RO EN
السلة فارغة

VENTURO si KOLTEK supervizeaza lucrarile la toate cele trei spitalele regionale

Companiile de consultanta si inginerie Venturo Investment si Koltek Musavirlik vor asigura servicii de supervizare a lucrarilor de constructii pentru toate cele trei spitale regionale de urgenta, ce vor fi ridicate in Iasi, Cluj-Napoca si Craiova. In cadrul celor trei contracte, principalele activitati ale supervizorului sunt: management de proiect, verificare, organizare si arhivare a documentatiei, activitati premergatoare executiei lucrarilor, monitorizarea executiei lucrarilor, supervizarea lucrarilor in perioada de garantie, gestionarea unor situatii particulare si coordonarea in materie de sanatate si securitate in munca.
In ceea ce priveste contractul de supervizare a constructiei Spitalului Regional de Urgenta (SRU Cluj), valoarea licitata de asocierea formata din Venturo Investment (lider), Koltek Musavirlik si Darcom Energy Solutions este de 25,25 milioane de (fara TVA). La finalul anului trecut, compania Ubitech Constructii a fost desemnata antreprenor general al primului pachet de lucrari aferente dezvoltarii SRU Cluj. Din echipa de proiect mai fac parte, ca subcontractanti, companiile Electroplus, Emgaz Construct si Terratest Geotehnic SA. Valoarea contractului este de 52,27 milioane de lei (fara TVA). Castigatorul are la dispozitie 8 luni pentru finalizarea lucrarilor, de la emiterea ordinului pentru inceperea acestora. Proiectul SRU este evaluat la 2,5 miliarde lei (fara TVA). Constructia urmeaza sa se realizeze intre comuna Floresti si Municipiul Cluj-Napoca, pe locul unei unitati militare, in prezent dezafectata. Lucrarile de proiectare au fost realizate de asocierea italo-romana 3TI Progetti Italia - Ingineria Integrata SpA, Aduro Impex, ATI Project. De asemenea, cele 4 companii vor mai asigura 60 de luni de asistenta tehnica (inclusiv pe perioada executiei lucrarilor de constructie) si alte 60 de luni perioada de notificare a defectelor (garantia lucrarilor). Bugetul pentru lucrarile de proiectare si asistenta tehnica este de aproximativ 10 milioane de euro.
La finalizare, SRU Cluj va avea o suprafata construita totala de 184.013 mp, din care 176.638 cladirea principala, structurata pe 8 niveluri (S+P+5E+E6-tehnic) si heliport, cu 850 de paturi. Suprafata terenului pe care va fi construit viitorul spital este de 143.064 mp.
 
 
Pe data de 15 decembrie 2023, Agentia Nationala pentru Dezvoltarea Infrastructurii in Sanatate (ANDIS), organismul care se va ocupa de dezvoltarea spitalelor regionale, a desemnat asocierea formata din companiile Venturo Investment si Koltek Musavirlik sa asigure sueprvizarea constructiei SRU Iasi. Din asocierea castigatoare mai face parte, ca tert, compania Citadina 98. Contractul, in valoare de 23,86 milioane de lei (fara TVA), are o perioada de implementare de 138 de luni de la semnare.
In acest moment, proiectul construirii Spitalului Regional de Urgenta (SRU) Iasi se apropie de faza primelor interventii concrete pe terenul din Moara de Vant. Pentru suma de 26,3 milioane de lei (fara TVA), Ness Proiect Europe va trebui ca, in cel mult patru luni, sa se ocupe de organizarea de santier, excavarea pamantului, devierea retelelor de utilitati si amenajarea cailor de acces. Din echipa de proiect vor mai face parte, in calitate de subcontractanti, companiile Stef Invest, Electroaxa, Arheosib Consulting, Agnel Industry si Stefan Security.
In cazul SRU Iasi, mai este in pregatire licitatia pentru atribuirea pachetului 2 de lucrari de construire, furnizarea si instalare de echipamente medicale. Licitatia are o prevedere financiara estimata la aproape 1,9 miliarde lei (fara TVA) si va fi lansata in perioada urmatoare.
RU Iasi va avea o suprafata construita totala de 202.689 mp, distribuita pe 9 niveluri (2S+P+5E+E6-tehnic), pe o suprafata de teren de 120.000 mp. Unitatea va avea 850 de paturi, 20 de sali de operatie si circa 3.000 de angajati, va inlocui actualul Spital Judetean de Urgente "Sf. Spiridon", vechi de 260 de ani, si va imbunatati activitatea de predare si cercetare de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa".
Costul SRU Iasi a fost actualizat la 3,3 miliarde lei (circa 668 milioane de euro), din fonduri europene, un imprumut de la Banca Europeana de Investitii si de la bugetul de stat.
Proiectarea a fost realizata de asocierea formata din companiile Studio Altieri SpA (lider), Proiect Consulting Iasi, Italconstruct SpA, Steam SR, K-Box Construction Design si Rheinbrucke SRL.
 
 
In luna noiembrie 2023, asocierea formata din companiile Venturo Investment (lider), Koltek Musavirlik si Darcom Energy Solutions a fost desemnata sa supervizeze lucrarile si pentru constructia SRU Craiova. Valoarea contractului este de 26,8 milioane de lei (fara TVA), perioada de implementare a acestuia fiind de 126 de luni. In cazul acestui proiect, licitatia pentru atribuirea primului pachet de lucrari nu s-a incheiat inca, dar constructorul urmeaza sa fie selectat in curand.
La licitatie au depus oferte patru asocieri de companii, respectiv:
  1. Asocierea SCADT SA (lider) - Top Decon;
  2. Asocierea Constructii Erbasu (lider) - Concelex - Con-A Operations - Bog'Art, avand ca subcontractanti Muzeul Olteniei Craiova si Hoelscher Wasserbau Ro;
  3. Asocierea Synergy Construct (lider) - Dramirom Trade, cu subcontractantii Elipsoid si Iulius Energy;
  4. Asociere Recon (lider) - Romfer Trans - Demo-Idil Construct, avand ca subcontractanti Muzeul Olteniei Craiova, SBR Soletanche Bachy Fundatii, Civitas PSG SA si Civitas Systems.
Contractul are o valoare estimata la 59,4 milioane de lei si include executia lucrarilor de deviere/ desfiintare a retelor existente pe amplasament (LEA 0,4 KV), de demolare a cladirii existente, imprejmuirea terenului, organizarea de santier, excavatiile generale, imbunatatirea terenului si protectia taluzurilor, precum si forajele necesare asigurarii alimentarii cu apa.
Durata estimata pentru executia lucrarilor este de 4 luni, iar perioada de garantie a lucrarilor este de 12 luni, in care primele 8 luni vor implica lucrari de mentenanta, pana la atribuirea contractului de executie a lucrarilor principale.
Licitatia pentru Pachetul 1 de lucrari reprezinta prima faza a proiectului de dezvoltare a SRU Craiova, care va avea peste 800 de paturi si o valoare de investitie de aproape 750 de milioane de euro (inclusiv TVA). Cladirea principala a spitalului (2S+P+5E) va include toate departamentele spitalului principal. Intreaga unitate va avea o amprenta la sol de 34.110 mp si impreuna cu restul constructiilor auxiliare, o suprafata desfasurata totala de 212.318,63 mp. In afara de UPU si spatii de asistenta medicala, spitalul va avea aproape 5.000 mp pentru spatii de invatamant.
Potrivit ANDIS, lucrarile ar putea incepe in prima parte a anului 2024, termenul de finalizare fiind prevazut in 2028. In cazul SRU Craiova, proiectarea este asigurata de companiile NKY Mimarlik Mühendislik Insaat ve Ticaret Limited Sirketi si Popaescu & Co.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter