RO EN
السلة فارغة

AKZO NOBEL: Ajustare pozitiva a veniturilor cu 36%, in pofida unor conditii adverse

Grupul Akzo Nobel a anuntat pentru intervalul aprilie - iunie a.c. o crestere de 36% a veniturilor operationale ajustate, care au ajuns, astfel, la 305 milioane de euro. Cifra de afaceri s-a mentinut constanta (inregistrand un spor de 1% la valori constante ale cursului de schimb valutar), cresterile de 5% generate de preturi si cele de 1% rezultate din achizitii fiind anulate de scaderea de 6% a volumelor comercializate. Indicatorul ce masoara eficienta operationala ROS (Return of Sales), definit de raportul dintre profitul operational si vanzarile nete, a sporit cu 13,5% pe segmentul vopselelor decorative, respectiv cu 13,6% pe cel al sistemelor performante de acoperire. Conducerea grupului afirma ca rezultatele din intervalul analizat demonstreaza faptul ca strategia actuala genereaza efectele scontate. Astfel, performantele din trimestrul al doilea al lui 2019 au fost incurajate de initiativele din planul preturilor, precum si de implementarea unor programe de reducere a costurilor, care au facut posibila mentinerea stabilitatii intr-o perioada caracterizata de turbulente. Pe fondul unui trend de slabiciune a pietei, compania continua sa se focalizeze pe obiectivele strategice, investind masiv in oportunitatile de crestere, pentru a-si consolida pozitia de referinta detinuta pe piata mondiala a vopselelor si sistemelor de acoperire. Pe segmentul sistemelor de vopsele-pulbere, de exemplu, solutiile promovate au devenit mai sustenabile odata cu introducerea produselor de joasa emisivitate Interpon. Acestea sunt special proiectate pentru a putea fi tratate la temperaturi mai mici fata de cele uzuale (180° - 190°), fiind realizate pe baza de poliester fara adaos de triglicidili izocianurati (TGIC), asigurand economii de energie si ajutandu-i pe aplicatori sa-si imbunatateasca eficienta operationala. Pe plan local, Akzo Nobel este lider al sectorului de vopsele decorative, fiind activ prin intermediul Akzo Nobel Coatings (42,8 milioane de lei) si Akzo Nobel Powder Coatings (7,6 milioane de lei). In luna octombrie din 2018, au fost finalizate procedurile de preluare a companiei Fabryo, care a contribuit la consolidarea pozitiei competitive dina Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter