RO EN
السلة فارغة

UPONOR aplica noul plan de dezvoltare si obtine o profitabilitate mare in 2023

In trimestrul al doilea din acest an vanzarile Uponor au fost de 315,6  milioane de euro, reprezentand o scadere de 20,4% sau 19,1% la rate constante ale cursului de schimb valutar. Profitul operational s-a plasat la 35,5  milioane de euro sau 11,2% din cifra de afaceri. Pentru primele sase luni din 2023, incasarile au cumulat 644,9 milioane de euro, fiind cu 13,5% mai mici fata de perioada de referinta, in vreme ce veniturile brute din exploatare s-au diminuat de la 89,6 milioane de euro la 85 milioane de euro, fiind aferente unei profitabilitati de 13,5%. Pentru intregul an fiscal, pe fondul schimbarilor structurale, Uponor se asteapta ca vanzarile sale nete, excluzand impactul fluctuatiei monedelor, sa se situeze intre 1,25 si 1,35 miliarde euro, la o marja de peste 11%. De asemenea, pe termen scurt este foarte probabil ca pietele constructiilor sa ramana slabe in general, in special in segmentul de locuinte noi. In timp ce indicatorii cheie din unele segmente au aratat semne de stabilizare, sectorul de profil, in ansamblul sau, continua sa se confrunte cu provocari semnificative. Ratele crescute ale dobanzilor ipotecare, efectele inflatiei, combinate cu nivelurile ridicate de incertitudine in randul consumatorilor si al companiile, vor continua sa restranga initierea de noi proiecte de constructii si, intr-o masura mai mica, investitiile in renovare. Conducerea Uponor a mai afirmat, referindu-se la performanta financiara, ca mentinerea unei profitabilitati solide demonstreaza capacitatea de a gestiona optim un mediu de operare dificil. Este, totodata, apreciata capacitatea personalului de a se adapta rapid la schimbare, desfasurand actiuni decisive atunci cand este necesar si demonstrandu-si angajamentul fata de succesul pe termen lung al Uponor. Analiza structurala a rezultatelor arata ca vanzarile nete ale Uponor Infra au fost afectate de cererea mai scazuta de pe piata si de schimbarile structurale, inclusiv cesionarea afacerii District Energy si inchiderea fabricii Middelfart. Recent, grupul a semnat un acord pentru a castiga proprietatea deplina a afacerii Uponor Infra, care a fost un joint venture cu KWH Group. Tranzactia este de asteptat sa se incheie in al treilea trimestru din 2023. Pe segmentul Building Solutions – Europa, vanzarile nete s-au diminuat fata de nivelul extrem de ridicat al bazei de raportare, inclusiv ca urmare a cererii scazute pe pietele europene majore, in special cele din tarile nordice. Cu toate acestea, executia strategiei de dezvoltare a progresat conform planificarii, iar conceptul de management global pe categorii de produse (sisteme de apa, sisteme energetice, sisteme de instalare si sisteme de infrastructura) a fost introdus pentru a sprijini cresterea si a asigura o administrare sistematica a operatiunilor. Pe plan national, Uponor Romania a anuntat pentru 2022 o cifra de afaceri in cuantum de 8,53 milioane de lei, in crestere de la 7,37 milioane de lei cat era in anul fiscal precedent.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter