-Pacific, desi ascensiunea puternica a cererii din cadrul celor mai semnificative piete emergente (China si India) a fost subminata de rezultatele slabe din Australia.
Pentru intregul an 2017, expertii Armstrong vizeaza vanzari ajustate de aproximativ 1,34 miliarde USD (+9%), din care +7% in ambele Americi si cel mult +5% in restul lumii, cu venituri brute ajustate EBITDA de 360 milioane USD (+14%), ca urmare a intensificarii operatiunilor comerciale pe pietele emergente, precum si pe fondul achizitiei strategice a Tectum.
***
In Romania, produsele Armstrong pentru constructii sunt distribuite (potrivit conceptului de vanzari tehnice interne) prin intermediul companiei Armstrong Building Products BV - Reprezentanta, inregistrata la ONRC in anul 2001, cu sediul social in Capitala, dar care nu este obligata sa declare elementele din bilant la Ministerul Finantelor Publice. Insa, elementele pentru tavane Armstrong se regasesc pentru achizitie pe intregul teritoriu al tarii, prin intermediul a 14 centre ale distribuitorilor autorizati Arca Studio Construct, Menatwork, Baustoff+Metall, Euro Marketing Building Products, Ravago si Siniat. Informatii suplimentare, la www.armstrongceilings.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter