RO EN
السلة فارغة

Constructii Erbasu a finalizat proiectarea noului hotel P+7E din centrul Oradei

Compania Constructii Erbasu SA, firma care a castigat licitatia pentru concesionarea terenului din Municipiul Oradea, in vederea construirii unui hotel, a finalizat proiectul tehnic. Contractul de concesiune a fost semnat in 21 decembrie 2022.
Terenul se afla in proprietatea Consiliului Judetean Bihor si are o suprafata de 3.981 mp. Amplasamentul este situat intr-o zona centrala, in vecinatatea Muzeului Tarii Crisurilor si a viitorului Centru Cultural Multifunctional, cladire destinata sustinerii unor activitati culturale si recreative.
Hotelul este o investitie privata. Cladirea va avea un regim de inaltime D+P+7 etaje. Hotelul va avea o capacitate de cazare pentru cel mult 266 de persoane. Vor fi amenajate 112 camere, din care 4 pentru persoane cu dizabilitati, si 14 apartamente. Hotelul va avea un restaurant, un bar, doua sali de conferinte si sala de sport. Amenajarile exterioare vor presupune o cale de acces auto si pietonal, o parcare auto cu 18 locuri si spatii verzi.
„Hotelul va fi in proximitatea Muzeului, a viitorului Centru Cultural Multifunctional, a Universitatii, a stadionului care se va construi, la doar cinci minute de centrul orasului. In perioada urmatoare, zona va deveni un hub cultural, de invatamant si sportiv, datorita investitiilor in cele trei domenii. Numarul activitatilor si al turistilor va creste si este nevoie de un hotel pentru a raspunde cererilor de cazare”, a precizat Calin Gal, vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor.
Elementele esentiale ale ofertei declarate castigatoare sunt urmatoarele:
- nivelul redeventei ofertat este de 7,50 Euro/mp/an, echivalentul a 187,50 Euro/mp/25 ani, in conditiile in care redeventa minima stabilita ca baza de pornire a licitatiei este de 7,4 Euro/mp/an sau 185 Euro/mp/25 ani;
- nivelul redeventei raportat la intreaga suprafata atribuita este de 29.857,50 Euro/an, respectiv 746.437,50 Euro/25 ani, in conditiile in care redeventa minima stabilita ca baza de pornire a licitatiei este de 29.460 Euro/an, respectiv 736.500 Euro/25 ani;
- suma care urmeaza a fi investita de ofertant in vederea realizarii obiectivului de investitii structura de primire turistica – hotel este de 10.000.000 Euro, fara TVA (echivalentul a 2.511,93 Euro/mp), in conditiile in care suma minima de investit stabilita ca baza de pornire a licitatiei este de 5.971.500 Euro, respectiv 1.500 Euro/mp;
Compania a finalizat proiectul tehnic, iar in termen de cel mult patru luni, trebuie sa obtina Autorizatia de construire. Lucrarile propriu-zise vor demara in termen de o luna de la obtinerea autorizatiei, intreaga investitie avand o perioada de finalizare de 2 ani.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter