RO EN
السلة فارغة

SCHNEIDER ELECTRIC: Trendul ascendent al afacerilor se va mentine si in 2014

Vanzarile Schneider Electric in Romania au crescut constant in ultimii ani la nivelul tuturor celor cinci segmente ale pietei pentru care ofera echipamente si solutii (cladiri comerciale, industrie, energie si infrastructura, piata rezidentiala si cea a centrelor de date), sectoare responsabile pentru 72% din consumul total de energie la nivel mondial. Afacerile anuale ale companiei s-au situat la circa 42,3 milioane de euro in 2012, potrivit datelor disponibile pe portalul Ministerului Finantelor Publice. Reprezentantii companiei estimeaza ca evolutia optima a vanzarilor va continua si in anii urmatori. "Piata in cadrul careia activam devine tot mai complexa si inregistreaza cresteri usoare de la un an la altul. Acest trend a marcat anul 2013 si va continua si in 2014", a declarat Saulo Spaolanse, presedintele Schneider Electric Romania. Traiectoria ascendenta urmata de companie in ultimii ani se reflecta in majorarea numarului angajatilor de la 128 la 260 de persoane in perioada 2011 - 2013. Pentru anul in curs, Schneider Electric si-a propus continuarea programului de lansare de produse inovatoare derulat in ultimii ani. Printre cele mai importante sisteme incluse in oferta firmei in 2013 se afla solutia preconfigurata KNX pentru "Case Inteligente", dedicata sectorului rezidential si aplicabila locuintelor cu maximum patru camere. "Bazata pe controlul consumului de energie prin intermediul standardului international KNX, care combina toate functiile cladirilor intr-un sistem inteligent, solutia respectiva poate transforma orice locuinta intr-o «Casa Inteligenta», generand economii considerabile la nivelul consumului de energie. De asemenea, tot in 2013 a fost prezentata in premiera pe piata din Romania solutia KNX InSide Control, fiind una dintre principalele componente ale sistemului preconfigurat mentionat anterior, care transforma telefoanele inteligente si tabletele in telecomenzi usor de utilizat pentru toate functiile cladirilor. Astfel, prin intermediul unei aplicatii instalate, utilizatorii pot monitoriza de la distanta consumul de energie dintr-o cladire, pot seta scenarii pentru a-si programa consumul de energie in functie de anumite situatii zilnice si pot opera intuitiv functiile cladirii pentru fiecare camera in parte", a explicat Saulo Spaolanse. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter