RO EN
السلة فارغة

Redport Capital incepe in aceasta toamna constructia The Level Apartments III

The Level Apartments, primul proiect de dezvoltare urbana construit de Redport Capital in zona Straulesti, a ajuns la 40% de pre-contracte semnate din numarul total de apartamente din Faza a III-a, inca dinainte de inceperea constructiei. Conceput drept un ansamblu rezidential smart si sustenabil, intregul proiect este dezvoltat in patru faze, cu un total de 600 de unitati si cu o investitie totala de 60 milioane de euro. Constructia a fost demarata in anul 2017, iar pana la inceputul acestui an au fost livrate cu succes primele doua faze catre noii proprietari.
The Level Apartments III marcheaza o evolutie semnificativa in dezvoltarea intregului proiect si traseaza o directie clara catre viitorul spatiilor de locuit, cu standarde tot mai ridicate. Valoarea investitiei in aceasta faza depaseste 12 milioane de euro, constructia urmand a fi demarata in toamna acestui an.
Suprafata construita suprateran este de peste 10.000 de metri patrati si ofera un total de 105 apartamente de tip studio, de doua, trei si, in premiera pentru proiect, de patru camere. In plus, numai suprafata balcoanelor ajunge la aproape 2.000 mp. Ansamblul dispune de 118 locuri de parcare in regim subteran si suprateran, dar si peste 500 mp de zona comerciala si dedicata serviciilor, care va deservi atat viitorilor rezidenti, dar si celorlalti locuitori ai cartierului.
„Atingerea acestui important prag de 40% pre-vanzari din Faza a III-a a proiectului The Level Apartments inca dinainte de inceperea constructiei, este o dovada concreta a interesului din partea clientilor pentru calitatea produselor noastre si pentru viziunea noastra de a transforma zona Straulesti intr-un pol de dezvoltare rezidentiala de referinta. Nevoia pentru standarde de trai tot mai inalte este o realitate pe care o intelegem, de aceea ne-am angajat sa depasim asteptarile si sa evoluam in permanenta, iar fiecare proiect pe care il dezvoltam este o oportunitate de a inova si de a aduce imbunatatiri semnificative. Suntem mandri ca am reusit sa construim o comunitate in jurul acestui proiect si sa oferim un plus de valoare locuitorilor din zona. In continuare, ne vom dedica obiectivului nostru de a livra excelenta in dezvoltare rezidentiala si de a crea un mediu de trai deosebit pentru toti cei care aleg produsele grupului Redport", declara Cosmin Savu-Cristescu, Managing Director al Redport Capital.
Suprafetele apartamentelor din The Level Apartments III variaza de la 53 la 65 mp pentru studiouri, intre 70 - 85 mp pentru apartamentele cu doua camere, intre 90 - 115 mp pentru apartamentele cu trei camere si ajung pana la 220 mp pentru cele cu patru camere. Desi apartamentele cu doua camere sunt cele mai cautate, in aceasta etapa de pre-vanzare s-a observat un interes in crestere pentru cele cu trei si patru camere.
The Level Apartments este conceput ca un proiect cu o viziune solida asupra sustenabilitatii pe termen lung, in constructia caruia au fost prioritizate materialele durabile si tehnologiile prietenoase cu mediul. Eficienta energetica este un element esential in constructia unui ansamblu rezidential modern, iar The Level Apartments III dispune de panouri solare, ca element de noutate fata de celelalte faze ale proiectului, un pas semnificativ spre reducerea amprentei de carbon a cladirii. Acestea nu numai ca reduc costurile lunare ale locatarilor, dar contribuie si la conservarea resurselor naturale si la cresterea calitatii vietii in ansamblu.
De altfel, proiectul este prevazut cu terase si spatii comune mai generoase, cu zone vitrate mari, care servesc la eficienta energetica, dar ofera si o priveliste panoramica asupra cartierului.
La fel ca in faza anterioara, au fost create spatii verzi generoase si gradini la nivelul parterului pentru a promova biodiversitatea si a oferi un mediu mai sanatos pentru locuitori. In plus, odata cu The Level Apartments III, s-a acordat o atentie sporita acestor aspecte, o treime din ansamblu fiind acum dedicat zonelor verzi, cu gradini generoase amplasate la parter.
Cea de-a patra faza a proiectului The Level Apartments este estimata sa fie demarata pana la sfarsitul anului viitor si va include aproximativ 275 de apartamente, cu o investitie de 28 de milioane de euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter