RO EN
السلة فارغة

MENATWORK detine aproape 50% din piata sistemelor pentru case inteligente

Divizia de materiale electrice din cadrul producatorului de materiale pentru constructii si instalatii Menatwork detine aproape 50% din piata locala a sistemelor integrate pentru case inteligente (adresate segmentului rezidential), compania deruland vanzari anuale de circa 720.000 de euro pe o piata evaluata la 1,5 milioane de euro pe an. Potrivit datelor firmei, in prima jumatate din 2014 compania a comercializat, in medie, 5-6 astfel de sisteme pe luna, ajungand la o valoare medie de 60.000 de euro/ luna, respectiv la incasari de 360.000 de euro in semestrul intai. Divizia de electrice a Menatwork este unul dintre cei mai importanti producatori nationali de aparate de iluminat si materiale electrice si unic importator al sistemelor de case inteligente Vimar. "Este o performanta sa comercializam si sa instalam lunar cinci sisteme domotice, in conditiile in care acum patru ani vindeam un singur echipament pe an. Aceasta evolutie se explica prin apetitul tot mai mare al clientilor pentru tehnologie, dar si prin cresterea pretentiilor consumatorului in ceea ce priveste confortul de acasa", a declarat Viorel Niculae, directorul diviziei electrice a Menatwork.
 
Sisteme de patru ori mai scumpe decat in tarile vestice
Potrivit datelor Menatwork, valoarea minima a unui sistem domotic pentru un apartament de 100 mp este de 1.200 de euro, valoarea medie este de 5.000 de euro si poate ajunge pana la 10.000 de euro, in functie de elementele pentru care se opteaza. "Sistemele instalate de noi au o valoare medie de 12.000 de euro, insa am avut si cereri speciale, a caror valoare s-a ridicat la 40.000 de euro. Diferenta de pret este data in principal de elementele de design si nu de sistemul tehnic propriu zis. Daca se opteaza pentru un aparataj terminal special, costul creste chiar si cu 50%. Cu sistemul By-Me (fabricat de Vimar) pe care il aducem in Romania, orice locuinta devine o casa inteligenta", a mai spus Viorel Niculae. Pretul mediu platit de romani pentru instalarea unui sistem domotic (10.000-12.000 de euro) este de aproape patru ori mai mare decat cel achitat de cumparatorii din Italia, unde pretul mediu nu depaseste 3.000 de euro. "Diferenta este data, in special, de faptul ca in Italia se instaleaza sisteme in locuinte deja automatizate, in timp ce in Romania cererea este la un nivel incipient", a explicat managerul Menatwork.
***
In perioada 2011 - 2013, Menatwork a comercializat aproximativ 65 de sisteme domotice, pentru 2014 vizand echiparea a peste 60 de case cu echipamente inteligente. Divizia de electrice a Menatwork, activa prin companiile Arhimede Import Export si VEM Proiect Lighting, a inregistrat in primele trei luni ale anului, o cifra de afaceri de 5,4 milioane de lei, mentinandu-se la un nivel similar celui din aceeasi perioada din 2013. In 2013, cele doua firme au raportat vanzari totale de 24,8 milioane de lei, pentru anul in curs fiind vizata o crestere de 20% a rulajului.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter