RO EN
السلة فارغة

INVESTITIE: Circa 3,5 miliarde lei pentru constructia a 13 parcuri eoliene

Subsidiara autohtona a unui grup energetic strain va demara o investitie in domeniul energiei regenerabile, a carei valoare se situeaza la circa 3,5 miliarde lei. Compania mai detine un proiect similar in Braila cu o capacitate de 150 MW/h, obiectivul actual vizand realizarea mai multor turbine eoliene pe raza judetului Suceava, cu o putere instalata totala de 519 MW/h. "Discutiile cu investitorul, reprezentat de compania Eolenvest (parte a grupul Filasa International, din Franta), au inceput in noiembrie 2011, cand societatea dorea sa initieaze lucrarile de constructie a unui parc eolian in judetul Suceava. Implementarea proiectului a fost amanata din cauza schimbarii furnizorului de turbine eoliene (compania Vestas, din Danemarca), firma urmand a colabora in acest sens cu o societatea din Spania", a declarat Ernes-Virgil Popovici, senior partner in cadrul firmei de avocatura Popovici Nitu & Asociatii, ce a asistat compania Eolenvest in cele doua proiecte din Romania. 
Potrivit documentatiei tehnice, 12 parcuri eoliene cu o putere instalata de 429 MW/h, vor fi amplasate in opt localitati (Berchisesti, Capu Campului, Ciprian Porumbescu, Dragoiesti, Horodniceni, Ilisesti, Moara, Stroiesti) din perimetrul aflat intre orasele Suceava, Gura Humorului si Falticeni. Cel de-al XIII-lea proiect va fi construit in comuna Udesti, acesta urmand a avea o capacitate de 90 MW/h, in timp ce statia de transformare a energiei eoliene in energie electrica va fi construita fie in Dragoiesti, fie in Horodniceni. Avand in vedere faptul ca documentatia pentru avizarea centralelor eoliene va trebui refacuta, iar autoritatile judetene din Suceava - ce si-au exprimat acordul si sprijinul in implementarea acestei investitii - vor emite o noua autorizatie de construire pana la finele lui 2013, lucrarile propriu-zise vor fi demarate in primavara anului viitor. Informatii suplimentare, la www.cjsuceava.ro sau www.pnpartners.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter