RO EN
السلة فارغة

GUVERNUL a anulat proiectele de PPP pentru constructia de autostrazi si spitale

Guvernul a aprobat, ieri, prin ordonanta de urgenta anularea proiectelor de parteneriat public-privat (PPP) pentru constructia autostrazilor Ploiesti - Brasov si Targu Neamt - Iasi - Ungheni, si a eliminat competentele Comisie Nationale de Strategie si Prognoza (CNSP) ca unitate centralizatoare a procedurilor de parteneriat public-privat. De asemenea, Executivul a anulat si PPP privind constructia unor spitale regionale. Toate proiectele de investitii au fost transferate la ministerele de resort - Ministerul Transporturilor, respectiv Ministerul Sanatatii.
"Un alt proiect de act normativ adoptat in sedinta de Guvern este deblocarea proiectelor de infrastructura de interes national, proiecte majore de infrastructura precum Autostrada Ploiesti - Brasov sau Autostrada Targu Neamt - Iasi - Ungheni, care au fost mult timp ingropate la CNSP in vederea finalizarii unor proceduri de parteneriat public-privat care nu aveau nicio sansa de realizare. Prin ordonanta de urgenta care modifica OUG 39/2018 privind parteneriatul public-privat sunt eliminate competentele CNSP in domeniul procedurilor de centralizare, de derulare, ca unitate centralizatoare a procedurilor de parteneriat public-privat, iar aceste competente sunt transferate impreuna cu proiectele de investitii de la CNSP la nivelul ministerelor de resort", a declarat Ionel Danca, seful Cancelariei premierului, la finalul sedintei de Guvern de ieri.
Potrivit reprezentantului Guvernului, pe langa cele doua proiecte de autostrazi mentionate, vor reintra in portofoliul Ministerului Transporturilor inclusiv Autostrada Bucuresti - Craiova - Calafat - Drobeta Turnu Severin, Linia ferata de mare viteza Bucuresti - Craiova - Sofia - Timisoara - Belgrad - Cluj - Budapesta, extinderea retelei de metrou prin realizarea Magistralei M7, construirea Aeroportului Bucuresti sud etc.
Totodata, in portofoliul Miniserului Sanatatii vor intra proiectul de constructie a Clinicii Dr. Grozovici din Bucuresti, construirea si operarea unei Banci nationale de sange, plasma umana si celule stem, Spitalul regional Timisoara, Spitalul regional Braila-Galati si Spitalul regional Targu Mures.
"Alte proiecte sunt transferate la Ministerul Economiei si Energiei, proiecte precum Complexul hidrotehnic de la Turnu Magurele sau Centrala hidroelectrica Tarnita-Lapustesti si, de asemenea, tot la Ministerul Economiei, Energiei si Turismului, constructia unui sistem de resorturi de lux la Marea Neagra sau a unui Complex turistic pentru schi in Masivul Fagaras", a precizat Ionel Danca.
Seful Cancelariei care a mai mentionat ca "multe dintre aceste proiecte sunt intr-un stadiu incipient sau nu s-au efectuat niciun fel de demersuri in vederea realizarii lor" si ca "decizia Guvernului a fost luata tocmai pentru a debloca situatia acestor proiecte".
Proiectele vor fi predate/ preluate in urmatoarele 10 zile, dupa care ministerele de resort vor trebui sa vina cu solutii si propuneri privind investitiile respective.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter