RO EN
السلة فارغة

IASI: Ansambluri rezidentiale, in diferite etape de executie

Pe raza municipiului Iasi, se afla in dezvoltare o serie de ansambluri rezidentiale, aflate in diferite etape de executie. Primul dintre acestea – dezvoltat de compania Peg Construct, din localitate (in calitate de investitor, antreprenor si beneficiar) – reprezinta un complex cu 21 de imobile locative unifamiliale insiruite (P+1E), cu o suprafata de 97,96 mp fiecare, la care se adauga un teren de 65 mp, promovate la un pret de circa 55.000 de euro pe unitate (stabilit inclusiv pentru a se incadra in programul „Prima Casa”), ceea ce ar reprezenta o valoare totala a investitiei de aproape 1,15 milioane de euro. Initiate in octombrie 2015, lucrarile la 17 imobile se afla, actualmente, in diverse stadii, finalizarea acestora fiind programata pentru decembrie 2015. Ansamblul – denumit Peg Housing 2 – este amplasat pe strada Sub Cosere (strada Bazei), in zona CUG a municipiului Iasi, in cartierul Valea Adanca, aflat in plina expansiune imobiliara. Responsabil pentru acest proiect este Bogdan Vicol, reprezentant al Peg Construct.
Primele doua blocuri din cadrul complexului Rasarit de Soare, vandute in proportie de circa 70%
Cel de-al doilea ansamblu rezidential (foto), care include sapte imobile multifamiliale (D+P+2E+M), denumit Rasarit de Soare, este amplasat in cartierul Pacurari din Iasi, mai precis pe Aleea Cimitirului Evreiesc si are ca investitor si antreprenor compania Fiald Imobiliare, din Bacau, Marius Istoc fiind desemnat responsabil al acestui proiect, in calitate de reprezentant al departamentului de vanzari, iar ing. Dan Pavel si Daniel Leizeriuc activeaza ca sefi de santier. Lucrarile au inceput in septembrie 2014 si sunt programate sa se definitiveze in etape, respectiv in septembrie 2015 (primele doua blocuri), mai 2016 (alte doua cladiri) si septembrie 2017 (ultimele trei cladiri). Astfel, actualmente, patru blocuri se afla in executie, cu stadii de 20% (in cazul celor ce trebuie finalizate in septembrie a.c.) si de 10% (pentru cele care vor fi predate in luna mai a anului viitor). In cadrul acestui ansamblu, vor exista, in total, 161 de apartamente, cu preturi cuprinse intre 33.410 euro si 63.350 de euro (in functie de pozitionare), compartimentarea unitatilor locative, respectiv finisajele nefiind standardizate si efectuandu-se potrivit cerintelor clientilor. In consecinta, daca se are in vedere pretul maxim stabilit pentru vanzare, valoarea totala a investitiei in cele 161 de unitati locative nu poate depasi 10,2 milioane de euro, mai ales ca aceasta suma include si marjele de profit, respectiv alte sume transferate in costul final de achizitie.
In acest moment, in cadrul primelor doua imobile, cu 23 de apartamente fiecare, au fost deja vandute 32 de unitati locative, ceea ce inseamna deja ca s-a obtinut un grad de ocupare de 69,6%, iar modalitatile de plata sunt flexibile (integral, cu lichiditati, caz in care se poate negocia un discount; varianta prin credit ipotecar – inclusiv „Prima Casa”; achitarea in rate la dezvoltator pentru cel mult 25% din valoarea apartamentului). Informatii suplimentare, la www.pegconstruct.ro si www.fiald.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter