RO EN
السلة فارغة

LEGRAND creste atat la nivel organic, cat si prin achizitiile efectuate recent

Furnizorul de sisteme si produse electrice Legrand a raportat pentru primele noua luni ale actualului exercitiu financiar o majorare de 11,3% a vanzarilor (+17,2% dupa eliminarea efectelor ratei de schimb valutar), acesta ajungand la 4,43 miliarde euro. La randul sau, profitul operational ajustat s-a marit cu 11,4% pana la 907,9 milioane de euro. Aceasta evolutie a fost incurajata de initiativele de dezvoltare asumate de managementul Legrand, dar o parte dintre efectele pozitive au fost compensate partial de scaderea livrarilor din Franta la nivelul trimestrului al treilea, ca urmare unor operatiuni de destocaj aplicata la nivelul lantului de distributie. Elementul cel mai important este acela ca impactul inovatiilor continua sa se manifeste pregnant asupra activitatii, acesta concretizandu-se prin numeroase initiative digitale si prin lansarea de produse noi inca de la inceputul anului. Acestea includ printre altele ofertele de conectare din cadrul programului Eliot, solutiile destinate pietei de infrastructura digitala, precum si produsele de interfata cu utilizatorii. De asemenea, grupul francez a urmarit cu asiduitate strategia de achizitii, deja in intervalul analizat avand loc patru astfel de operatiuni care au vizat domeniile infrastructurii digitale, UPS si echipamentelor electrice pentru activitati de bricolaj. Luand in calcul evolutiile din primele noua luni ale anului si excluzand orice incetinire a activitatii specifice in trimestrul al patrulea, managementul Legrand reconfirma obiectivele initiale de obtinere la finele lui 2018 a unei cresteri organice a rezultatelor de cel putin 4%, precum si a unei marje operationale (fara a lua in calcul achizitiile din acest an) cuprinsa intre 20% si 25%. Legrand Romania a realizat in 2017 vanzari de 93,75 milioane de lei, cu 9,1% mai mari fata de anul precedent. Subsidiara locala Lerand promoveaza marci prestigioase, precum Bticino, Zucchini, Cablofil, Sarlam, Vantage, Nuvo etc. Produsele sunt disponibile printr-o retea de magazine specializate, centre de bricolaj, companii de instalatii, integratori de sistem si parteneri tablotieri.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter