RO EN
السلة فارغة

CNAIR: Constructia autostrazii Buzau-Focsani, evaluata la 6,11 miliarde lei

Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR a avizat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investitii "Autostrada Buzau-Focsani" care va avea o lungime de 82.44 km.
Proiectul cuprinde inclusiv realizarea unei variante de ocolire pentru Municipiul Focsani, in zona de Est, intre DN 2 si DN 2D. Traseul autostrazii va traversa teritoriile administrative ale judetelor Buzau si Vrancea si va tranzita 16 localitati.
In judetul Buzau: Municipiul Buzau, Comuna Vadu Pasii, Comuna Cochirleanca, Comuna Ziduri, Comuna Valea Ramnicului, Comuna Ramnicelu, Municipiul Ramnicu Sarat.
In judetul Vrancea: Comuna Sihlea, Comuna Gugesti, Comuna Slobozia Ciorasti, Comuna Milcovul, Comuna Rastoaca, Comuna Vanatori, Comuna Campineanca, Orasul Odobesti, Municipiul Focsani.
Stabilirea traseului si a solutiilor tehnice din Studiul de Fezabilitate s-au fundamentat pe un Studiu geotehnic, in cadrul caruia au fost realizate 767 de foraje geotehnice cu adancimi cuprinse intre 6 m si 35 m, insumand un total de 9717 metri liniari de foraj. Tot in cadrul Studiului geotehnic au fost realizate 89 de profile geofizice de tipul tomografiilor geoelectrice si 120 profile geofizice de tip seismic (MASW).
Solutiile tehnice propuse prin Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Buzau – Focsani inglobeaza toate elementele necesare pentru executia unei autostrazi la cel mai inalt standard de calitate, in raport cu cele mai noi cerinte in domeniu.
 
Indicatori tehnico-economici Autostrada Buzau - Focsani
- Lungime: 82.44 km;
- Poduri/Pasaje/Viaducte: 41;
- Noduri rutiere: 6 (cu o lungime a bretelelor de aproximativ 38 km);
- Sisteme I.T.S;
- Drumuri de intretinere stg./dr. (pe toata lungimea autostrazii, cu o latime de 3.5 m);
- Parcari/parcari securizate: 2;
- Acestea vor fi dotate cu sisteme de supraveghere video, conexiune la internet, iluminat, utilitati.
- Au fost prevazute spatii comerciale disponibile pentru concesionare: magazin, restaurant, benzinarie, service auto, hotel.
- Parcari de scurta durata:
- 2 Parcari Tip S1;
- 2 parcari Tip S3;
- Centru de Intretinere si coordonare: 2.
In cadrul studiului de fezabilitate au fost cuprinse echipamentele si utilajele necesare pentru dotarea Centrelor de Intretinere si Coordonare dar si sumele necesare pentru achizitionarea lor.
Statii de incarcare pentru autoturisme electrice: 22 si 205 Ha de perdele forestiere cu rol antiinzapezire.
Valoarea totala a investitiei este de 6.118.056.301 lei, fara TVA. Din aceasta suma, valoarea lucrarilor de constructie si montaj reprezinta 5.263.440.710 lei, fara TVA.
In perioada urmatoare, indicatorii tehnico-economici ai Autostrazii Buzau - Focsani vor parcurge circuitul legal de avizare. Acesta presupune avizarea in Consiliului Tehnico-Economic din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, avizarea in Consiliului Interministerial de Avizare Lucrari Publice de Interes National si Locuinte si aprobarea prin Hotarare de Guvern.
Proiectantul, Consitrans S.R.L a finalizat si Proiectul Tehnic care urmeaza sa fie analizat si avizat, astfel incat procedura de achizitie publica pentru realizarea lucrarilor sa poata fi lansata pana la sfarsitul anului 2021.
Finantarea pentru executia lucrarilor destinate Autostrazii Buzau - Focsani va fi asigurata prin Planul National de Redresare si Rezilienta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter