RO EN
السلة فارغة

ORADEA: Semnare contract de 32 milioane euro cu CTP pentru noul Terminal Cargo

Directorul executiv al companiei CTP Romania, Ana Dumitrache, presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan si directorul general interimar al Aeroportului Oradea, Razvan Horga, au semnat, pe 30 august, la Oradea, contractul pentru realizarea Terminalului Cargo.
CTPARK va investi in urmatorii doi ani 32.078.869 euro pentru materializarea proiectului la Aeroportul Oradea. Potrivit ofertei depuse, pentru constructia cladirilor (depozite si hangare) va fi alocata suma de 25,7 milioane de euro, iar pentru calea de rulare, platforma de acces, rulare si garare a aeronavelor, respectiv acces auto, si platforma de garare aferenta terminalului este prevazuta suma de 6,4 milioane de euro.
„Ne bucuram ca am reusit sa adaugam Oradea pe harta investitiilor CTP. Ne vom stradui sa nu inselam asteptarile comunitatii locale din Oradea. Vom realiza o constructie premium, durabila si sustenabila, care sa creeze plusvaloare pentru toti cei implicati”, a precizat Ana Dumitrache, CEO CTP Romania.
„Terminalul Cargo era o infrastructura logistica ce lipsea in judetul Bihor. Realizarea acestei investitii in urmatorii doi ani va asigura conditii pentru transportul pe cale aeriana al produselor necesare companiilor din Oradea in procesul de productie, care se aduc de la mari distante. Se va crea, de asemenea, posibilitatea de a se transporta ceea ce se produce in Oradea catre partenerii companiilor din strainatate. Va fi generata o noua baza logistica in judetul Bihor. Impreuna cu Aeroportul Oradea ne vom asuma partea de responsabilitati in acest parteneriat, in vederea proiectarii infrastructurii care va ramane in zona publica a aeroportului si pentru autorizarea proiectelor. Multumim partenerilor nostri ca au decis sa investeasca in acest proiect important in judetul Bihor si suntem convinsi ca peste doi ani terminalul va fi operatinoal, conform prevederilor contractuale”, a declarat Ilie Bolojan, presedintele Consiliului Judetean Bihor.
Terenul pus la dispozita companiei prin acordarea dreptului de superficie are o suprafata de 143.880 mp.
Investita va fi derulata in trei faze:
- prima faza a proiectului, in suma de 10,9 milioane Euro si care reprezinta 34% din totalul investitiei propuse, va incepe in trimestrul IV al anului 2021 si se va derula pe parcursul anului 2022;
- a doua faza a proiectului, in suma de 11,8 milioane Euro si care, impreuna cu prima faza, reprezinta 71% din totalul investitiei, se va desfasura pe parcursul anului 2023;
- a treia faza a proiectului, in suma de 9,4 milioane Euro si care, impreuna cu faza unu si doi, reprezinta 100% din investitie, se va desfasura pe parcursul anului 2023.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter