RO EN
السلة فارغة

CNADNR: Probleme grave la autostrada Orastie-Sibiu

Conducerea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a inaintat recent procurorilor Tribunalului Sibiu o plangere penala impotriva antreprenorului ce a realizat lotul al treilea din autostrada Orastie-Sibiu, Salini - Impregilo SpA, decizia de a actiona in instanta fiind luata pe fondul identificarii unor grave probleme de proiectare si executie ce au determinat ca, la nici un an de la deschiderea traficului, portiunea Cunta-Saliste sa fie inchisa circulatiei rutiere, impunandu-se demolarea partiala.
„Avand in vedere faptul ca, potrivit dispozitiilor legale si contractuale, antreprenorul Salini - Impregilo SpA este singura entitate responsabila cu proiectarea si executarea lucrarilor aferente constructiei autostrazii Orastie - Sibiu, lotul al treilea, conform cerintelor stabilite prin contractul de lucrari si legislatia in vigoare, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania a formulat plangere penala la Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu. Solicitam organelor abilitate sa efectueze cercetarile necesare fata de antreprenor, pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni: cele prevazute de art. 35 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, republicata, cea de inselaciune, prevazuta de art. 244 cod penal si infractiunea de efectuare de lucrari neautorizate ori cu incalcarea conditiilor stabilite in autorizatie in zona drumului public, prevazute de art. 341 cod penal. In plus, in temeiul art. 20 din codul de procedura penala, CNADNR SA se constituie si parte civila cu prejudiciul ce urmeaza a fi stabilit, avand in vedere ca valoarea contractului a fost de 604.791.600 lei, fara TVA, din care 85% fonduri de coeziune de la UE si 15% fonduri de la bugetul de stat", se arata intr-un comunicat emis de administratorul drumului.
Referindu-se la acest demers, Narcis Neaga, director general al CNADNR SA, a explicat ca, avand in vedere plangerea penala formulata de catre companie impotriva antreprenorului Salini - Impregilo SpA, pentru savarsirea mai multor infractiuni, conducerea CNADNR a aprobat masuri suplimentare de monitorizare si verificare a celorlalte loturi de autostrazi aflate in prezent in executie. „In acest sens, vor fi efectuate verificari suplimentare de catre CESTRIN, subunitate a CNADNR SA si daca aceasta va identifica deficiente, neconformitati sau erori de executie, vom solicita expertize tehnice independente. Toate aceste masuri vor fi puse in aplicare pentru a preintampina un eventual caz similar celui aferent lotului al treilea din autostrada Sibiu-Orastie”.
Nereguli, identificate inclusiv la CNADNR
In urma situatiei grave ce a aparut la autostrada Orastie-Sibiu, unde – dupa cum se cunoaste – o portiune de 200 metri trebuie demolata si reconstruita, corpul de control al ministrului Transporturilor s-a sesizat si a identificat deja o serie de nereguli la CNADNR, sesizand organele statului cu privire la posibila savarsire a unor fapte de natura penala. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, „avand in vedere toate aspectele constatate de corpul de control, precum si prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, au aparut suspiciuni de natura penala si au fost sesizate organele abilitate ale statului cu privire la nerespectarea de catre proiectant, constructor si diriginte de santier (inginer FIDIC) a prevederilor legislatiei in vigoare, precum si cu privire la modul in care a actionat conducerea CNADNR in derularea contractelor". Totodata, ministrul interimar al Transporturilor, Iulian Matache, l-a avertizat pe Narcis Neaga sa efectueze „o analiza serioasa a intregii activitati a companiei”. „Solicit Consiliului de Administratie si Adunarii Generale a Actionarilor de la CNADNR sa faca o analiza complexa si sa ia masuri urgente, referitoare la asigurarea unui management performant atat in ceea ce priveste gestionarea fondurilor europene, cat si pentru reprofesionalizarea companiei”, a precizat Iulian Matache.
In urma verificarilor, cu privire la cel de-al treilea tronson al autostrazii Sibiu-Orastie, corpul de control al ministrului Transporturilor a constatat, in prealabil, ca „s-au inregistrat mari intarzieri inca din faza de proiectare, acestea perpetuandu-se si in faza de constructie. Astfel, constructorul nu a depus proiectul tehnic la timp, studiile topo-geotehnice au avut mari intarzieri, avizele pentru obtinerea autorizatiilor de construire si emiterea acestor autorizatii au avut intarzieri, iar revizuirile proiectului tehnic, pe baza unui nou studiu geotehnic, au determinat, de asemenea, intarzieri. Trebuie mentionat ca nici pana in prezent antreprenorul nu a transmis documentatiile necesare obtinerii autorizatiei de construire pentru terenurile suplimentare. In schimb, antreprenorul a solicitat o majorare de 30% din valoarea de contract pentru solutiile tehnice in zonele cu instabilitate a terenului, dar CNADNR a comunicat antreprenorului ca nu sunt indeplinite conditiile de imprevizibilitate. Studiul de fezabilitate arata ca in zona sunt alunecari de teren si recomanda studii geotehnice aprofundate, acest aspect fiind inclus in disputele dintre parti”. 
Inginerii FIDIC nu si-au indeplinit obligatiile prevazute de serviciile de supervizare
Corpul de control al ministrului Transporturilor mai semnaleaza ca, pe parcursul executarii contractului, beneficiarul – CNADNR – a efectuat plati catre antreprenor, desi deficientele aflate in sarcina constructorului au fost evidente. „Avand in vedere intarzierile, precum si nerespectarile clauzelor contractuale, CNADNR a formulat un numar de 10 revendicari catre antreprenor, din care doar o parte au fost solutionate. Mai mult, pe parcursul derularii lucrarilor, au fost emise 275 de rapoarte de neconformitate, din care 249 din partea Consitrans si 26 ce provin de la Directia Regionala de Drumuri si Poduri (DRDP) Brasov. Acestea au constatat urmatoarele deficiente in sarcina antreprenorului: neconformitatea materialelor utilizate sau neaprobarea acestora de catre beneficiar, nerespectarea de catre antreprenor a prevederilor contractului si ale caietului de sarcini, nerespectarea de catre antreprenor a proiectului tehnic si a detaliilor de executie, nerespectarea de catre antreprenor a prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii. In plus, am constatat ca atat inginerul FIDIC de la Consitrans, cat si inginerul FIDIC din partea DRDP Brasov nu si-au indeplinit corespunzator obligatiile prevazute de serviciile de supervizare”, se mentioneaza in raportul succint al corpului de control. Conform oficialilor din Ministerul Transporturilor, la inceputul anului 2014 a fost intocmit un document de reziliere a contractului de proiectare si executie a celui de-al treilea lot din autostrada Sibiu-Orastie, dar acest act nu a fost promovat pe cale oficiala si nu a produs efecte, cu toate ca se fundamenta oportunitatea rezilierii contractului. Astfel, masura nu a dus la remedierea deficientelor. Totodata, beneficiarul – CNADNR – a luat masuri contradictorii: pe de-o parte, a dispus realizarea unei expertize tehnice in vederea rezolvarii litigiilor cu privire la calitatea lucrarilor executate, iar pe de alta parte, a aprobat continuarea lucrarilor, prin avizul favorabil dat recomandarilor expertului tehnic, emise pentru un numar de doar 19 rapoarte de neconformitate (RNC). Chiar si in conditiile unor dispute si in contextul in care deficientele au fost evidente, CNADNR a platit constructorului 94,32% din contract si, mai mult, decizia conducerii companiei de drumuri, de a prelua lucrarile executate in cadrul contractului, a presupus asumarea unui risc. Acest risc rezulta si prin interpretarea necorespunzatoare a unor dispozitii legale, intrucat, conform HG nr. 273/1994, art. 31, in cazul in care “investitorul solicita preluarea unei parti din lucrare inainte de terminarea intregii lucrari prevazute in contract, se va incheia un proces-verbal de predare-primire(…). Toate riscurile si pericolele pentru partea preluata trec temporar asupra investitorului, cu exceptia viciilor ascunse si a celor decurgand din executarea necorespunzatoare”, dar, practic, CNADNR a preluat intregul obiect al contractului si nu doar o parte din lucrare. Actiunea nu s-a efectuat la solicitarea investitorului, ci la solicitarea antreprenorului. In consecinta, dupa cum arata membrii corpului de control, „CNADNR SA nu a urmarit corespunzator derularea contractului si nu a aplicat prevederile acestuia, nu s-a asigurat ca au fost solutionate toate revendicarile sale privind calitatea executiei, nu a luat in calcul retinerea garantiei de buna executie si nu a promovat oportunitatea si necesitatea rezilierii contractului”. Potrivit Ministerului Transporturilor, antreprenorul va proiecta, executa si termina lucrarile in conformitate cu prevederile contractului si va remedia orice defectiuni ale lucrarilor. Informatii suplimentare, la www.cnadnr.ro si www.mt.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter