RO EN
السلة فارغة

CNI: Circa 550 milioane de lei pentru stadioanele Steaua, Rapid si Arcul de Triumf

S-au facut noi pasi in ceea ce priveste constructia celor patru mari stadioane din Bucuresti - Steaua, Rapid, Arcul de Triumf si Dinamo - in vederea pregatirii pentru programul Euro 2020. Astfel, recent, in cadrul Consiliilor Tehnico-Economice (CTE) din cadrul MDRAP si CNI, autoritatile responsabile cu finantarea si realizarea proiectelor, au fost avizate studiile de fezabilitate (SF) pentru constructia stadioanelor Steaua si Arcul de Triumf. In ceea ce priveste viitoarea arena Rapid, in aceasta perioada elaborarea SF se afla in etape finale, in timp ce in cazul stadionului Dinamo a fost predata documentatia preliminara prin care se propune construirea arenei pe o suprafata de teren care include si actualul Velodrom.
Conform documentatiilor finalizate, pentru constructia stadioanelor Steaua, Rapid si Arcul de Triumf vor fi necesare investitii cumulate de 547,92 milioane de euro.
Astfel, pentru constructia stadionului Steaua se vor cheltui, conform SF, 301,77 milioane de lei, recomandarea FRF privind capacitatea stadionului indicand un minim de 30.000 de locuri. In continuare, dupa avizarea SF in comisiile tehnice ale autoritatilor de implementare, documentatia va trebui avizata in consiliul interministerial, dupa care urmeaza emiterea hotararii de guvern de avizare a indicatorilor tehnico-economici.
Aceiasi pasi urmeaza a fi intreprinsi si in cazul viitoarei arene Arcul de Triumf, investitie estimata la 126,4 milioane de lei, conform SF. Stadionul va fi construit pe amplasamentul vechii arene de rugby, masurile de modernizare incluzand cresterea capacitatii la 8.000 de locuri (recomandarea FRF) si construirea unui centru de recuperare pentru sportivi.
In cazul stadionului Rapid, valoarea estimata a investitiei conform studiului de prefezabilitate este de 119,75 milioane de lei, recomandarea FRF provin capacitatea obiectivului fiind de 15.000-20.000 de locuri. In cazul acestei arene, au fost contractate serviciile de proiectare privind intocmirea studiului de fezabilitate. Termenul de predare in vederea avizarii a fost estimat in luna februarie 2018, dar proiectul se afla in etape finale.
In ceea ce priveste stadionul Dinamo, o estimare valorica a investitiei nu a fost inaintata, deoarece documentatia se afla in etape incipiente. Pana in prezent, a fost predata documentatia preliminara prin care se propune construirea arenei pe o suprafata de teren care include si actualul velodrom. In urma acestei solicitari s-a inaintat propunerea includerii noului amplasament in lista-sinteza a subprogramului "Complexuri sportive" derulat de CNI, ca etapa premergatoare aprobarii indicatorilor tehnico-economici. Dupa introducerea in lista-sinteza, daca documentele privind noul amplasament vor fi conforme cu normele de derulare a programelor gestionate de CNI, se vor putea demara procedurile in vederea promovarii si avizarii indicatorilor tehnico-economici. In cazul stadionului Dinamo, recomandarea FRF privind capacitatea arenei este de 20.000-25.000 de locuri.
Tot in cadrul programului Euro 2020, investitiile prevazute de CNI vizeaza constructia si modernizarea a 400 de terenuri de fotbal la nivel national, pana la finele anului 2019. 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter