RO EN
السلة فارغة

IASI: Investitiile planificate vor aduce judetul in topul regiunilor Romaniei

Extinderea Aeroportului International Iasi si proiectul de extindere si dotare a Unitatii de Urgenta din cadrul Spitalului pentru Copii "Sfanta Maria", reprezinta principalele doua proiecte majore de investitii aflate in executie sub coordonarea Consiliului Judetean Iasi. De asemenea, sub patronajul administratiei judetene se afla in etape pregatitoare si alte proiecte de anvergura, precum construirea si dotarea Spitalului Clinic Integrat de Boli Respiratorii Iasi si a Institutului Regional de Medicina Cardiovasculara Iasi, investitii cu o valoare cumulata de 830 de milioane de euro, depuse pentru finantare prin Programul Sanatate 2021-2027. Un proiect important privind infrastructura rutiera se va realiza prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, si vizeaza "Infiintarea centurii usoare de ocolire a Municipiului Iasi", in valoare de 60 de milioane de euro. De asemenea, in colaborare cu Primaria Municipiului Iasi, administratia judeteana are in plan reabilitarea si modernizarea Filarmonicii Moldova Iasi, investitie in valoare de 80,5 milioane de lei.
Despre Strategia de Dezvoltare a Judetului Iasi pentru perioada 2021-2027 a oferit mai multe detalii Costel Alexe, presedintele Consiliului Judetean Iasi.
 
- Care sunt directiile de dezvoltare si principalele obiective strategice pe care le aveti, la nivel urbanistic, in perioada urmatoare?
- Obiectivele strategice la nivel urbanistic, stabilite pentru judetul Iasi vizeaza, in linii mari, cresterea competitivitatii teritoriului in cadrul economiei nationale, stoparea declinului demografic, ameliorarea unor dezechilibre constatate la nivel zonal in dezvoltarea economico-sociala a teritoriului, determinate atat de conditiile geografice, cat si de particularitatile dezvoltarii specifice care au co dus la concentrari de populatie si activitati economice in principal in jurul municipiilor si oraselor importante. De asemenea, deosebit de importanta este racordarea judetului la traseele majore de circulatie europeana, in paralel cu dezvoltarea retelei de circulatie interjudetene. Un element important in amenajarea teritoriului il constituie Zona Metropolitana Iasi, constituita in vederea crearii unor noi oportunitati de afaceri, al constructiei si amenajarii de locuinte si spatii de recreere, al atragerii unor noi investitori si al unei mai bune coordonari a proiectelor de mediu si infrastructura.
 
- Care sunt cele mai mari proiecte de investitii pe care le aveti in dezvoltare, in acest moment, in judet?
- Proiectul de extindere si modernizare a Aeroportului International Iasi este unul dintre cele mai importante proiecte de investitii demarate in acest moment in judetul Iasi, valoarea totala a investitiei fiind de peste 90 de milioane de euro, cu finantare europeana obtinuta prin Programul Operational Infrastructura Mare. Acesta vizeaza construirea terminalului T4, cu o suprafata desfasurata de 31.210 mp, pe trei niveluri, pe o lungime de 200 de metri si o adancime de 50 de metri. La finalizarea proiectului, Aeroportul International Iasi va deveni al doilea cel mai mare aeroport din tara, dupa cel din Otopeni, urmand a procesa peste 3,5 milioane de pasageri pe an.
De asemenea, in acest an se continua proiectul de extindere si dotare a Unitatii de Urgenta din cadrul Spitalului pentru Copii "Sfanta Maria", compania Daroconstruct fiind desemnata castigatoarea licitatiei de executie a lucrarilor. Valoarea contractului se ridica la 25,28 milioane de lei (fara TVA), iar durata de executie este de 17 luni. La finalizarea proiectului, Unitatea de Primiri Urgente de la Spitalul pentru Copii va functiona, practic, intr-o cladire noua, cu demisol, parter si etaj, pe terasa caruia va fi amenajat un heliport. Finantarea pentru extinderea si dotarea Unitatii de Urgenta din cadrul Spitalului pentru Copii "Sf. Maria" este asigurata prin Programul Operational Regional (POR) 2014-2020.
 
- Ce valoare au finantarile din fonduri PNRR care sunt vizate a fi atrase de CJ in perioada urmatoare si ce proiecte vor beneficia de aceste finantari?
- Prin Strategia de Dezvoltare a Judetului Iasi pentru perioada 2021-2027, ne propunem ca Iasiul sa devina un judet cu o economie competitiva, capabila sa puna in valoare avantajele strategice, cu o dezvoltare teritoriala echilibrata a mediului urban si rural, cu un turism care valorifica sustenabil resursele existente, cu o calitate a vietii crescuta, cu un nivel de cooperare comunitara ridicat, un sistem educational performant si o viata culturala activa si atractiva. Pentru realizarea acestei viziuni, Consiliul Judetean Iasi va continua investitiile necesare dezvoltarii sustenabile competitive a judetului cu sprijinul fondurilor nerambursabile.
In acest sens, prin PNRR au fost semnate deja doua contracte, ambele fiind in faza de implementare. Primul dintre acestea vizeaza cresterea eficientei energetice si refunctionalizarea pavilionului 11 din cadrul Centrului de servicii sociale Targu Frumos, si are o valoare totala de 4,47 milioane de lei. Cel de-al doilea contract semnat din PNRR vizeaza dotarea cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale a unitatilor de invatamant preuniversitar a unitatilor conexe din judetul Iasi, prin care vom dota 108 scoli si unitati conexe din judet. Valoarea totala a investitiei este de peste 100 de milioane de lei. In afara de acestea, s-a semnat recent si contractul de finantare pentru dotarea cu microbuze in valoare de aproape 36 milioane de lei, cu finantare tot din PNRR. Elevii din 26 de comune ale judetului Iasi vor merge la scoala cu microbuze electrice.
De asemenea, Consiliul Judetean Iasi are in precontractare 7 proiecte, in valoare totala de 44 milioane de lei, din care 3 pentru controlul infectiilor nosocomiale, alte proiecte pentru dotarea sectiilor ATI nou-nascuti si dotarea cabinetelor de planificare familiala la cele doua maternitati din subordine. Mai sunt in evaluare doua proiecte pentru digitalizarea a doua spitale din subordinea CJ Iasi, in valoare totala de 6,32 milioane de lei.
 
 
- Dar prin programele operationale din perioada 2021-2027, ce proiecte veti implementa?
- In ceea ce priveste perioada de programare 2021-2027, se pregatesc documentatiile necesare pentru depunerea proiectelor. Aici se incadreaza si proiectul "Modernizare SMID in judetul Iasi in vederea tranzitiei spre economia circulara", care va fi depus pe Programul Dezvoltare Durabila si va avea valoarea de 37 milioane de euro.
Pentru Programul Sanatate 2021-2027 pregatim, in primul rand, proiectul "Construirea si Dotarea Spital lui Clinic Integrat de Boli Respiratorii Iasi", cu valoarea totala de aproape 740 de milioane de lei, precum si "Construirea si dotarea Institutului Regional de Medicina Cardiovasculara Iasi", cu valoarea de 360 de milioane de euro.
Un proiect important privind infrastructura rutiera se va realiza prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, respectiv "Infiintarea centurii usoare de ocolire a Municipiului Iasi", in valoare de 60 de milioane de euro.
De asemenea, in colaborare cu Primaria Municipiului Iasi, vom depune un proiect integrat prin care ne propunem reabilitarea si modernizarea Filarmonicii Moldova Iasi, investitie in valoare de 80,5 milioane de lei.
Consiliul Judetean Iasi mai are in vedere reabilitarea Teatrului Luceafarul, tot prin Programul Regional Nord-Est, precum si constructia unui sediu nou pentru Liceul Teologic Special "Vasile Pavelcu". Acestea sunt doar cateva din proiectele ce vor fi implementate din fonduri de la Uniunea Europeana in perioada de programare 2021-2027.
 
- Ce probleme intampinati in desfasurarea activitatii si care sunt factorii care afecteaza demararea/ derularea lucrarilor de constructii?
- In cadrul proiectelor, avem intarzieri mai mari in inceperea lucrarilor in special din cauza prelungirii perioadei de achizitie din diverse motive: contestatii, oferte inadmisibile, lipsa ofertantilor/ nedepunerea de oferte in cadrul procedurilor de achizitii. De asemenea, intarzieri se mai inregistreaza ca urmare a perioadelor mari de timp dintre momentul realizarii documentatiilor tehnice (SF/DALI, PTh) si momentul inceperii lucrarilor. La prelungirea perioadelor de implementarea a proiectelor mai contribuie si desele schimbari legislative care presupun modificari contractuale si majorarea valorilor investitiilor, cresterea valorica a proiectelor ca urmare a scumpirilor materiilor prime, fortei de munca, materialelor de constructii, combustibililor, toate acestea ducand la cheltuieli neeligibile, care trebuie suportate de beneficiar. Nu in ultimul rand, o problema o constituie insasi legislatia stufoasa si interpretabila.
 
- Care sunt cele mai des intalnite probleme pe santiere?
- In primul rand, as mentiona aici neconcordantele intre documentele tehnice si situatia din teren la inceperea executiei, situatii care necesita corelari si solutii noi, conform normelor legislatiei in vigoare. De asemenea, alte provocari sunt generate de lipsa fortei de munca ca urmare a migrarii lucratorilor spre locuri de munca mai bine platite, dar si de intarzierile acumulate in desfasurarea lucrarilor, pe fondul obtinerii tardive a avizelor/ acordurilor (de exemplu, intre 6 luni si un an si jumatate din partea unor avizatori de mediu). Alte probleme sunt determinate de intarzierile in relocarea de utilitati, de necesitatea adaptarii documentatiilor la situatia din teren - degradari, alunecari teren din cauza fenomenelor externe, gasirea unor solutii tehnice care sa optimizeze proiectul - situatii care pot duce la acumularea de intarzieri in derularea lucrarilor. Nu in ultimul rand, parcurgerea unor distante mari de timp intre momentul realizarii documentatiilor tehnice (SF, DALI, PTh) si momentul inceperii lucrarilor poate genera aparitia unor lucrari suplimentare, determinate de factori externi, ceea ce presupune realizarea unor noi studii, expertize.
 
 
- Care sunt cele mai mari proiecte de investitii pe care le-ati finalizat in 2023?
- In anul 2023, Consiliul Judetean Iasi a finalizat lucrarile pentru obiectivul de investitii "Reabilitarea modernizarea Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Sf. Maria Iasi". Valoarea finala a proiectului este de 138,82 milioane de lei (inclusiv TVA), iar durata contractului de proiectare si executie a fost de 48 de luni, respectiv in intervalul mai 2019 - mai 2023.
Totodata, pe 21 iulie 2023 a avut loc evenimentul privind receptia la terminarea lucrarilor pentru obiectivul de investitii "Restaurarea Muzeului «Nicolae Gane» Iasi". Valoarea investitiei este de 5,75 milioane de lei, iar durata de executie a lucrarilor a fost de 43 de luni. Principalele categorii de lucrari executate au fost: consolidarea cladirii in concordanta cu principiile de interventie asupra monumentelor istorice, refacerea finisajelor interioare si exterioare, inlocuirea tamplariei, asigurarea accesului pentru persoane cu dizabilitati si refacerea circuitului expozitional.
In ceea ce priveste infrastructura rutiera judeteana, CJ Iasi a receptionat lucrarile de pe Lotul 2 al Axei rutiere strategice Iasi - Suceava, cu o lungime de 20 km. Acest lot include DJ 281D, intre Coarnele Caprei - Focuri - Gropnita si DJ 281B, intre Coarnele Caprei si Belcesti. Axa rutiera strategica Iasi - Suceava beneficiaza de finantare in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020. Prin acest proiect de amploare, 11 comune din judetul Iasi vor fi conectate la reteaua transeuropeana de transport TEN-T. De asemenea, s-au receptionat lucrarile de pe Lotul I al Axei Rutiere Strategice 2: Botosani - Iasi, proiect finantat in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020 si care vizeaza cresterea gradului de coeziune economica si sociala la nivelul judetelor Botosani si Iasi, prin imbunatatirea infrastructurii de transport si facilitarea accesului la rutele nationale europene din regiune, interconectarea la retelele de transport judetene cu acces la reteaua TEN-T si la Polul de crestere Iasi. Lotul I al Axei Rutiere Strategice 2: Botosani - Iasi include 5,6 km din DJ 282H, apartinand UAT Judetul Iasi si asigura legatura intre localitatea Sipote si limita judetului Botosani. Intreg obiectivul de investitii vizeaza modernizarea a 106,2 km de drumuri judetene din judetele Iasi si Botosani, reabilitarea a 9 poduri existente, construirea a 3 poduri noi amenajarea a 5 treceri la nivel cu calea ferata etc., cu o valoare totala a proiectului de peste 538 milioane de lei (inclusiv TVA).
Tot in acest an s-a finalizat reabilitarea Ansamblului Muzeal "lon Creanga". Restaurarea Bojdeucii din Ticau face parte din proiectul "Calator pe Meridiane Culturale", implementat de CJ Iasi, alaturi de Consiliul Raional Falesti si Primaria Orasului Falesti, in calitate de parteneri. Castigatorul licitatiei a fost compania Iasicon SA, iar valoarea contractului este de peste 2,7 milioane de lei (fara TVA). Unul dintre cele mai importante drumuri judetene care a fost pus pe lista de investitii a proiectelor finantate prin Programul National de Investitii "Anghel Saligny" este, de asemenea, finalizat. Este vorba despre reabilitarea DJ 249D, pe tronsonul intersectie DJ 249E - Moreni - Prisacani - Macaresti - Grozesti - intersectie DJ 24F. Proiectul a beneficiat de o finantare de aproape 22 milioane de lei. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter