RO EN
السلة فارغة

SONNEK estimeaza o crestere de 20% a afacerilor, pe baza proiectelor amanate

Anul 2021 a fost un an plin de provocari pentru toate companiile. Piata pompelor nu a facut exceptie. Daca in anul 2020 vanzarile au continuat dintr-o inertie generata de anii anteriori, anul 2021 a fost cel afectat efectiv de situatia globala. Valoarea pietei de pompe in Romania se invarte in jurul cifrei de 100 milioane de euro, potrivit estimarii lui Emilian Ghita, fostul director general al companiei Sonnek Engineering Sibiu, subsidiara locala a furnizorului austriac de produse pentru aplicatii complexe in domeniul tehnicii de transport al fluidelor. Managerul a plecat din companie la scurt timp dupa furnizarea acestor informatii.
Compania a incheiat anul 2021 cu o cifra de afaceri de peste 3,5 milioane de euro, managerul estimand o crestere de 20% pentru 2022, in contextul in care multe proiecte au fost amanate pentru acest an.
"Printre proiectele mari la care am lucrat s-au aflat sistemele de irigatii din Campia Baraganului, instalatii speciale pentru industria petroliera, instalatii pentru stingerea incendiilor, statii de pompare a apelor uzate si potabile, instalatii de dozare etc. Anul in curs este promitator pentru ca recupereaza proiectele anulate de anul trecut. Avem deja programate proiecte mari de statii de canalizare si de alimentari cu apa, pompe speciale pentru constructii, pompe pentru statii de tratare a apelor uzate, instalatii de vehiculare si uscare a namolului in statiile de epurare si multe altele. Toate contractele noastre se desfasoara la nivel national si putem asigura orice fel de pompe pentru alimentarea cu apa, inclusiv service si mentenanta dupa instalare", a precizat Emilian Ghita.
Compania Sonnek Engineering este specializata in furnizarea de solutii complete de transfer al fluidelor - alese in functie de aplicatii diverse. Sistemele speciale de pompare au o pondere de 70% din cifra de afaceri a firmei si sunt utilizate in toate domeniile: agricultura, constructii, industriile petro-chimica, alimentara, farmaceutica si in proiectele de alimentari cu apa si canalizari. Compania colaboreaza cu furnizori din Germania, Anglia, SUA, Spania, Italia, Austria etc., dar solutiile oferite nu se limiteaza la pompe, ci cuprind sisteme complete de dozare, monitorizare, control pentru transferul de fluide si instalatii modulare, pentru care asigura configurare, proiectare, productie, montaj, dar si punere in functiune, intretinere si suport tehnic.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter