RO EN
السلة فارغة

LEGRAND: Scadere de 12% a vanzarilor din primul semestru al acestui an

In prima jumatate a anului 2020, Legrand a inregistrat o scadere cu 12,2% a vanzarilor, ca urmare a declinului organic (-15,2%), in principal in cel de-al doilea trimestru pe principalele piete in care compania franceza activeaza. Declinul a fost partial contracarat prin cresterea cu 3,6% a domeniului de consolidare, in timp ce efectul cursului de schimb a fost limitat la -0,1%.
In acest context, marja operationala ajustata a fost de 17,5%, o scadere cu doar 3 puncte procentuale fata de prima jumatate a anului 2019. 
Potrivit datelor companiei, aceasta buna rezistenta se reflecta in special prin adoptarea imediata a initiativelor, unele cu caracter exceptional, pentru a proteja profitabilitatea grupului, dar si strategia sustenabila de a lua in considerare protejarea tuturor partilor implicate.
"Pe fondul unei crize sanitare si economice fara precedent, Legrand s-a mobilizat pentru a sustine toate partile interesate. Protejarea angajatilor si a partenerilor reprezinta principalul obiectiv. De asemenea, am sustinut activ clientii in continuarea activitatii - de exemplu, decizia de a pastra deschise aproape toate centrele de logistica si productie. In spirit de solidaritate si actiuni responsabile avand in vedere nevoile pe care le impune criza existenta, Legrand a facut un apel echilibrat la toate partile interesate - management, angajati, parteneri, actionari, comunitate, dar si autoritati guvernamentale", a declarat Benoit Coquart, CEO Legrand.

Vanzari consolidate in scadere
Vanzarile au insumat 2,83 miliarde euro in primul semestru, in scadere cu 12,2% fata de aceeasi perioada a anului 2019. Modificarea organica a vanzarilor a fost de -15,2% in prima jumatate a anului 2020, inregistrand diminuari atat in tarile dezvoltate (-14,3%), cat si in noile economii (-17,8%).
Impactul asupra vanzarilor al perimetrului mai larg de consolidare a ajuns la +3,6%. Pe baza achizitiilor realizate in 2019 si 2020, precum si a datelor de consolidare estimate ale acestora, efectul ar trebui sa ajunga la +3% la nivelul intregului an 2020.
Efectul cursului de schimb a fost de -0,1% de-a lungul perioadei. Aplicand ratele de schimb medii pentru primele sase luni ale anului analizate in iunie 2020, impactul teoretic al fluctuatiilor cursului de schimb asupra vanzarilor ar trebui sa fie de aproximativ -1,5% la nivelul intregului an 2020.
Profitul operational ajustat pentru prima jumatate a anului 2020 a fost de 496,9 milioane de euro, respectiv 17,5% din vanzari, reprezentand o scadere cu 25% fata de aceeasi perioada a anului 2019. 
Marja operationala ajustata inaintea achizitiilor (la nivelul domeniului de consolidare al anului 2019) a fost de 17,1% din vanzari. Contrar diminuarii accentuate si rapide a volumului de afaceri, aceasta scadere limitata fata de prima jumatate a anului 2019 reflecta actiunile rapide ale grupului privind implementarea masurilor de adaptare la criza existenta.
Mai precis, acest trend a rezultat din gestionarea eficienta a preturilor de achizitie si a vanzarilor; ajustarea semnificativa (cu doua cifre) a costurilor de productie si a cheltuielilor administrative si de vanzare, la nivelul domeniului de consolidare si a ratelor de schimb comparativ cu prima jumatate a anului 2019, ca o consecinta a implementarii initiativelor cu caracter exceptional; cresterea altor venituri si cheltuieli, in special a costurilor de restructurare, care au insumat 40 de milioane de euro in prima jumatate a anului, reflectand introducerea masurilor de adaptare structurala.
 
Scadere de 31,2% a profitului net
In prima jumatate a anului 2020, profitul net atribuit grupului Legrand a fost de 129,6 milioane de euro, ceea ce inseamna o scadere de 31,2%, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2019, in principal ca urmare a scaderii profitului operational cu 170 milioane de euro, tendintei nefavorabile (-10 milioane de euro) a cheltuielilor financiare nete si a rezultatului valutar, dar si scaderii valorii absolute a ratei impozitului pe profit (+50 milioane de euro), ca urmare a scaderii profitului inaintea impozitarii, dar si a ratei de impozitare aproape neschimbate, de 28,5%.
Fluxul de numerar din operatiuni a insumat 15,7% din vanzari in primul semestru al anului 2020, reflectand o scadere de 2,5% comparativ cu aceeasi perioada a anului 2019.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter