RO EN
السلة فارغة

ANALIZA: Stabilizare a preturilor si noi tendinte pe piata de pardoseli

In ceea ce priveste preturile de pe piata de pardoseli industriale, dupa o usoara crestere in 2014, datorata noilor taxe si accize implementate de Guvern, precum si ca urmare a inflatiei, acestea au stagnat in 2015, tendinta de stabilizare fiind estimata si pentru anul in curs. Totusi, pe piata de pardoseli exista si opinii potrivit carora preturile materiilor prime vor creste, in pofida scaderii cotatiei barilului de petrol, insa clientii vor opta, in continuare, pe un raport calitate-pret cat mai avantajos pentru ei.
In conditiile unei majorari de 6,6% ca serie ajustata, raportata de INS in ceea ce priveste volumul lucrarilor la imobile nerezidentiale in primele 11 luni ale anului trecut, domeniu ce include si cladirile industriale si sportive, se poate concluziona faptul ca piata locala de pardoseli industriale a urmat un trend ascendent anul trecut. Evaluat, potrivit managerilor din domeniu, la circa 40-50 milioane de euro pe an, sectorul nu va inregistra fluctuatii semnificative din punct de vedere al activitatii nici in urmatorii doi ani, insa este posibila o usoara crestere in 2016, pe fondul sustinerii guvernamentale a unor programe de investitii, cum ar fi programul de dezvoltare a infrastructurii sportive gestionat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP). O tendinta importanta in domeniu ar putea fi reprezentata de orientarea cererii catre sistemele epoxidice avand in vedere rezistenta ridicata si aspectul estetic placut. De asemenea, texturile variaza de la mat la lucios, iar culorile sunt foarte diversificate. In tendinte se vor afla si pardoselile epoxidice 3D sau uni, care vor extinde aria de utilizare a acestora si in alte sectoare decat cel industrial, cum ar fi cel rezidential sau de retail. Pardoselile epoxidice (poliuretanice) sunt sisteme moderne, potrivite oricarui tip de spatiu, datorita proprietatilor speciale care le diferentiaza de alte solutii de amenajare. Realizate din rasina epoxidica sau poliuretanica, sistemele sunt recunoscute a fi deosebit de rezistente, chiar si in zone cu trafic greu, fiind utilizate preponderent la proiecte industriale, parcari si garaje.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter