RO EN
السلة فارغة

ASB reia licitatia pentru consolidarea si modernizarea Podului Mihai Bravu

Administratia Strazilor din Bucuresti (ASB) va aloca aproximativ 5 milioane de euro (inclusiv TVA) pentru consolidarea si modernizarea Podului Mihai Bravu, amplasat peste raul Dambovita, la intersectia dintre Soseaua Mihai Bravu si Splaiul Unirii, in apropierea Caii Vacaresti (sub noul pasaj suprateran construit in zona). Podul existent are o durata de exploatare de peste 25 de ani, timp in care acesta nu a facut obiectul niciunei investitii majore. Invitatia de participare la licitatie a fost republicata in cadrul SEAP, la scurt timp dupa ce a fost inclusa in bugetul pentru 2016 al ASB, dupa ce mai fusese transmisa si in martie 2015. Conform documentului, criteriul de atribuire va fi reprezentat de pretul cel mai scazut al ofertei. Termenul estimat de realizare a interventiilor este de 12 luni de la data atribuirii contractului si dupa finalizarea acestora circulatia pietonala va fi scoasa de pe pod, pentru a extinde spatiul destinat automobilelor.
Termenul-limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este stabilit la data de 15 martie 2016, ora 9:30.
In acest an, ASB va beneficia de un buget pentru investitii de 31,21 milioane de lei, cea mai mare suma fiind prevazuta pentru modernizarea si consolidarea Podului Mihai Bravu, respectiv 12 milioane de lei. Potrivit proiectului, circulatia rutiera pe pod va fi extinsa, de la trei benzi pe sens la patru benzi pe sens, trotuarele existente vor fi desfiintate, iar circulatia pietonilor va fi mutata de pe pod pe doua pasarele independente, paralele cu podul. Tot pe aceste pasarele vor fi amenajate si zone destinate circulatiei ciclistilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter