RO EN
السلة فارغة

PRAHOVA: Complex mixt de peste 12 milioane de lei, implementat in 18 luni

Un obiectiv de investitii in valoare de 12,05 milioane de lei a primit recent finantare din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), prin Programul Operational Regional, durata prevazuta in contract pentru implementarea acestuia fiind de 18 luni. Astfel, proiectul, ce vizeaza edificarea unor spatii de birouri si a unor sali pentru diverse activitati conexe, va trebui sa fie finalizat pana la finele anului 2014. Obiectivul, denumit „Centrul de Excelenta in Afaceri pentru Tinerii Intreprinzatori”, va fi amplasat in zona vestica a orasului Ploiesti (pe un teren cu o suprafata de 13,5 hectare), facand parte dintr-un program mai amplu de dezvoltare initiat de autoritatile locale, ce vizeaza realizarea Parcului municipal Ploiesti Vest. „Noul centrul de afaceri va dispune de o zona de intruniri, sali de instruire, spatii de birouri, precum si o sala multifunctionala, cu o capacitate de 100 de persoane. Totodata, vor fi create toate facilitatile necesare, precum spatii tehnice, administrative sau de servicii. Imobilul va fi proiectat si construit dupa principiul constructiilor sustenabile, respectiv cu un consum energetic si costuri de intretinere reduse. Durata de implementare a acestuia este de 18 luni, la finalizare urmand a fi pus, in regim de inchiriere, la dispozitia operatorilor economici din domeniul intreprinderilor mici si mijlocii sau tinerilor care doresc sa demareze afaceri in domeniile serviciilor de ecologizare, consultanta in protectia mediului, ecoturism sau proiectare. Din valoarea totala a proiectului, circa 3,3 milioane de lei reprezinta suma nerambursabila, in timp ce o cofinantare de 4,07 milioane de lei va fi asigurata din surse de la bugetul local”, a declarat Liviu Musat, directorul al Agentiei de Dezvoltare Regionala Sud Muntenia, in calitate de consultant in obtinerea asistentei financiare pentru acest obiectiv. Informatii suplimentare la www.adrmuntenia.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter