RO EN
السلة فارغة

PROIECTE: Centru comercial cu o suprafata de 29.000 mp

Fondul sud-african de investitii New Europe Property Investments (NEPI), reprezentand unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari activi pe piata autohtona, a anuntat recent, cu prilejul publicarii unui raport financiar, ca si-a securizat un teren cu o suprafata de 7,4 hectare, aflat in zona de vest a municipiului Piatra Neamt, localizat in cea mai dens populata zona din oras, pentru a construi un centru comercial regional, cu o suprafata inchiriabila de 29.000 mp. Oficialii NEPI nu au precizat numele vanzatorului, valoarea achizitiei sau a viitorului obiectiv de investitii, insa pe portalul Tribunalului Neamt figureaza intr-un dosar o tranzactie ce vizeaza terenul respectiv, aprobata de creditorii firmei Sef Petroforest – societate implicata in exploatarea, transportul si prelucrarea primara a lemnului, care parcurge actualmente procedura de faliment. Potrivit datelor disponibile in dosarul respectiv, vanzarea activului se va efectua in trei transe de plata, pentru o suma totala de 9,3 milioane de euro (plus TVA), respectiv la un pret de 127 euro/mp. De asemenea, conform raportului financiar, fondul de investitii a anuntat si ca intentioneaza sa preia in totalitate proiectul complexului Mega Mall, din zona Pantelimon a Capitalei, unde detine din anul 2013 o cota de 70% din participatie, preluata de la dezvoltatorul austriac Real 4 You. „Compania este in discutii pentru a prelua si detinerea partenerului din proiect, respectiv 30% din Mega Mall, termenii comerciali au fost deja agreati, insa mai este necesara aprobarea documentatiei si avizul favorabil al Erste Bank, care a finantat cumpararea terenului de catre Real 4 You. De asemenea, dorim sa ne implicam in mai multe proiecte de retail pe piata din Romania. La 30 iunie 2014, angajamentele NEPI in dezvoltarea de proiecte viitoare se ridicau la 105 milioane de euro (in plus fata de cele 183 de milioane de euro cheltuite pana la aceasta data). Pana la data emiterii raportului, au fost securizate oportunitati de dezvoltare in valoare de 170 de milioane de euro, contracte care nu s-au incheiat inca", se mentioneaza in documentul citat. NEPI a mai cumparat in prima parte a acestui an un teren de 18 hectare in Timisoara, unde intentioneaza sa dezvolte un alt centru comercial, cu o arie de pana la 80.000 mp.
Dezvoltatorul isi consolideaza portofoliul pe plan local
Centrul Mega Mall, dezvoltat in cartierul Pantelimon din Bucuresti (pe platforma fostei intreprinderi Electroaparataj), va avea o suprafata inchiriabila de 70.700 mp, contractata in proportie de 85%. Investitia, evaluata initial la 150 milioane de euro, va fi definitivata in al doilea trimestru al anului 2015. Totodata, NEPI are in curs de dezvoltare doua centre comerciale, in Bucuresti si Targu Jiu, denumite Vulcan Value Centre si Shopping City. Vulcan Value Centre, cu o arie de 25.200 mp, inchiriat la o cota ce depaseste 90%, va fi inaugurat, conform programului, la data de 4 septembrie 2014. Shopping City Targu Jiu, care va avea 26.800 metri patrati, este inchiriat in proportie de peste 80%, iar deschiderea este prevazuta pentru 16 octombrie a.c. Alte proiecte in curs de dezvoltare sunt constituite de cladirea The Office din Cluj-Napoca si de un imobil de birouri in Piata Victoriei, din Capitala. La finele lunii iunie 2014, NEPI detinea in Romania un portofoliu de active evaluate la 1,2 miliarde de euro, fata de 700 milioane de euro in perioada similara a anului trecut. Actualmente, NEPI gestioneaza in Romania diverse obiective comerciale reprezentative, cum ar fi Promenada Mall Braila, Ploiesti Shopping City, Retail Park Auchan Pitesti, Deva Shopping Centre, Severin Shopping Center, precum si cladirile de birouri Floreasca Business Park, The Lakeview in Bucuresti si City Business Centre Timisoara. De asemenea, NEPI are in dezvoltare in tara noastra obiective de investitii cu o valoare de peste 460 de milioane de euro, in proiecte noi sau in extensii de proiecte existente, suprafata totala inchiriabila la finalizare fiind estimata la peste 250.000 mp. Informatii suplimentare, la www.nepinvest.com
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter