RO EN
السلة فارغة

ARMSTRONG obtine o majorare de 10% a cifrei de afaceri in primele trei luni din 2023

Grupul nord-american Armstrong Ceillings a raportat pentru primul trimestru din 2023 vanzari nete in crestere cu 10%, pana la 310,2 milioane USD. Venitul din exploatare a sporit cu 11% atingand 70,2 milioane USD. Fluxul de numerar din activitatile de exploatare si investitii s-a majorat cu 46%, iar cel liber cu 52% fata de trimestrul corespunzator din anul precedent. Livrarile de fibre minerale din perioada analizata s-au ajustat pozitiv cu 12,4% fata de rezultatele anului anterior cumuland 228,4 milioane USD, datorita volumelor de vanzari mai mari cu 19 milioane USD.  Cresterea volumelor a fost determinata in primul rand de o recuperare a vanzarilor in comparatie cu o perioada mai slaba a anului precedent, care a fost cauzata de reducerile nivelului stocurilor la anumiti clienti si partial de cresterile nivelului stocurilor din anul curent la clientii centrelor de domiciliu. In ceea ce priveste produsele arhitecturale, cifra de afaceri a crescut cu 3% la 81,8 milioane USD, ca urmare a sporirii livrarilor la majoritatea categoriilor de produse, partial compensata de vanzarile mai scazute de sisteme din metal. Dinamica  vanzarilor nete a fost, de asemenea, afectata negativ cererea mai mica venita dinspre proiectele personalizate. Conducerea Armstrong a afirmat ca rezultatele obtinute in primul trimestru al anului 2023, caracterizate de cresterea robusta a volumului segmentului de fibre minerale si de extinderea marjei, reprezinta un prim pas extrem de important pe calea cresterii vanzarilor si a castigurilor pentru intregul an. Oficialii grupului raman concentrati asupra initiativelor strategice ce vizeaza stimularea cresterii sustenabile, gestionand in acelasi timp cu maxima atentie costurile puternic influentate de mediul macroeconomic actual incert. Pozitia solida pe piata, angajamentul fata de excelenta operationala si inovatie, precum si modelul de servicii de maxima calitate reprezinta in continuare cele mai solide argumente, care permit crearea de valoare pe toate segmentele ciclului economic. In perioada urmatoare, strategia de alocare a capitalului va ramane neschimbata, date fiind asteptarile de creare de valoare pe termen lung pentru actionari prin reinvestirea castigurilor in afacerea proprie, stabilirea de parteneriate strategice, realizarea de achizitii si returnarea de numerar in exces catre actionari. In Romania, produsele pentru constructii promovate de Armstrong sunt disponibile prin intermediul reprezentantei Armstrong Building Products BV, din Bucuresti. Distributia sistemelor pentru plafoane se realizeaza de firme precum Arca Studio Construct, Menatwork, Baustoff+Metall, Euro Marketing Building Products, Ravago si Siniat.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter