RO EN
السلة فارغة

PIPELIFE: Livrarile de tubulatura majoreaza rentabilitatea Wienerberger

In luna mai 2012, corporatia de origine austriaca Wienerberger si-a diversificat afacerile prin integrarea completa a activitatii reputatului furnizor Pipelife in cadrul noului segment de tubulatura si pavele (Pipes & Pavers Europe), ce include afacerile Pipelife, Semmelrock si Steinzeug-Keramo. ”In numai sapte luni din momentul consolidarii initiale, Pipelife a generat venituri de 479 milioane de euro si un profit operational EBITDA de 46 milioane de euro. Adresandu-se cu precadere pietelor din nordul Europei (mai putin afectate de recesiune), a fost evident faptul ca in 2012 cererea de tevi si conducte din regiunea respectiva s-a plasat pe un trend diferit fata de cea din Europa de Est, ceea ce a dus la inregistrarea unor rezultate pozitive”, se arata in cel mai recent raport financiar al Wienerberger. Faptul ca afacerile Pipelife au fost net superioare comparativ cu ale altor entitati din cadrul celorlalte divizii ale holdingului a fost confirmat si de modificarea pozitiva si asteptata a indicelui operational EBITDA din America de Nord, care a ajuns, dupa integrarea Pipelife, de la o pierdere de 8 milioane euro in 2011 la un profit de 10 milioane de euro anul trecut. Practic, numai in al patrulea trimestru din 2012 Pipelife a sustinut o sporire de 40% a cifrei de afaceri Wienerberger (din aceeasi perioada) si o crestere de 10% a profitului operational. Astfel, anul trecut, din veniturile totale de 2,35 miliarde euro ale holdingului austriac, contributia consolidarii initiale a Pipelife a reprezentat 511,7 milioane de euro (respectiv 28% din total). „Pentru noua companie afiliata s-a raportat la nivelul lui 2012 o majorare de 6,8% a cifrei de afaceri, la circa 858,9 milioane de euro si, evident, un indicator EBITDA cu 13,1% mai mare, pana la 78 milioane de euro. Veniturile diviziei Pipes & Pavers Europe s-au majorat, astfel, in intervalul analizat, la 711,2 milioane de euro (fata de cele 230,8 milioane de euro inregistrate in 2011 - respectiv inainte de preluarea integrala a Pipelife). Mai mult, Pipelife beneficiaza si de aportul fostului departament de tubulatura Alphacan, pe care il coordoneaza cu succes din mai 2011. Achizitia Pipelife a dus si la o crestere substantiala a investitiilor Wienerberger, in 2012 acestea totalizand 268,7 milioane de euro (fata de 151,7 milioane de euro in 2011). Din suma respectiva, preluarea unei cote ramase la alti titulari (de 50% din actiuni) a insemnat alocarea unor fonduri de 146,6 milioane de euro”, se precizeaza in raportul financiar al Wienerberger.
Sistemele speciale de conducte, promovate intens de holdingul austriac
Managerii grupului austriac au descris, printre altele, evolutia afacerilor pe segmentul de tubulatura si pavele in zona Europei de Est, explicand ca si in aceasta regiune Pipelife detine o pozitie privilegiata. Fara a face referire strict la activitatea din tara noastra, unde Pipelife are o cota semnificativa ca furnizor de solutii speciale (tevi si conducte), conducerea Wienerberger a aratat, insa, ca in Europa de Sud-Est rezultatele au fost eterogene si aflate in dependenta cu diversele proiecte individuale dezvoltate de beneficiari locali cu putere financiara diferita. Deocamdata, departamentul de tubulatura este singurul din cadrul Wienerberger unde nu s-a constatat o diminuare a rentabilitatii. Potrivit unor informatii furnizate anterior, conducerea Pipelife Romania estima o crestere de peste 85% a afacerilor locale in 2012, pana la 6,2 milioane de euro. Totodata, conform Wienerberger, preluarea integrala a Pipelife ar putea contribui la cresterea veniturilor anuale ale grupului cu aproximativ 800 milioane de euro si va reduce dependenta acestuia de ritmul specific si deseori sincopat al executiei de proiecte rezidentiale de la 70% la 60% din cifra de afaceri. Potrivit unei prezentari sustinute in februarie 2012 in fata investitorilor institutionali, Pipelife are 2.651 de angajati, 27 de fabrici si birouri de vanzari active in tot atatea tari ale lumii, iar in 2011 a realizat o cifra de afaceri de 805 milioane de euro. Anul 1996 a constituit startul operatiunilor in Polonia si Romania, iar in 2005 Pipelife Romania a fost preluata in proportie de 100%. In 2009, in pofida recesiunii, pentru a-si dinamiza afacerile din regiunea sud-est europeana, societatea a investit in dezvoltarea unitatii de productie pe care o detine in Bulgaria, iar in 2010 s-a axat pe expansiunea afacerilor in Europa de Nord, prin preluarea firmei suedeze Westpipe (Suedia). Informatii suplimentare, la www.pipelife.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter