RO EN
السلة فارغة

ANALIZA: Potential de crestere cu 10% anual, pe pietele de vopsele si gips-carton

Piata locala de lacuri si vopsele arhitecturale a inregistrat o ascensiune cuprinsa intre 5% si 10% in 2015, fata de nivelul de circa 150 milioane de euro din 2014, ajungand la aproape 160-170 milioane de euro, valoare confirmata de mai multi operatori din domeniu. Pentru perioada 2016-2020, managerii principalilor furnizori din domeniu preconizeaza o evolutie anuala de circa 10%. Cresterea din 2015 s-a datorat unei majorari usoare a cererii din zona DIY si unei activitati continue pe segmentul proiectelor rezidentiale noi. In urmatorii cinci ani poate fi atinsa o rata de crestere de 10%, in conditiile in care investitiile, PIB si puterea de cumparare a populatiei vor continua sa sporeasca. In ceea ce priveste piata locala a placilor de gips-carton, aceasta se situeaza, valoric, la circa 110 milioane de euro anual, tendinta din domeniu fiind, de asemenea, ascendenta.
Si in ceea ce priveste pietele de lacuri/ vopsele arhitecturale si placi de gips-carton exista destul de putine informatii concrete referitoare la dimensiunea reala a sectoarelor, indicii fiind calculati pe baza datelor statistice, a importurilor si a declaratiilor principalilor operatori din domeniu. Chiar daca trendul de crestere din cele doua domenii s-a reluat, traiectoria acestora depinde, inca, de multi factori externi, cum ar fi mediul economic, efectele noului cod fiscal etc. In continuare, cea mai mare parte a cererii din domeniu se datoreaza proiectelor de renovare, insa se observa o recuperare importanta a livrarilor pentru constructii noi, trend ce se va inversa in 2016 si 2017, datorita numarului mare de lucrari aflate in executie si care se vor finaliza in aceasta perioada. Suplimentar, vanzarile de gips-carton si tavane casetate vor fi sustinute de livrarea celor circa 700.000 mp de spatii pentru birouri, anuntate a fi definitivate in acest an, numai in Bucuresti.
Din punct de vedere al tendintelor de design, in ultimii ani s-a observat o crestere a preferintei clientilor pentru utilizarea de vopsele colorate in cazul amenajarilor interioare (galben, portocaliu, verde pal etc.), in detrimentul albului, desi acesta continua sa fie predominant.
Producatorii autohtoni detin o cota de circa 90% din cantitatea care se comercializeaza anual pe piata de lacuri si vopsele arhitecturale din Romania, tendinta urmand a se mentine pe termen scurt si mediu, avand in vedere faptul ca fabricantii locali sunt performanti tocmai datorita faptului ca produc in tara. Totodata, in ultimii ani, producatorii si comerciantii au remarcat ca tot mai multi clienti se arata a fi interesati de materiale de calitate, in detrimentul celor ieftine.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter