RO EN
السلة فارغة

MEXICHEM: Activitatea productiva se va reorganiza in perioada urmatoare

Concernul international Mexichem, ce detine 97,26% din actiunile grupului olandez Wavin - unul dintre principalii furnizori internationali de instalatii, sisteme de incalzire si ventilare, managementul apelor pluviale etc. - a comunicat, pentru trimestrul al patrulea din 2012, o cifra de afaceri de 14,42 miliarde pesos (aproximativ 1,17 miliarde USD), in crestere cu 38% fata de intervalul similar din 2011. La nivelul intregului an fiscal vanzarile s-au ridicat la cota de 63,4 miliarde pesos, ceea ce constituie o majorare de 34% in raport cu exercitiul financiar precedent. Cea mai mare parte a acestei sporiri – de aproximativ 30% - a fost generata de aportul pe care Wavin l-a avut la cifra de afaceri a holdingului. Procesul de integrare a companiei olandeze, care a presupus transferuri de tehnologie si restructurari ale datoriilor, s-a reflectat in mod direct asupra eficientei operationale a grupului. Din punct de vedere structural, divizia de cloruri de vinil a raportat, pentru 2012, incasari de 23,5 miliarde pesos (+2%), in vreme ce departamentul de fluoruri a consemnat venituri de 11,16 miliarde pesos (+3%). Pe termen scurt, instabilitatea macroeconomica ramane principala dificultate, la nivel european rezultatele continuand sa se mentina sub nivelul asteptarilor. O strategie aditionala implementata la nivel de grup va implica inchiderea operatiunilor in multe regiuni din Europa, capacitatile respective urmand sa fie relocate, in principal, in estul continentului si in America Latina. Elementul principal pe care se va baza aceasta politica va fi constituit de competitivitatea inregistrata pe fiecare piata in parte si de nivelul cererii existent in regiune, un obiectiv major fiind acela de adaptare dinamica si de exploatare la maximum a potentialului existent.
 
***
Grupul Wavin a realizat, in 2011, o cifra de afaceri de 1,3 miliarde euro, in crestere cu 7,8% fata de exercitiul financiar precedent. Pe segmentul de tubulatura pentru apa calda/rece, realizata din material plastic sau sisteme compozite plastic - metal, incasarile au fost de 275,8 milioane de euro. In Romania, holdingul are o vechime de 16 ani, detinand o unitate de productie si un centru logistic in Popesti-Leordeni (Ilfov), precum si un depozit in Oradea. Operatiunile de fabricatie au demarat in 2009, in prezent fiind procesate sisteme din toate gamele specifice (PVC, polietilena si polipropilena). Pentru intervalul 2009 – 2011, reprezentanta locala a raportat o cifra cumulata de afaceri de 227,64 milioane lei (aproximativ 51,7 milioane euro). Informatii suplimentare, la www.mexichem.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter