RO EN
السلة فارغة

HIDROELECTRICA va aloca 5 miliarde lei pentru investitii in parcuri eoliene si solare

Hidroelectrica are in plan proiecte noi de diversificare a surselor de energie produsa, cu o valoare estimata totala de circa 5,1 miliarde lei, ce includ punerea in functiune a unor capacitati noi de productie cu o putere instalata totala de peste 655 MW si o productie medie anuala de circa 1.764 GWh/an.
"In functie de rezultatul studiilor de fezabilitate privind optimul de capacitate aditionala de producere a energiei electrice din surse eoliene si solare, precum si de schemele de sustinere cu fonduri nerambursabile care vor fi implementate, Hidroelectrica va dezvolta un portofoliu de centrale eoliene onshore si offshore precum si centrale fotovoltaice. Din aceasta analiza, coroborata cu sinergiile create cu sursa hidro din portofoliul companiei, vom dimensiona optim portofoliul de renewables al Hidroelectrica", se arata in Strategia Investitionala a companiei.
Astfel, producatorul de energie are in vedere constructia de proiecte eoliene on-shore cu o putere instalata totala cuprinsa intre 300 MW si 500 MW, in functie de rezultatul studiilor de fezabilitate. Proiectul are o valoare estimata de circa 1,87 miliarde lei (la o putere instalata de 300 MW) cu o energie medie anuala estimata de 683,28 GWh/an, considerandu-se un factor de capacitate mediu de 26%. Termenul estimat de punere in functiune este in anul 2025.
Un alt proiect Hidroelectrica vizeaza constructia de centrale eoliene off-shore, cu o putere instalata totala cuprinsa intre 300 MW si 500 MW, in functie de rezultatul studiilor de fezabilitate. Proiectul are o valoare estimata de circa 2,88 miliarde lei (la o putere instalata de 300 MW), cu o energie de medie anuala de aproximativ 998,64 GWh/an, considerandu-se un factor de capacitate mediu de 38%. Termenul estimat de punere in functiune este in anul 2026.
"Proiectul eolian off-shore va demara in baza rezultatelor unui studiu privind potentialul de productie de energie eoliana prin intermediul dezvoltarii unor parcuri de profil instalate in sectorul romanesc al Marii Negre, in conditiile in care pana in prezent nu a fost analizata aceasta oportunitate la nivel national. Studiul de fezabilitate pe care il vom demara pentru analizarea indicatorilor acestui proiect va avea in vedere o finantare europeana nerambursabila de circa 50%, sau vor fi utilizate diverse scheme de sustinere specifice investitiilor in energie verde", mai arata Hidroelectrica.
In ceea ce priveste constructia de parcuri solare, compania si-a propus sa dezvolte capacitati cu o putere instalata totala de circa 50 MW - 100 MW, in functie de rezultatul studiilor de fezabilitate realizate. Proiectul are o valoare estimata la 193,5 milioane de lei (la o putere instalata de 50 MW), cu o energie medie anuala de aproximativ 80 GWh/an. Termenul estimat de punere in functiune este in anul 2023.
 
Biomasa si retea de statii de alimentare a masinilor electrice
Pe lista de investitii a Hidroelectrica se mai afla un proiect interesant, prin care compania vizeaza constructia de capacitati de producere a energiei electrice pe baza de biomasa, valorificand potentialele sinergii legate de utilizarea materialului lemnos (plutitori) colectat din frontul de retentie, cu ajutorul masinilor de curatat gratare de la prizele de apa. Materia prima utilizata va fi, astfel, masa lemnoasa colectata de pe luciul apei, inclusiv a celei acumulate la nivelul gratarelor montate la Centrala Portile de Fier I si la centralele hidroelectrice din apropiere. Pe langa proiectul de constructie al centralei de productie de energie se vor achizitiona si echipamente speciale pentru curatarea gratarelor hidrocentralelor. Proiectul va fi amplasat, astfel, langa centrala Portile de Fier I. Valoarea investitiei a fost estimata la 81,6 milioane de lei, termenul de finalizare a proiectului fiind stabilit in anul 2023.
Hidroelectrica mai are in plan si un proiect de mobilitate (E-mobility), bazat pe energie verde, prin care isi propune dezvoltarea unei retele de statii de alimentare pentru masinile electrice, la nivel national. Obiectivul general al proiectului vizeaza amenajarea de statii de incarcare pentru vehicule electrice in parcarile sediilor Sucursalelor si Uzinelor Hidroelectrice, centralelor hidroelectrice amplasate oportun, dar si ale institutiilor publice (primarii, consilii judetene) sau in punctele intermodale din tara (aeroporturi, gari, spatii puse la dispozitie de catre colaboratorii Hidroelectrica in acest proiect etc.).
"Proiectul implica realizarea de statii de reincarcare pe teritoriul tarii, care vor fi amplasate pe culoarul TEN-T, sprijinind astfel dezvoltarea transportului ecologic si interconectarea cu restul Europei, in proximitatea centralelor hidroelectrice si a sucursalelor, precum si in Bucuresti si orasele aflate pe culoar. Stocarea energiei electrice si utilizarea automobilelor electrice la scara nationala conduc la cresterea eficientei energetice si la reducerea cotei de energie primara utilizata, precum si la imbunatatirea calitatii mediului inconjurator, prin reducerea semnificativa a gradului de poluare. Parcurile auto ale Hidroelectrica si ale altor entitati publice sau private vor putea fi alimentate cu energia astfel stocata", se mai precizeaza in Strategia Investitionala a Hidroelectrica.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter