RO EN
السلة فارغة

ARA: Proiecte de 4,5 miliarde euro in derulare, in infrastructura de apa si canalizare

In prezent, la nivel national se afla in derulare proiecte in extinderea si modernizarea retelelor de alimentare cu apa si de canalizare cu o valoare totala de 4,5 miliarde euro (1,77 miliarde euro pentru infrastructura de apa potabila si 2,74 miliarde euro pentru canalizare). De asemenea, alte investitii, de aproape 1,64 miliarde euro se afla in pregatire, avand surse de finantare asigurate (700 milioane de euro pentru apa si 938 milioane euro pentru canalizare), potrivit datelor transmise de Asociatia Romana a Apei (ARA). Dupa implementare, aceste proiecte vor asigura racordarea la servicii a peste 8,8 milioane de persoane. 
ARA reuneste toti operatorii regionali de apa, companiile relevante pentru acest sector, reprezentanti ai mediului academic si ai institutelor de cercetare relevante pentru sector, toate entitatile fiind implicate in gasirea celor mai bune solutii astfel incat cetatenii romaniei sa beneficieze de servicii de alimentare cu apa si canalizare la standarde europene si la tarife accesibile.
Intrviu cu ing. Ilie Vlaicu, presedintele Asociatiei Romane a Apei (ARA) si director general al Aquatim SA. Ocupa functia de presedinte ARA din 2021 si de director general Aquatim din 1999. Din 2002, este doctor in inginerie al Facultatii de Chimie Industriala si Ingineria Mediului din cadrul Universitatii Politehnica Timisoara (UPT), unde este si profesor asociat.
 
- Ce investitii mai sunt necesare pentru racordarea integrala a populatiei la retelele de alimentare cu apa si canalizare?
- Din perspectiva necesarului de investitii, in cadrul unui proiect de asistenta tehnica coordonat de BERD - Proiectul PISSA, a fost calculat costul total pentru conformarea cu cerintele directivelor UE privind calitatea apei potabile si epurarea apelor uzate urbane, valoarea necesarului financiar fiind situat in jurul sumei de 22,2 miliarde euro, din care circa 9 miliarde euro in ceea ce priveste furnizarea apei potabile, respectiv 13,2 miliarde euro pentru colectarea si epurarea apelor uzate urbane. La acestea se mai adauga costuri pentru infrastructura construita in ultimii 20 de ani (inlocuiri, reabilitari etc.) de aproximativ 2,3 miliarde euro, conducand la un necesar de investitii totale de 24,5 miliarde euro.
 
 
Se poate observa ca necesarul de investitii depaseste posibilitatile operatorilor, iar dezvoltarea de noi programe guvernamentale si gasirea de noi surse de finantare nationale sau europene reprezinta o necesitate de importanta majora, aceasta cu atat mai mult cu cat investitiile in sectorul de apa sunt esentiale pentru dezvoltarea durabila a comunitatilor si pentru imbunatatirea calitatii vietii. Nu trebuie uitat ca accesul la apa potabila este o necesitate umana de baza, iar gestionarea adecvata a apelor uzate contribuie la reducerea riscurilor de sanatate si la protejarea mediului inconjurator, acesta fiind motivul pentru care alocarea resurselor financiare necesare sectorului trebuie sa devina o prioritate guvernamentala.
 
- Ce contributie are ARA la dezvoltarea acestei infrastructuri?
- ARA implementeaza, din anul 2019, proiectul national "Industria apei ca proiect de tara", acesta propunandu-si sa modernizeze si sa imbunatateasca infrastructura de apa si canalizare din Romania. Prin proiect, sunt abordate o serie de probleme semnificative din sectorul, inclusiv scaderea nivelului de pierderi de apa, modernizarea sistemelor de canalizare, implementarea de tehnologii mai eficiente si durabile si imbunatatirea serviciilor de apa pentru comunitati. Printre obiectivele acestui proiect se numara cresterea gradului de acoperire cu servicii de apa si canalizare in Romania, reducerea pierderilor de apa prin modernizarea infrastructurii de retea, cresterea eficientei si sustenabilitatii sistemelor de apa si canalizare, imbunatatirea managementului resurselor de apa si protejarea mediului.
 
 
In plus, proiectul "Industria apei ca proiect de tara" isi propune sa atraga atentia autoritatilor guvernamentale, autoritatilor locale si a opiniei publice asupra importantei unui sector de apa si canalizare modern si eficient, care sa satisfaca nevoile comunitatilor, la tarife accesibile si care sa protejeze mediul inconjurator.
In concluzie, ARA promoveaza si sustine modernizarea sectorului de apa si canalizare prin implementarea proiectului national "Industria apei ca proiect de tara", oferind solutii sustenabile la o serie de problemele semnificative din acest domeniu, solutii capabile si sa imbunatateasca serviciile de apa si canalizare pentru comunitati in Romania.
 
- Cum au evoluat tarifele la apa, in contextul inflatiei?
- Din perspectiva economica, exista probleme legate de pierderile de apa din retele, care pot fi destul de mari in anumite zone, acestea afectand semnificativ costurile si tarifele practicate de catre operatori. Tarifele pentru apa si canalizare variaza in functie de multe factori, cum ar fi regiunea, dimensiunea comunitatii, infrastructura existenta si calitatea apei. In general, tarifele pentru serviciile de apa si canalizare sunt stabilite de catre companiile de apa si canalizare din fiecare regiune si sunt supuse aprobarii autoritatilor locale sau guvernamentale, fiind proiectate sa acopere costurile de operare si intretinere ale companiilor de apa si canalizare, precum si pentru a finanta investitiile in infrastructura de apa si canalizare. In multe cazuri, tarifele pot fi scazute pentru familiile cu venituri reduse sau pentru persoanele in varsta.
 
 
Desi Romania, la fel ca majoritatea tarilor europene, incerca sa faca fata provocarilor economice generate de razboiul din Ucraina, criza energetica, pandemia de Covid-19, operatorii de apa au incercat sa vina in intampinarea populatiei, a cetatenilor Romaniei, facand eforturi deosebite de mentinere sau de a avea o usoara crestere a tarifelor la serviciile asigurate. Analiza datelor, releva ca desi inflatia a depasit 16%, operatorii au practicat o crestere medie de 5%, mult sub inflatia generala anuntata de catre INS, aceasta politica tarifara fiind asigurata pentru a nu afecta semnificativ bugetele de familie ale romanilor, dar asigurand accesul la serviciile de apa si canalizare ale acestora, tarifele medii pentru apa fiind in medie de 6-7 lei/mc, respectiv de 4-5 lei pentru mc la serviciile de canalizare.
Mentinerea acestor tarife scazute de catre operatorii regionali a avut un impact negativ asupra resurselor de investitii in infrastructura. In momentul de fata, toti operatorii regionali implementeaza proiecte cu finantare europeana si pregatesc noi proiecte, fondurile din PNRR si/sau din Programul Operational de Dezvoltare Durabila fiind o potentiala resursa financiara, capabila sa compenseze necesarul pentru investitii in retele de apa si canalizare.
 
- Ce proiecte aveti in derulare, la ARA, in acest moment?
- In aceasta perioada suntem ocupati cu organizarea editiei din 2023 a evenimentului ExpoAPA, singurul prilej pentru reunirea operatorilor regionali, mediului de afaceri din sector, reprezentantilor guvernamentali si mediului academic existent la nivel national. ExpoAPA 2023, care se va organiza la Sibiu, in luna mai, poate reprezenta o oportunitate excelenta pentru mediul de afaceri de a-si prezenta solutiile si produsele in domeniul apei, dar si pentru a dezvolta colaborari si parteneriate cu operatorii din sectorul de apa. In plus, acest eveniment contribuie la promovarea inovatiilor si a tehnologiilor noi care pot imbunatati eficienta, calitatea si sustenabilitatea serviciilor de apa.
 
 
In urma cu cativa ani, ARA si-a asumat misiunea de a promova valorile si principiile dezvoltarii durabile a sectorului apei din Romania. Unul dintre obiectivele noastre principale este sa construim parteneriate puternice cu mediul de afaceri pentru a dezvolta proiecte si initiative care sa contribuie la protejarea si imbunatatirea calitatii apelor. Suntem convinsi ca parteneriatele cu companiile si organizatiile din mediul privat pot aduce un plus de valoare in demersul nostru de a construi o Romanie mai curata si mai verde. Prin colaborarea noastra, putem combina resursele si expertiza noastra pentru a dezvolta solutii inovatoare care sa conduca la o utilizare mai eficienta si sustenabila a resurselor de apa. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter