RO EN
السلة فارغة

Parapet si BLE au finalizat prima centrala mixta eoliana si solara din Romania

Parapet, companie de constructii in sectorul energiei solare cu sedii la Cluj-Napoca si Nurnberg, si Blue Line Energy, producator de energie din surse regenerabile si detinator de licenta ESRE incepand cu anul 2007, anunta finalizarea constructiei unei centrale fotovoltaice de 1,1 MW, instalata in incinta parcului eolian Bestepte, judetul Tulcea. Este primul proiect hibrid de producere a energiei din surse regenerabile din tara, potrivit datelor companiei nationale de transport a energiei electrice din Romania. Capacitatea totala instalata a centralei hibrid se ridica in prezent la 7,25 MW si are la baza o investitie de aproximativ 10 milioane euro.
Proiectul centralei fotovoltaice a presupus implementarea solutiilor Parapet de infrastructura mecanica prin amplasarea a 2.652 de panouri fotovoltaice in vecinatatea celor 3 turbine eoliene instalate in Parcul Bestepe, functional inca din 2014. Sistemul instalat asigura o productie anuala totala de 24 GW, contribuind la reducerea cu 20.400 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon.
„Proiectul parcului hibrid solar si eolian de la Bestepe, judetul Tulcea, este unul de pionierat ce vine in intampinarea tintelor ambitioase ale Romaniei de decarbonizare si asigurare a unor surse sustenabile de producere a energiei electrice. Datorita hibridizarii, capacitatea instalata duce la variatii mai reduse in procesul productiei de energie, la o mai buna utilizare a sistemelor de transport si de distributie si, implicit, la mentinerea stabilitatii retelelor. Salutam parteneriatul cu Blue Line Energy si mizam pe extinderea proiectelor de acest fel, pentru o tranzitie energetica sustenabila”, a declarat Andrada Moldovan, CEO Parapet.
Centrala electrica mixta se afla in perioada de probe tehnologice, urmand ca sistemul fotovoltaic sa fie pe deplin integrat in infrastructura existenta. Componenta eoliana a centralei este functionala inca din 2014.
“Ne propunem hibridizarea tuturor centralelor pe care le detinem precum si finalizarea investitiilor incepute deja pentru construirea unor noi capacitati de productie. O prioritate pentru companie este finalizarea investitiilor propuse in capacitatile de stocare aprobate deja de catre autoritatile competente in cadrul proiectelor hibride”, au declarat reprezentantii Blue Line Energy.
In noua configuratie, centrala fotovoltaica va produce o cantitate mai mare de energie electrica in perioada de vara cand scade productia din surse eoliene, asigurand astfel variatii mai reduse in procesul de generare a energiei. Proiectul a asigurat o crestere a numarului locurilor de munca pe parcursul constructiei centralei si in perioda de exploatare. Totodata, a implicat furnizori de servicii si echipamente atat la nivel regional, national, cat si international.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter