RO EN
السلة فارغة

CNI a atribuit trei contracte derulate prin subprogramul Asezaminte culturale

Compania Nationala de Investitii (CNI) a atribuit, recent, trei contracte in valoare totala de 22,95 milioane de lei (fara TVA), in vederea executiei de lucrari pentru obiectivele incluse in "Subprogramul Asezaminte culturale", ce face parte din Programul national de constructii de interes public sau social. Fondurile alocate includ atat serviciile de proiectare (faza de adaptare la amplasament), cat si lucrarile propriu-zise de constructii si asistenta tehnica din partea proiectantului. Toate proiectele vor fi implementate pe baza proiectului tip "Centru cultural - proiect tip", dezvoltat de CNI si sustinut de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP).
Un prim contract atribuit la 1 aprilie 2016 vizeaza obiectivele incluse in Pachetul 72 (loturile 1-3), avand o valoare totala de 17,38 milioane de lei (fara TVA). Pachetul include constructia centrelor culturale din comuna Dragalina (judetul Calarasi), pe cel din orasul Mihailesti (judetul Giurgiu), precum si centrul cultural din comuna Corbeanca (judetul Ilfov). Suma alocata de CNI pentru fiecare proiect in parte se ridica la 5,79 milioane de lei (fara TVA). Lucrarile de executie a lucrarilor la obiectivul din Dragalina vor fi realizate de compania Servland, din Galati, iar centrul cultural din Mihailesti va fi construit de asocierea General Service Grup '98 si Frisarom Engineering SA. Numele companiei sau consortiului care va executa centrul cultural din Corbeanca nu este precizat in anuntul de atribuirea publicat in cadrul SEAP (nr. 19760, din 1 aprilie 2016).
Contractul aferent investitiilor incluse in Pachetul 76 (loturile 1-3), in valoare totala de 3,35 milioane de lei, prevede interventii pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea si extinderea asezamintelor culturale din satele Ruda (comuna Budesti, judetul Vrancea), Nucet (comuna Nucet, judetul Dambovita) si din comuna Dobrosloveni (judetul Olt). In anuntul de atribuirea publicat in cadrul SEAP se specifica numai compania ce va realiza lucrarile aferente lotului intai, societatea Electrovalcea (din Ramnicu Valcea) urmand a realiza interventiile planificate la centrul cultural din satul Ruda, aceasta castigand un contract de 752.363 de lei (fara TVA).
In fine, Pachetul 79, ce include loturile 1 si 2, respectiv reabilitarea, modernizarea si dotarea asezamintelor culturale din satul Bradisoru de Jos (comuna Oravita, judetul Caras Severin) si din satul Frumoasa (comuna Frumoasa, judetul Harghita), are o valoare estimata totala de 2,21 milioane de lei (fara TVA). Potrivit anuntului de atribuirea publicat in cadrul SEAP, lucrarile de la Bradisoru de Jos vor fi realizate de Lor Instal Construct (din Caras Severin), castigatorul celuilalt lot, din comuna Frumoasa, fiind reprezentat de societatea de constructii Concas SA - Buzau.
Toate contractele au fost atribuite pe criteriul pretului celui mai mic al ofertelor primite de CNI.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter