RO EN
السلة فارغة

Prima centrala SMR din Romania, de la Doicesti, va putea alimenta 50.000 de case

Consiliul Judetean Dambovita, alaturi de Primaria Doicesti, Nuclearelectrica si & E-Infra au organizat conferinta de informare locala cu tema “Dezvoltarea primul reactor modular mic (SMR) NuScale pe amplasamentul fostei termocentrale din Doicesti, judetul Dambovita.”, prima dintr-o serie de evenimente dedicate informarii locale.
La finalul lunii mai 2022, Nuclearelectrica, compania america NuScale si E-Infra au semnat un Memorandum de Intelegere pentru dezvoltarea primului reactor modular mic (SMR) din Romania pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicesti, judetul Dambovita, detinut de Nova Power & Gas, E-Infra Holding.
Amplasamentul a fost identificat in urma unui studiu aprofundat realizat cu fonduri in valoare de 1,2 milioane de dolari primite de Nuclearelectrica la inceputul anului 2021, in cadrul unui grant oferit de USTDA, pentru a identifica si evalua diferite amplasamente pentru implementarea reactoarelor modulare mici in Romania.
 
In urma studiului, au fost identificate mai multe potentiale amplasamente adecvate. Amplasamentul fostei termocentrale de la Doicesti a obtinut toate calificarile in ceea ce priveste securitatea, fiind potrivit criteriilor de proiectare si principiilor de securitate ale reactoarelor modulare mici NuScale, si respecta pe deplin criteriile de amplasare cerute de standardele internationale si nationale. De asemenea, amplasamentul este disponibil in timp util pentru a indeplini obiectivele Romaniei pentru implementarea reactoarelor modulare mici in acest deceniu si pentru a permite Romaniei sa devina un hub pentru implementarea reactoarelor modulare mici in regiune.
 
“Proiectul reactoarelor modulare mici care poate fi dezvoltat la Doicesti, este un proiect urias din punct de vedere investitional. De asemenea, construirea unei centrale NuScale inseamna producere de energie electrica fara a polua, crearea de noi locuri de munca, dar si impulsionarea investitiilor si a sistemului de invatamant, nevoia de specialisti in acest domeniu fiind foarte mare.
Impreuna cu Nuclearelectrica am organizat aceasta intalnire la Doicesti pentru a discuta in mod transparent, cat mai deschis si a oferi raspunsuri la intrebarile legate de siguranta acestei noi tehnologii si care sunt beneficiile pentru comunitatea damboviteana.
Cu siguranta, vom mai avea asemenea intalniri pentru ca o astfel de investitie se poate realiza doar in mod transparent, dambovitenii trebuind sa detina toate informatiile necesare referitoare la implementarea acestui proiect, care va deveni o sursa curata si sigura de producere a energiei electrice pentru judetul nostru.”, a declarat dr. ec. Stefan Corneliu, Presedintele Consiliului Judetean Dambovita.
 
“Bucuria fiecarui conducator este aceea cand un investitor vine si dezvolta un proiect pe raza comunei care genereaza locuri de munca, respectiv venituri la bugetul local, venituri care vor fi reinvestite in dezvoltarea comunitatii.”, Cozmin Stana, Primar Comuna Doicesti.
 
„Alegerea amplasamentului si incheierea MoU cu NuScale si E-Infra avanseaza implementarea tehnologiei NuScale si au loc la aproape trei ani de la primul nostru MoU cu NuScale, timp in care am analizat tehnologia, siguranta acesteia, maturitatea si pregatirea pentru implementare, respectand criteriile internationale si nationale. Suntem increzatori in potentialul pe care amplasamentul de la Doicesti il are de a gazdui primul SMR NuScale din Europa. Evaluarile preliminare ale amplasamentului arata ca standardele de securitate pentru centralele nucleare pot fi indeplinite sub toate aspectele. De asemenea, amplasamentul va fi supus unor examinari ulterioare, conform cerintelor standard in timpul procesului de autorizare. Comunitatea Doicesti are o traditie de peste 50 de ani in domeniul productiei de energie si va beneficia de noua viata a fostei termocentrale: locuri de munca locale, educatie pentru noua generatie de ingineri, proiecte pentru economia si industria locala.”, a declarat Cosmin Ghita, Director General, Nuclearelectrica.
 
“Vechea centrala pe carbune de la Doicesti va reveni la Sistemul Energetic National, cu aceeasi putere instalata, intr-o tehnologie ultra moderna, sustenabila, cu o durata lunga de viata. Este un model replicabil, aproape perfect din punct de vedere energetic si economic, in care se integreaza noua capacitate energetica folosind racordurile existente la utilitati.” a declarat Teofil Muresan, Presedintele Consiliului de Administratie E-INFRA, holding ce include Nova Power & Gas.
 
In urma Memorandumului de Intelegere („MOU”), companiile vor efectua studii de inginerie, analize tehnice si activitati de licentiere si autorizare pe amplasamentul din Doicesti, judetul Dambovita, locatia selectata pentru implementarea primei centrale NuScale VOYGR™.
Tehnologia SMR a NuScale, adecvata dezvoltarii pe amplasamentul de la Doicesti, este cea mai matura in ceea ce priveste aprobarile, fiind primul si singurul SMR din lume care a primit aprobarea din partea Comisiei de Reglementare Nucleara din SUA in august 2020.
O centrala NuScale cu 6 module, asa cum intentioneaza Romania sa instaleze, va avea astfel o capacitate instalata de 462 Mwe (aprox. 65% din puterea unui reactor nuclear CANDU de la Cernavoda) si va putea alimenta 46.200 case, de exemplu, daca luam in considerare un consum mediu de 10 kw/casa.
 
Reactoarele modulare mici NuScale se bazeaza pe tehnologia reactoarelor cu apa usoara presurizata (PWR), care are o istorie de peste 60 ani in care este in prezent folosita comercial in peste 300 de reactoare PWR in lume.
Reactoarele modulare mici NuScale sunt modulare, pot fi construite cu usurinta intr-un timp mult mai scurt in zone greu de accesat sau izolate, sau pe foste centrale. Reactoarele modulare mici NuScale au o tehnologie avansata in ceea ce priveste masurile de securitate nucleara, care inglobeaza cele mai noi cercetari in domeniu si ofera siguranta crescuta centralei si flexibilitate in modul in care este instalata si operata.
 
Se estimeaza ca centrala NuScale cu 6 module va genera 193 de locuri de munca permanente in centrala, 1.500 de locuri de munca in constructii, 2.300 de locuri de munca in productie si va ajuta Romania sa evite eliberararea in atmosfera a 4 milioane de tone de CO2 pe an.
In urma acordului de a avansa dezvoltarea tehnologiei SMR a NuScale, Romania are potentialul de a implementa primele reactoare modulare mici din Europa si de a deveni un catalizator pentru implementarea SMR in regiune, in special in alte tari din cadrul Initiativei celor Trei Mari care doresc sa isi consolideze securitatea energetica cu o sursa de energie sigura, stabila, accesibila si curata si sa isi atinga in acelasi timp obiectivele de decarbonizare. Fiind printre primele tari care se alatura demersului de independenta energetica cu una dintre cele mai avansate tehnologii de energie nucleara, tehnologia inovatoare a reactoarelor modulare mici a NuScale, Romania va obtine o pozitie de lider si multiple beneficii socio-economice: are potentialul de a deveni o baza pentru sustinerea productiei si asamblarea componentelor SMR si un centru de pregatire si formare a viitorilor operatori si specialisti. In acest sens, Romania va dezvolta primul simulator pentru camera de comanda a unui SMR NuScale din Europa, care va fi utilizat pentru formarea noii generatii de ingineri.
 
In SUA, in Utah, este in dezvoltare o centrala NuScale cu 6 reactoare modulare, asa cum intentioneaza sa implementeze si Romania. Acest proiect este intr-un stadiu mai avansat in prezent decat planurile Romaniei. De asemenea, NuScale a semnat parteneriate cu Polonia, Bulgaria, Cehia, Canada precum si alte tari pentru implementarea de proiecte similare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter