RO EN
السلة فارغة

ARCON cesioneaza fabricile de polistiren expandat grupului Hirsch

Producatorul de hidro si termoizolatii Arcon anunta cesionarea fabricilor sale de polistiren din Sfantu Gheorghe (judetul Covasna) si Bucuresti companiei Hirsch Porozell, parte a grupului austriac Hirsch Servo AG. Tranzactia este supusa aprobarii Consiliului Concurentei. "Pentru orice companie care doreste sa fie performanta pe piata romaneasca de polistiren, in contextul actual din domeniu, o acoperire teritoriala cat mai buna este vitala. A fost dificil pentru noi sa avem o strategie nationala de vanzari, cu preturi competitive, indiferent de distanta fata de clientii nostri, cu doar doua fabrici. Sunt convins ca, prin aceasta achizitie, Hirsch Porozell, care detine facilitati de productie in Cluj-Napoca si, de curand, in Timisoara, va avea o acoperire nationala si va putea sa-si consolideze pozitia pe piata", a declarat Ioan Titeiu, director general al grupului Arcon.
Conducerea companiei a precizat, insa, ca doreste sa ramana un punct de reper important pe piata materialelor de constructii din Romania, urmand sa-si concentreze eforturile pe business-ul de baza al companiei, reprezentat de productia de membrane bituminoase cu elasto-plastomeri. "In viitor, dorim sa ne consolidam pozitia pe piata hidroizolatiilor atat la nivel national, cat si regional, sa acordam un plus de atentie facilitatilor de productie de vopsele si tencuieli decorative, dar si sa actionam in domeniul investitiilor imobiliare", a precizat Ioan Titeiu.
Grupul Arcon a incheiat anul 2015 o cifra de afaceri de peste 28 milioane de euro, inregistrand un profit brut de circa doua milioane de euro. Pe langa activitatea de pe piata autohtona, compania comercializeaza brandul de membrane Arco pe piete externe, precum Grecia, Bulgaria, spatiul ex-iugoslav, Malta, Cipru, Ungaria etc.
Arcon a fost infiintata in anul 1994 la Sfantu Gheorghe, avand la baza capital integral romanesc, si este principalul furnizor national de membrane bituminoase cu elasto-plastomeri pentru hidroizolatii, detinand totodata si o facilitate de productie de tencuieli decorative si vopsele.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter