RO EN
السلة فارغة

ADEPLAST: "Este derutant sa lucrezi intr-un domeniu care si-a pierdut directia"

Producatorul de materiale de constructii pentru izolatii si finisaje Adeplast a raportat o crestere cu 24% a vanzarilor din primele noua luni ale anului in curs, pana la 241 milioane de lei (circa 53 milioane de euro), in contextul in care sectorul local de constructii si-a continuat trendul de scadere. "Este extrem de derutant sa functionezi intr-un domeniu care si-a pierdut total directia. Din luna august, piata a inceput sa scada si trendul a continuat in septembrie, comportament cu totul atipic pentru sectorul constructiilor care, de obicei, creste in intensitate in ultimul trimestru", a declarat Marcel Barbut, CEO al Adeplast. Avansul inregistrat dupa primele noua luni ale anului in curs s-a datorat, preponderent, utilizarii integrale a capacitatilor in care a investit in ultimii ani, respectiv a liniilor de vopsele, polistiren expandat si extrudat si mortare uscate. "Romania are nevoie de investitii pentru a nu cadea in recesiune si trebuie sa exportam ca sa aducem valoare adaugata economiei, iar mediul privat se pare ca asta incearca sa faca. Insa, lipsa aproape totala a investitiilor publice a tras puternic in jos sectorul constructiilor si economia in ansamblu in cele noua luni trecute din 2014", a mai spus Marcel Barbut.
Evolutia optima a vanzarilor Adeplast s-a datorat atat diviziei de lacuri si vopsele (datorita noilor game incluse in oferta), cat si celor cinci solutii "la cheie" de termosistem lansate in 2014.
O alta sursa de crestere a fost reprezentata de export, Adeplast realizand, in perioada ianuarie - septembrie a.c., vanzari totale de 2,6 milioane de euro in afara granitelor tarii. "Am reusit sa patrundem, in vest, pana in Belgia, prin Ungaria, Austria si Germania, in sudul Europei exportam in Grecia si Bulgaria, iar la est suntem prezenti in Moldova. Asteptam cu mare interes revenirea situatiei in Ucraina si vom incepe sa vindem si acolo", a precizat proprietarul Adeplast.
***
Adeplast este unul dintre cei mai importanti producatori locali de materiale de constructii, avand trei platforme industriale situate in Oradea, Ploiesti si Roman. La Oradea, compania detine capacitati anuale de productie de 250.000 de tone de adezivi si mortare uscate, 50.000 de tone de vopsea si tencuieli decorative si 700.000 mc de polistiren expandat (EPS), avand inclusa si o linie de productie a polistirenului grafitat, in realizata in parteneriat cu BASF. Pe platforma industriala de la Ploiesti se afla o fabrica de adezivi si mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone, una de EPS de 700.000 mc, o line de productie a polistirenului grafitat de 150.000 de metri cub si o unitate de fabricatie a vopselelor, tencuielilor decorative, lacurilor si emailurilor pe baza de apa, cu o capacitate de 50.000 de tone pe an. La Roman, Adeplast detine o zona industriala care include o fabrica ce poate produce 450.000 de tone de adezivi si mortare uscate pe an si o linie de productie a EPS, cu o capacitate anuala de 700.000 mc.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter