RO EN
السلة فارغة

COMISIA EUROPEANA: Fonduri de 21 miliarde euro pentru investitii in anul 2015

Proiectul autostrazii Bors - Gilau - Turda - Targu-Mures - Iasi - Ungheni si cel al rutei Constanta - Bucuresti - Alexandria - Craiova - Drobeta-Turnu Severin - Lugoj - Timisoara - Arad - Nadlac, incluse in reteaua europeana de transport TEN-T inca din 2012, au fost transmise de Guvernul Romaniei Comisiei Europene in vederea finantarii din fondul special de 21 miliarde euro destinat investitiilor strategice de pe continent. Pe lista au fost incluse si magistrala de metrou Bragadiru - Voluntari si traseul catre Otopeni. In total, lista transmisa de Executivul de la Bucuresti include mai mult de 200 de proiecte, in valoare totala de peste 62,5 miliarde euro. Noul Fond European pentru Investitii Strategice (FEIS) va fi creat in luna iunie 2015 si va fi sustinut de 21 miliarde euro din bugetul UE si de Banca Europeana de Investitii (BEI), pentru a mobiliza cel putin 315 miliarde euro in investitii suplimentare in perioada 2015-2017. Proiectul face parte din planul prezentat de presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, la finele lunii noiembrie 2014, prin care oficialul a anuntat crearea unui nou fond strategic al UE pentru investitii, avand ca scop final relansarea economiei europene.
Potrivit datelor publicate de Comisia Europeana, pe lista celor 200 de proiecte propuse de guvernul de la Bucuresti pentru finantarea prin FEIS se afla:
  • autostrada Bors - Gilau - Turda - Targu-Mures - Iasi - Ungheni: tronsonul, evaluat la 7,5 miliarde euro, va avea 584 km, din care 52 km au fost inaugurati si alti 37 km se afla in executie. CNADNR a pregatit studiile de fezabilitate si pentru ceilalti 495 km;
  • autostrada Constanta - Bucuresti - Alexandria - Craiova - Drobeta-Turnu Severin - Lugoj - Timisoara - Arad - Nadlac va avea o lungime totala de 1.209 km si va necesita fonduri totale de 6,3 miliarde euro. In prezent se circula pe 286 km, alti 74 sunt in executie, exista studii de fezabilitate pentru 310 km, iar studiile pentru ceilalti 539 km sunt in curs de elaborare;
  • soseaua de centura a Capitalei (1,5 miliarde euro). Soseaua de 101 km va fi realizata la profil de autostrada si va conecta cele cinci autostrazi care ar trebui sa lege Capitala de intreaga Europa;
  • modernizarea caii ferate Euro Transilvania, intre Bihor - Oradea - Cluj-Napoca - Dej - Vatra Dornei - Suceava - Pascani - Iasi - Ungheni (cu o ramura la Vicsani). Calea ferata va avea o lungime de 655 de km, in prezent fiind in curs de elaborare studiul de fezabilitate. Valoarea estimata a investitiei este de 4,3 miliarde de euro;
  • modernizarea caii ferate Vicsani - Suceava - Bacau - Focsani - Buzau - Ploiesti - Bucuresti - Giurgiu: tronsonul va avea o lungime de 579 km, din care 59 km au fost finalizati si pentru inca 520 km se realizeaza studiul de fezabilitate. Valoarea proiectului este de circa 2,8 miliarde euro;
  • magistrala de metrou Bragadiru - Voluntari, cu o lungime de 25 km, 30 de statii si o valoare estimata la 3,1 miliarde de euro;
  • magistrala de metrou Bucuresti - Otopeni (1,3 miliarde euro);
  • proiect pentru transportul gazelor naturale in valoare de 520 milioane de euro, ce va fi derulat prin Transgaz;
  • realizarea unui sistem de irigatii in valoare de 982 milioane de euro;
  • executia unor indiguiri si constructia de noi rezervoare de apa, prin ANAR, program ce include mai multe proiecte, in valoare totala de circa 1,5 miliarde euro;
  • constructia unui pod cu o lungime de 1.500 de metri intre Braila si Galati, proiect evaluat la 496 milioane de euro. Studiul de fezabilitate a fost elaborat.
Totodata, planul inaintat de presedintele Comisiei Europene se mai bazeaza, in afara noului fond de investitii ce va fi creat, pe stabilirea unei "conducte de proiecte", dublate de un program de asistenta, pentru a canaliza investitiile catre zonele unde este mai mare nevoie de acestea, precum si pe o foaie de parcurs pentru a face Europa mai atractiva si pentru a inlatura blocajele de reglementare. Conform oficialilor CE, noul fond va maximiza impactul asupra economiei reale, va debloca investitiile publice si private in proiecte reale si va crea aproximativ 1,3 milioane de locuri de munca. FEIS este planificat a fi instituit pana in iunie 2015, dupa care, la jumatatea anului 2016, Comisia si sefii statelor si guvernelor membre vor evalua programul si vor discuta masuri suplimentare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter