RO EN
السلة فارغة

METROREX: Investitii de aproape 6 miliarde euro, planificate pana in 2020

In prezent, compania ce gestioneaza transportul subteran din Capitala, Metrorex, are in derulare sase proiecte majore de infrastructura pentru extinderea retelei de metrou. Acestea prevad lucrari la Linia 5, cu tronsoanele Drumul Taberei - Universitate si Universitate - Pantelimon (evaluate la circa doua miliarde euro), Linia 6 - legatura retelei de metrou cu Aeroportul Henri Coanda - Otopeni (un miliard de euro), Linia 4, pe tronsonul Lac Straulesti - Gara de Nord - Gara Progresu (950 milioane de euro), Linia 7 intre Voluntari si Bragadiru (circa 1,9 miliarde euro), Linia 3 (Anghel Saligny - Preciziei), pe Extindere Pacii - Centura de Vest a Capitalei si Linia 2 (Berceni - Pipera), cu Extindere Pipera - Zona de servicii si locuinte Pipera - Tunari. In total, investitiile planificate de Metrorex pana in anul 2020 insumeaza 5,85 miliarde euro.
Interviu cu ing. Aurel Radu, directorul general al Metrorex.
 
- In ce stadii de implementare se afla proiectele derulate de Metorex?
- Lucrarile de executie pe Linia 5 se deruleaza in perioada 2011 - 2017, lungimea traseului fiind de 9,035 kilometri, iar numarul de statii ajungand la 13. In prezent, s-a realizat aproximativ 40% din valoarea contractuala a lucrarilor. Perioada de realizare a tronsonului Universitate - Pantelimon este 2013 - 2021, tunelul dintre cele noua statii prevazute urmand a avea 8,074 km. Linia 6, care face legatura retelei de metrou cu Aeroportul Henri Coanda - Otopeni are prevazuta o durata de executie de sapte ani, punerea in functiune fiind prevazuta in 2021. Lungimea traseului este de 14 kilometri, iar numarul de statii va fi de 12 (conform avizului dat de Ministerul Transporturilor). In prezent, contractul se afla in etapa de intocmire a proiectelor tehnice preliminare si a documentatiilor de achizitii pentru lucrari. Linia 4, pe traselul Lac Straulesti - Gara de Nord - Gara Progresu, cuprinde doua tronsoane. Primul, intre Extinderea Laminorului - Lac Straulesti, ar trebui sa fie finalizat in 2015, durata investitiei fiind de trei ani. Lungimea traseului este de 2,10 kilometri, fiind prevazute doua statii, precum si un depou si o parcare. Pana acum, la Depoul Straulesti s-au realizat lucrari de structura, fiind finalizati peretii mulati si excavatiile. Peretii mulati ai galeriei de legatura au fost executati in proportie de 66%, iar structura interioara a depoului a fost realizata in procent de 25%. De asemenea, la statiile Laminorului si Straulesti se executa lucrari de pereti mulati, devieri retele edilitare (apa, canal, telefonie, termoficare, electrice etc.) si se continua intr-un ritm accelerat. Cel de-al doilea tronson al Liniei 4, Gara de Nord - Gara Progresu, va avea o lungime de 15 kilometri si 20 de statii. Termenul aproximativ de punere in functiune (PIF) se va stabili dupa finalizarea studiilor de prefezabilitate si fezabilitate. In ceea ce priveste Linia 7 (Voluntari - Bragadiru), perioada de realizare a acesteia se va stabili, de asemenea, dupa realizarea documentatiilor tehnice preliminare. Aceasta va avea circa 25 de kilometri si 30 de statii, plus depou. Studiile se vor finaliza dupa revizuirea legislatiei aplicabile Parteneriatului Public Privat. Linia 3, Extindere Pacii - Centura de Vest si 2 Berceni - Pipera, Extindere Pipera - Zona de servicii si locuinte Pipera - Tunari vor fi realizate dupa 2020. Linia 3 va avea o lungime de 3,80 kilometri, cu patru statii, iar Linia 2 va acoperi 8,20 kilometri, numarul de statii ridicandu-se la noua.
 
- Ce alte investitii sunt incluse in bugetul companiei, in perioada urmatoare?
- In cadrul Strategiei de dezvoltare si modernizare a transportului de calatori cu metroul in Bucuresti este inclusa si politica de asigurare cu material rulant necesar exploatarii pentru inlocuirea trenurilor vechi si dotarea noilor magistrale cu garnituri noi. Astfel, vom continua sa investim in imbunatatirea conditiilor de confort pentru calatori si cresterea sigurantei in exploatare, diminuarea intervalelor de circulatie intre trenuri, pe masura cresterii cererii de transport si in reducerea ponderii cheltuielilor de exploatare si optimizarea consumului de energie. In prezent, sunt in derulare contractele de achizitie a 16 trenuri noi si a 16 echipamente ATC imbarcate pentru inlocuirea parcului de material rulant uzat aflat in exploatare. Primele doua trenuri au fost livrate la finele anului 2013.
 
- Care sunt principalii factori ce au creat necesitatea acestor investitii?
- Desi acopera numai 4% din lungimea intregii retele de transport public al Capitalei, prin faptul ca ofera o capacitate superioara de transport in conditii de confort, regularitate si siguranta a circulatiei, Metrorex asigura transportul a circa 20% din volumul total al calatorilor ce utilizeaza mijloacele de transport in comun din Municipiul Bucuresti. Prin urmare, dorinta, necesitatea de a imbunatati calitatea transportului cu metroul si de a satisface exigentele clientilor a dus la demararea proiectului de inlocuire a parcului de trenuri vechi de metrou. Avand in vedere faptul ca numarul calatorilor transportati este in crestere, pentru satisfacerea cererii de transport pe magistralele 1, 2 si 3, precum si imbunatatirea conditiilor de transport oferite, Metrorex a demarat in cursul anului 2011 procedura de achizitie prin licitatie deschisa a unui lot de 16 trenuri de metrou (96 de vagoane). Aceasta s-a finalizat cu succes prin incheierea unui contract comercial cu furnizorul de material rulant Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) SA, din Spania. In ceea ce priveste cartierul Drumul Taberei, acesta este deficitar in servicii de transport public. Populatia cartierului numara circa 300.000 de locuitori si are la dispozitie o retea de autobuze si troleibuze si o linie de tramvai care nu reusesc sa faca fata traficului la orele de varf. Asadar, Magistrala 5 de metrou se impunea si va fi benefica pentru locuitorii cartierului si nu numai. In alta ordine de idei, orice capitala europeana asigura transportul rapid si comod catre aeroport. Legatura retelei de metrou cu Aeroportul International Henri Coanda - Otopeni va fi asigurata de Linia 6, care va deservi si alte zone de mare interes public: expozitionale, de bussiness, de agrement, comerciale si rezidentiale, formand un coridor intre centrul Bucurestiului si cele doua aeroporturi ale orasului. De asemenea, realizarea acestui tronson va determina revitalizarea activitatilor si stimularea dezvoltarii zonei de nord si a zonelor rezidentiale intre Baneasa si Otopeni. Prin extinderea Liniei 4, de la Gara de Nord la Gara Progresu, se va realiza cea mai mare si importanta linie de metrou pe diametrala Nord - Sud a Capitalei, care va lega aeroporturile Bucuresti Otopeni si Bucuresti Baneasa cu garile de cale ferata Baneasa, Basarab, Gara de Nord si Gara Progresu si implicit interconectarea cu transportul public de suprafata.
 
- Ce contributie estimati ca vor avea noile investitii asupra activitatii companiei?
- In prezent nu se mai poate discuta despre rezolvarea problemelor de trafic intr-un oras cu peste doua milioane de locuitori, fara a lua in calcul reteaua de transport cu metroul. Asadar, politica Metrorex este aceea de extindere a retelei de metrou, sistem cu parametri si caracteristici de capacitate si viteza superioare, care sa fie in masura sa preia traficul actual si pe cel previzibil pe directiile majore ale cererii de transport. La un trafic mediu zilnic de aproximativ 600.000 de calatori pe intreaga retea de metrou existenta si un trafic pe Tronsonul 1 (Raul Doamnei - Eroilor) estimat la 65.000 de calatori/zi, dupa finalizarea si darea in folosinta a acestei noi linii de metrou, estimam ca vanzarile de bilete de calatorie vor creste cu circa 11%.
 
- Calatorii sunt multumiti de serviciile companiei?
- Eu cred ca da, avand in vedere feedback-ul pe care il avem permanent de la acestia. Metrorex a initiat, organizat si derulat 34 de parteneriate sociale, culturale si educationale. Totodata, trebuie mentionat ca se deruleaza, in spatiile metroului, evenimente culturale, sociale si educative ce au ca scop informarea calatorilor despre activitatea companiei, dar si oferirea unor momente de relaxare. Am constatat ca exista un impact pozitiv al tuturor acestor evenimente asupra publicului calator. Totodata, compania dezvolta permanent programe ce au ca scop protectia mediului, aliniindu-se astfel politicilor nationale si internationale ecologiste.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter