RO EN
السلة فارغة

TIMISOARA: Credit BERD de 20 de milioane de euro pentru finantarea investitiilor

Primaria Municipiului Timisoara poate accesa un credit de 20 de milioane de euro de la Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) pentru cofinantarea a doua investitii majore din fonduri europene - achizitia noilor tramvaie si reabilitarea totala a Caii Bogdanestilor - precum si pentru alte doua proiecte mai mici. Potrivit administratiei locale, imprumutul va fi accesat la o dobanda de 1,15% si va avea o perioada de rambursare de 15 ani.
Fondurile vor fi folosite, astfel, pentru reabilitarea Caii Bogdanestilor, lucrare preconizata sa dureze pana in 2023 si unde cofinantarea din fonduri locale ar fi fost de 59,1 milioane de lei. De asemenea, va fi finantata achizitia a 21 de tramvaie noi, in acest caz cofinantarea administratiei locale fiind de 38,4 milioane de lei. Cele doua proiecte sunt finantate partial din fonduri europene, iar banii din acest credit vor acoperi costurile neeligibile.
Tot din creditul BERD ar urma sa se asigure finantarea proiectului de actualizare a Planului de Mobilitate Urbana Durabila (PMUD) al Polului de Crestere Timisoara, un document strategic pentru dezvoltarea transportului sustenabil, precum si un studiu privind optimizarea retelei de transport public (M6), inclusiv crearea de benzi dedicate.
"Obtinerea acestui credit de investitii este un succes al negocierilor purtate de administratia pe care o conduc cu oficialii BERD si o dovada a increderii acestora in stabilitatea financiara a municipiului. Practic, costurile sunt infime fata de beneficiile pe care le vom avea. De asemenea, slabirea presiunii pe bugetul local ne va permite sa investim acesti 20 de milioane de euro, pe care altfel i-am fi cheltuit pentru cofinantarea acestor proiecte, in alte proiecte pentru timisoreni. Si avem foarte multe santiere deschise in oras, de la reabilitari de strazi, pana la reparatii de scoli sau constructii de crese", a declarat primarul Timisoarei, Dominic Fritz.
Edilul va initia in perioada urmatoare un proiect de hotarare ce va fi supus aprobarii Consiliului Local prin care va propune accesarea acestui credit.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter