RO EN
السلة فارغة

AKZO NOBEL mizeaza pe reduceri de costuri operationale cu 200 de milioane euro

Furnizorul de sisteme avansate de acoperire Akzo Nobel a reusit in cel de-al treilea trimestru al anului in curs o performanta financiara deosebita, reflectata de majorarea cu 23% a veniturilor operationale, care au ajuns, astfel, la 300 milioane de euro. In ceea ce priveste cifra de afaceri, aceasta a fost, in aceeasi perioada, de 2,39 miliarde euro, ceea ce constituie un spor de 3%, in raport cu anul precedent. Avansul a fost de 2% dupa eliminarea efectelor valutare, efectul pretului si al mixului de produse fiind de 4%, iar cel al achizitiilor de 1%. O parte dintre aceste majorari a fost insa compensata de scaderea cu 4% a volumelor de marfuri comercializate. La nivelul primelor noua luni din acest an, vanzarile au totalizat 7,03 miliarde euro, fiind cu 1% superioare celor din perioada corespunzatoare a exercitiului financiar anterior. Compania se plaseaza in continuare pe calea transformarii organizationale, care a generat deja economii de 19 milioane de euro in planul costurilor. Analiza structurala a activitatii indica o valoare a indicatorului ce masoara eficienta operationala - ROS (return of sales) de 13,8% pe segmentul vopselelor decorative si de 13,7% pe cel al sistemelor performante de acoperire. Prima dintre divizii a raportat in zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa) pentru intervalul ianuarie - septembrie a.c. vanzari de 1,69 miliarde euro, iar cea de-a doua a inregistrat incasari de 929 milioane de euro in ceea ce priveste vopselele pulbere si 976 milioane de euro in sectorul sistemelor de protectie (dintr-un total de 4,2 miliarde euro, cat a reprezentat nivelul total al incasarilor). Pentru perioada urmatoare, tendintele de evolutie a cererii sunt diferite de la o regiune la alta si de la un segment la altul, mai ales din cauza incertitudinilor economice. De asemenea, este de asteptat un efect direct al preturilor la materia prima asupra rezultatelor din ultima parte a anului. In pofida tututor acestor obstacole, managementul Akzo Nobel isi declara hotararea de a merge inainte pe calea de transformare aleasa, care va aduce cu sine ajustari ale costurilor de 200 milioane de euro. In Romania, grupul este lider al sectorului de vopsele decorative, activand prin intermediul Akzo Nobel Coatings (cu vanzari de 42,8 milioane de lei in 2018) si Akzo Nobel Powder Coatings (7,6 milioane de lei). In urma cu un an, au fost finalizate procedurile de preluare a companiei Fabryo, care a contribuit la consolidarea pozitiei competitive detinute pe plan national.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter