RO EN
السلة فارغة

TRANSELECTRICA: Investitii de peste 300 milioane de euro, pana in 2019

Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a planificat investitii totale de 1,395 miliarde lei (peste 300 milioane de euro) in urmatorii trei ani (2017-2019), fonduri ce vor fi utilizate preponderent pentru retehnologizarea retelei electrice existente, pentru integrarea productiei din centrale noi si pentru modernizarea infrastructurii IT si de telecomunicatii.
Conform datelor companiei, in 2017 aceasta va dispune de investitii totale de 349 milioane de lei, urmand ca in 2018 si 2019 fondurile alocate in acest sens sa ajunga la 512,9 milioane de lei, respectiv la 533,26 milioane de lei. Din suma de 349 milioane de lei disponibila pentru investitii in 2017, circa 222,27 milioane de lei se vor aloca pentru continuarea unor proiecte demarate, suma de 85,4 milioane de lei va fi folosita pentru demararea de lucrari noi, iar diferenta de 36,4 milioane de lei va fi alocata pentru alte investitii.
Principalele proiecte ce vor fi continuate in 2017 vizeaza realizarea interconexiunii Resita (Romania) - Pancevo (Serbia), retehnologizarea statiilor de la Bradu (judetul Sibiu), Campia Turzii (Cluj), Domnesti (Ilfov), Turnu Severin Est (Mehedinti) si Isaccea (Tulcea), trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Portile de Fier - Resita - Timisoara - Sacalaz - Arad (prima etapa), precum si modernizarea statiilor electrice de la Tihau (Salaj), Cluj Est, Suceava, Arefu (Arges), Sardanesti (Mehedinti) Raureni (Valcea) si Dumbrava (Prahova).
Conform datelor Transelectrica, in perioada 2017-2019 vor fi demarate investitii noi, ce vor viza retehnologizarea statiilor din Smardan (Tulcea), Otelarie Hunedoara, Ungheni (Mures), Filesti si Munteni (Galati), Craiova Nord, Hasdat si Baru Mare (Hunedoara), Iaz (Caras-Severin), Medgidia Sud (Constanta) si Vetis (Satu Mare). De asemenea, vor incepe lucrarile de montare a unei instalatii trafo la statia electrica din Sibiu Sud si a unor echipamente si celule, precum si de modernizare, la statia din Iernut (Mures). Alte investitii ce vor fi demarate de Transelectrica in perioada urmatoare vizeaza demararea celei de-a doua etape a proiectului de trecere la tensiunea de 400 kV a axului Portile de Fier - Resita - Timisoara - Sacalaz - Arad, precum si realizarea liniilor electrice aeriene de 400 kV dintre localitatile Gadalin si Suceava, respectiv Suceava - Balti.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter