RO EN
السلة فارغة

CONSTANTA: O cladire de patrimoniu va fi reabilitata cu 10 milioane de euro

Recent, a fost facut public anuntul cu privire la aprobarea finantarii, din surse europene, a proiectului de reabilitare a unui important imobil din patromoniul municipiului Constanta, respectiv cladirea Cazinoului. Implementarea acestuia necesita fonduri in valoare de circa 10 milioane de euro, acesta fiind cuprins in programul comunitar de investitii aferent perioadei 2007-2013. Autoritatile locale estimeaza ca lucrarile propriu-zise ar putea fi demarate in termen de un an (in luna martie 2014), dupa parcurgerea tuturor etapelor aferente, in conditiile in care conducerea anterioara a ministerului de resort nu a efectuat studiul de fezabilitate al acestuia. Astfel, dupa incheierea oficiala a contractului de finantare dintre reprezentantii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratie Publice (MDRAP) si cei ai Primariei din Constanta, urmatoarele etape in vederea implementarii proiectului prevad organizarea licitatiei pentru atribuirea contractului de executie si lansarea ordinului de incepere a lucrarilor, in cazul in care acestea nu vor fi intarziate din cauza eventualelor contestatii. Informatii suplimentare, la www.primaria-constanta.ro  

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter